Sincer, nu am vrut să accept. În ciuda tuturor aparenţelor, a faptelor evidente până la urmă, am sperat să nu se întâmple. Măcar nu aşa devreme!
Şi totuşi...
Nu există scăpare, nu există altă variantă.
E clar, a venit iarna!
Ninsorile din 15-16 octombrie nu m-au convins; nici mercurul care dârdâia în termometrul de afară.
Crusta subţire de gheaţă de pe ochiurile de apă era un fel de glumă matinală. Mâinile şi nasul semi-îngheţate - nişte fleacuri.
Toate ca toate până când cineva mi-a spus că în bucătărie a început să miroasă a cartofi copţi! Din acel moment n-a mai fost cale de întoarcere.
Iarna s-a făcut stăpână pe toate gândurile, percepţiile şi sertăraşele mele care o refuzau.
Am lăsat-o, că ce era să mai fac?!
Oricum, nu mai e mult până când zeama de varză va prinde gustul acela minunat care s-o facă perfectă alături de nişte cartofi copţi. Abia aştept ca nările să crească de plăcerea mirosului de cartofi perpeliţi în cuptor. Coaja cartofilor maro-roşcată şi fierbinte îmi arde deja degetele...
Papilele gustative sunt înnebunite după amestecul de moare şi cartof cu puţină sare, chiar şi puţin unt/margarină.
Parcă văd deja cum din frigul de afară intrăm repede în casă la căldură. În bucătărie, mirosul cartofilor copţi şi cana cu zeama de varză ne fac să uităm de tot ce e dincolo de ziduri şi de uşă.
Azi aşa, mâine poate nişte vin fiert cu scorţişoară, în altă zi o cană cu lapte şi miere + nişte biscuiţi sau pişcoturi. Să nu uităm de pătura pe picioare pentru că se lasă cu poveşti seara....
A venit iarna, dragilor....
Şi totuşi...
Nu există scăpare, nu există altă variantă.
E clar, a venit iarna!
Ninsorile din 15-16 octombrie nu m-au convins; nici mercurul care dârdâia în termometrul de afară.
Crusta subţire de gheaţă de pe ochiurile de apă era un fel de glumă matinală. Mâinile şi nasul semi-îngheţate - nişte fleacuri.
Toate ca toate până când cineva mi-a spus că în bucătărie a început să miroasă a cartofi copţi! Din acel moment n-a mai fost cale de întoarcere.
Iarna s-a făcut stăpână pe toate gândurile, percepţiile şi sertăraşele mele care o refuzau.
Am lăsat-o, că ce era să mai fac?!
Oricum, nu mai e mult până când zeama de varză va prinde gustul acela minunat care s-o facă perfectă alături de nişte cartofi copţi. Abia aştept ca nările să crească de plăcerea mirosului de cartofi perpeliţi în cuptor. Coaja cartofilor maro-roşcată şi fierbinte îmi arde deja degetele...
Papilele gustative sunt înnebunite după amestecul de moare şi cartof cu puţină sare, chiar şi puţin unt/margarină.
Parcă văd deja cum din frigul de afară intrăm repede în casă la căldură. În bucătărie, mirosul cartofilor copţi şi cana cu zeama de varză ne fac să uităm de tot ce e dincolo de ziduri şi de uşă.
Azi aşa, mâine poate nişte vin fiert cu scorţişoară, în altă zi o cană cu lapte şi miere + nişte biscuiţi sau pişcoturi. Să nu uităm de pătura pe picioare pentru că se lasă cu poveşti seara....
A venit iarna, dragilor....
Trimiteți un comentariu