Cea mai ciudată narcisă

Întotdeauna mi-au plăcut narcisele datorită simplităţii lor şi a mirosului deosebit. Niciodată însă nu le-am cercetat în amănunt forma. Asta până zilele trecute când am descoperit în vază o mică ciudăţenie. Printre narcisele culese din grădină se afla şi următoarea:
Da, sunt două flori, dar au o singură coadă, adică un fel de narcise siameze:
Eu n-am mai văzut aşa ceva:

Cum să-ţi calculezi pensia

Pentru unii, pensia ţine de un viitor foarte îndepărtat şi probabil nu e un subiect de prea mare interes; pentru alţii, pensia = salariu peste 1, 2 sau 3 luni/ani - deci reprezintă un subiect de maximă importanţă.
Cu mic, cu mare, noi toţi ne dorim un oarecare confort financiar în anii bătrâneţii. Tocmai de aceea, ca să nu ne mai chinuim cu întrebarea "ce pensie o să primesc?", iată că răspunsul e foarte simplu. De fapt, el a fost dat de ani buni de către geniul teatrului românesc Constantin Tănase. El ne-a lăsat moştenire următorul algorim de calcul al pensiei:
"... Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează.
Ei, uite cum se calculează:
Din 35 de ani servici
Care vor fi socotiţi
Scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi aduni.
Pe urmă împarţi la cinci, apoi
Ce-ţi dă înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit
Pui un zero la sfârşit.
Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
Adică ani de război
Socotind că-n vremea asta
Te-ai războit cu nevasta.
La totalul obţinut
Pui trei zero la-nceput
Scazi anii de celibat
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă brută
Scazi 4 şi 8 la sută
Trei la mie la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric,
Pe urmă nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat
Verşi două treimi la stat
Şi restul ţi se cuvine
Nu ştiu dacă mă exprim bine!"
Simplu, nu?

Asta sunt

Am vistieria plină de amintiri şi dorinţe împlinite. E loc şi pentru altele.
Într-un cotlon s-au aşezat câteva regrete, dar până şi lor le pare rău că sunt acolo...
Am adunat, în fărâma de viaţă trăită până acum, un dram de experienţă, îmbrăţişări adevărate, vorbe de duh şi sentimente sincere.
Păstrez cu sfinţenie şi îmi iau putere din agonia şi extazul clipelor de neuitat.
Mă înalţ şi cad şi iarăşi mă înalţ alături de cei de lângă mine sau singură.
Iubesc şi sper, mă lupt şi mă lovesc, forţez destinul când şi când.
Îmi caut menirea, încerc să alin, pierd câteodată sensul vieţii apoi renasc; greşesc, iert, sufăr, merg mai departe şi zâmbesc.
Aceasta este normalitatea mea.
Sunt un om simplu şi îmi place viaţa.
Încerc să mi-o trăiesc!

Răspunsuri à la Iustin şi Alesia

Întrebare pentru fiul meu: Iustin, cum se numesc animalele în funcţie de ceea ce mănâncă?
Răspuns: ăăă, iarbiiii...
Eu (încercând să-l ajut): Erbi...
Iustin (triumfător): Erbivore!
Eu: Adică? (aşteptând să-mi zică ce anume mănâncă erbivorele)
Iustin: Adică oi!
.........................................

Fiică-mea: Ce cald e...
Eu: Da, e o zi foarte frumoasă.
Alesia: Şi soarele ăsta arde atât de tare! Mai bine l-am băga în frigider câteodată!

Fii Fresh? Frutti Fresh?

Mulţumesc sucului Frutti Fresh pentru senzaţiile tari (vorba reclamei la alt produs) oferite de-a lungul nopţii!
Ce mai valuri de căldură înlocuite periodic cu nişte brize reci - nişte minunăţii de trăiri.
Pe lângă toate astea, nu oricine îţi oferă şansa să faci maraton nocturn pe o distanţă scurtă şi bine definită... Deci, încă o dată, mulţumesc Frutti Fresh!

Punct ochit, punct lovit, lecţie învăţată!
Data viitoare când îmi va fi sete şi unica variantă de potolire a ei va fi un suc Frutti Fresh, voi îndura cu stoicism setea. Până la deshidratare.
Am zis!

Coşmarul pisicii

Gândeşte-te la cineva care te enervează, dar cineva care chiar face raliu prin şanţurile creieraşului tău.
Buuuuun.
Acum multiplică individul de opt ori şi imaginează-ţi cum ar fi să te agaseze toţi, în gaşcă.

Ei, cum ar fi?

Poate să nu-ţi fie milă de biata pisică din următorul film? :))

Cum se simte veşnicia

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat - scria Lucian Blaga într-o poezie.
Iubitorii de cluburi, pub-uri şi beat-uri ultra electro-dance i-ar putea râde în nas lui Blaga; ha, ce ştia el...
Mulţimea de oameni furată şi înghiţită de cotidian nu mai are răgaz să descopere frumuseţea curată a satului românesc.
Cei care trăiesc la ţară se luptă cu mici sau mari neajunsuri, deci cu greu îşi dau seama de fericirea ce le-a fost dată.
Bine, şi atunci unde ne aflăm? Ce facem?
Nu ştiu.

Ştiu doar că veşnicia chiar s-a născut la sat, veşnicia cu tot ce presupune ea: frumuseţe interioară, curăţenie sufletească, un sistem de valori simplu, riguros, sănătos; coloană vertebrală, frică de Dumnezeu, respect, etc.

Deunăzi i-am reîntâlnit pe fratele bunicii şi pe soţia lui. După 10 - 15 ani i-am revăzut de aproape în gospodăria lor; imaginea a fost şocantă - în sensul bun. Am simţit că mi se taie respiraţia şi picioarele, că totul în jurul meu se învârte dar, în acelaşi timp, că TIMPUL stă pe loc. TIMPUL lor se oprise demult în loc.
Incredibil cum cei doi nu s-au schimbat deloc. Feţele lor emanau o lumină cum extrem de rar întâlneşti la oamenii oraşului. Aveau ceva ce-i făcea tineri... în ciuda celor 83 de ani ai lui şi a celor 74 de ani ai ei.

De când nu i-am mai văzut, unchiul s-a mai gârbovit niţel, mătuşa merge mai greu din cauza oaselor fracturate de-a lungul timpului. Ridurile de pe faţă li s-au mai adâncit, dar nu mult. Şi totuşi, arată atât de tineri, arată exact aşa cum îi ştiam în copilărie.
Cum se poate?
Viaţa nu i-a lipsit de griji şi de probleme, au muncit până la epuizare să-şi întreţină copiii şi nepoţii, au fost bolnavi, au primit lovituri de la soartă şi de la oameni...

Oare nu e veşnicia satului taina frumuseţii şi liniştii lor? Căci frumuseţe şi linişte emanau chipurile lor.
O fărâmă din acea linişte s-a cuibărit şi în mine imediat ce unchiu' m-a întrebat, ca întotdeauna, "ce mai faci, tu copchilă?"
O întrebare simplă şi banală, dar adresată din suflet, a avut darul de a provoca nişte trăiri greu descriptible. Parcă îmi întindea o mână eliberatoare şi mă îndemna să mă scutur de toate gândurile şi grijile, îmi întindea o mână ca să prind putere şi să rup lanţurile care-mi încătuşau spiritul liber.
Probabil că ţie, cititorule, îţi este greu să înţelegi acum ce s-a întâmplat, ce am simţit, cât de înălţător a fost momentul, dar vei simţi şi tu la momentul potrivit pentru că... nimic nu e întâmplător.

Un român mulţumit

Într-o perioadă în care şomajul este tot mai ameninţător în ţara asta iar crearea de locuri de muncă este faultată pe la toate colţurile, am dat peste un liber profesionist care se descurcă nemaipomenit de bine. Probabil o să râzi, dar e vorba de o croitoreasă.

Femeie spre 40 de ani, cu familie şi copii, croitoreasa primeşte acasă comenzile şi tot acolo le şi execută. Fără pretenţii de designer sau stilist, croitoreasa primeşte cu drag sfaturi şi propuneri. Cât este de pricepută? Răspunsul îl poate da numărul mare de comenzi pe care le are.
Croitoria este singura ei meserie şi ocupaţie de bază, preţurile sunt acceptabile spre modice chiar, iar clienţii vin pe bandă.
Zilele trecute am trecut pe la ea - am stat la coadă pentru că încă două doamne veniseră la probă!

Mi-a mărturisit că are balconul plin de plase cu materiale care aşteaptă să fie croite şi că şi-ar dori să aibă mai mult timp pentru cusut.
Apoi m-a uimit cu încă o afirmaţie: din '90 încoace nu se poate plânge că i-a mers rău; tot timpul a avut comenzi, tot timpul a avut clienţi.
Ea trece doar prin criza de timp, în rest... nicio guvernare, depreciere a leului sau criză economică nu i-au afectat munca şi viaţa.

Concluzie: uite că se poate, trebuie doar să vrei!

Citeşte!

Ştim şi putem să citim - ce banal! Repede sau încet, pe litere sau pe diagonală, într-o limbă sau în mai multe, cititul nu ni se mai pare ceva deosebit. Corect?
E de la sine înţeles, face parte din noi, la fel ca mersul pe jos sau spălatul pe mâini.
Nu îi mai recunoaştem importanţa colosală, nu-l mai conştientizăm...

Din când în când ne lovim însă de mici piedici şi atunci parcă ne apucă de mână o umbră de frustrare.
Să mergem, măcar cu gândul, într-un orăşel din China (de exemplu) fără potenţial turistic, fără panouri în engleză. Nu ştim limba lor, nu putem citi indicatoare, firme, panouri, anunţuri, ziare, etc. Cum te simţi?

Du-te, din nou imaginar, înapoi în copilărie şi uită anii de şcoală. Ai 5 - 6 ani, iar literele îţi sunt străine, nu ştii să citeşti, dar vrei să ştii ce scrie colo sau dincolo. Ce faci? Îl tragi de mânecă pe adultul de lângă tine şi-l întrebi ce scrie acolo.

Oricât ne-am fi chinuit (sau nu) în şcoală, uite că s-a meritat. Cunoaşterea literelor şi deprinderea de a citi ne dau o independenţă colosală în primă fază, apoi ne ajută să ne dezvoltăm, dacă ne şi stimulăm să aprofundăm arta aceasta cu cărţi şi informaţii diverse.

Cum ar fi să nu ştim acum să citim? Cu siguranţă n-am fi ajuns până la aceste cuvinte. Ca să ştim cât e ceasul, ne-ai fi uitat la soare (eventual); PC-ul ne-ar fi fost inutil; banii i-am fi recunoscut cel mult după culoare, formă şi mărime; la telefonul mobil am fi folosit maxim tastele de deschis/închis; filmele nedublate în limba noastră ar fi rămas neînţelese la fel ca şi orice prospect de medicamente, etichetă de produse, listă de meniuri, afiş, scrisoare, etc. Despre cărţi nici nu mai vorbim...

Ştii cât te-ai dezvoltat doar pentru că ştii să citeşti?

De ce...

... să nu zâmbesc şi să mulţumesc pentru încă o zi ploioasă/cu soare?
... să nu-l respect (mai mult) pe cel de lângă mine?
... să nu iert şi să uit mai mult?
... să nu caut partea frumoasă şi bună din orice?
... să nu am încredere în mine şi în oameni?
... să nu sper că azi şi acum se pot întâmpla lucruri bune?
... să nu le caut dacă nu le văd imediat?
... să nu-mi pun aripi ca să ies din puhoiul care încearcă să mă doboare?
.................................................
Răspuns: nicio lege, practică, teorie sau dogmă nu poate spune de ce nu!

Avem prepeliţe

Ce-şi face omul cu mâna lui.... exact, lucru manual se numeşte.
N-am schimbat profilul "fermei" (despre care am mai scris aici şi aici) doar am adus întăriri serioase.
Fiindcă ne-au ieşit doar 20 de prepeliţe din ouăle puse în incubator, am zis că n-are rost să consumăm curentul degeaba cu ele (pentru necunoscători: prepeliţele au nevoie de căldură şi lumină 24 de ore ca să se dezovolte repede şi bine). Unde stau 20 de prepeliţe, pot sta încă vreo câteva zeci, ne-am zis noi. Aşa că ne-am întins antenuţele, am cercetat internetul şi am găsit pui de prepeliţă de vânzare.

Duminică la amiază ne-am urcat în maşină şi am luat drumul Clujului. După 4 ore şi ceva am ajuns la furnizoru' de prepeliţe. Avea vreo 2.000 de pui, aproximativ 800 de prepeliţe adulte şi 4.000 de ouă în incubatoare - o nimica toată! Să nu-ţi imaginezi că totul era la vreo fermă! Neah, toate înaripatele erau în cuşti speciale într-o cămăruţă de 2 m pe 4 m!

Am cumpărat 150 de pui de prepeliţă, iar 15 am primit bonus.
Buuuun, încărcăm marfa în 2 cutii şi.... hai înapoi acasă.
Acelaşi drum de 4 ore şi ceva a fost o adevărată "desfătare", mai ales după ce toată maşina s-a înmiresmat a prepeliţe. Deh, dânsele au stat pe scaunele din spate şi nu în portbagaj, că aveau nevoie de căldură.

Şi uite aşa, în miros de găinaţ de prepeliţă, am petrecut o minunată după-amiază de duminică, dar ce nu face un fermier serios? :))
Ajunşi acasă, am strămutat orătăniile într-o cutie mai spaţioasă. Interesant a fost că numărătoarea n-a mai dat 165 ci doar 162. Am uitat să-ţi spun că la un moment dat, pe drum, m-am trezit cu o prepeliţă la picioare! Cum a ajuns din cutia aflată pe locul din spate tocmai la picioarele copilotului? Habar n-am. Pe sus sigur n-a zburat!

Să revenim. Din 162 de prepeliţe cu câte am ajuns acasă, 2 au murit pe drum, ceea ce nu e mult. Apoi au început să pice ca lovite de mitralieră! Vreo 10 în următoarele 2-3 ore. În concluzie, bonusul s-a cam dus...
Nu contează, important este viitorul!

Aşadar, acum suntem şi mândrii proprietari a 170 de pui de prepeliţe. În principiu, peste vreo 5 săptămâni ar trebui să înceapă să facă ouă. S-o vedem şi p'asta! :))

Ştii cum arată 170 de pui de prepeliţă? Uite aşa:

Cum se face aşa ceva?

Sport dus la extreme? Yoga? Contorsionare incredibilă?
Numeşte-o cum vrei, cert este că fata din filmuleţul de mai jos face nişte lucruri greu de imaginat. Se îndoaie în nişte feluri foarte ciudate.
Cred că n-a prea băut lapte la viaţa ei şi nici calciu n-a luat - altfel n-ar avea oasele şi încheieturile atât de elastice la doar 9 ani, nu?

Explicaţii

Ce faci? Unde eşti? Când vii? De ce nu vii? şi alte asemenea întrebări mi-au tot fost adresate în ultimele zile, de când am dispărut din peisajul public.
Iaca şi răspunsul:
Piciu' s-a ales cu o conjuctivită de toată frumuseţea şi, pentru că e contagioasă, după două zile a luat-o şi sor'sa.
Poza este făcută într-una dintre dimineţile în care el nu şi-a putut deschide ochii.

Nu-ţi doresc să încerci vreodată sentimentul, dar poţi să-ţi imaginezi cum ar fi să ai 5 ani şi, când să-ţi deschizi ochii dimineaţa, pur şi simplu să nu poţi? ... E cumplit, te asigur.

Între timp starea de sănătate s-a îmbunătăţit, dar suntem încă în război cu picăturile şi cu soldaţii. Cum care soldaţi? Păi soldaţii care sunt în picături şi care trebuie să ajungă la ochişori pentru că ei, soldaţii, au nişte saci mari şi imediat ce ajung în ochişori încep să fugărească virusul. Iar când îl prind, îl vâră repede în saci, iar apoi aruncă sacii din ochişori şi aşa scăpăm de boală....
Hai sănătate!

Mulţumesc Facebook

Chiar dacă am cont pe fiecare, nu mă pasionează reţelele de socializare gen Hi5 şi Facebook. Prieteni - puţini pentru că, repet, nu mă pasionează.

Dar în tot "răul", şi un bine. Acum vreo două săptămâni a dat peste contul meu de pe Facebook un fost coleg de şcoală generală plecat în Germania de vreo 20 de ani. Între timp a mai venit o dată în ţară împreună cu sora lui geamănă, dar de mai bine de 15 ani nu mai ştiam absolut nimic despre ei.
Prin colegul acesta am dat de alţi 2 despre care, la fel, nu mai ştiam nimic.

Ieri am primit mesaj, tot pe Facebook, de la o altă colegă de şcoală, stabilită în Spania de 12 ani.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu tare mă bucur când dau peste foştii colegi împrăştiaţi în lumea largă. E grozav să afli noutăţi despre oamenii alături care ai mâncat frica extemporalelor sau a tezelor, cu care ai mai chiulit de la ore sau cu care ai fost certat pentru vreo ispravă în şcoală.
Din aproximativ 60 de colegi (2 clase de secţie germană), am mai rămas în oraş doar vreo 3 sau 4 colegi. În ţară cred că suntem maxim 10.
Cine ştie, poate cu ajutorul reţelelor de socializare vom reuşi să ne regrupăm....

Aşadar... mulţumesc Facebook.

Năzuinţele bărbatului

Cele trei mari năzuinţe ale bărbatului:

1. să fie aşa frumos cum crede maică-sa că e

2. să fie aşa bogat cum crede fiu-su că e

3. să aiba atâtea femei cât suspectează nevastă-sa că are


(primit pe Messenger de la Ionuţ! Mulţumesc :)) )

Aşa e mama

Se spune că nu e pe lume durere mai mare decât durerea de mamă.
N-ai cum să ştii, n-ai cum să înţelegi până nu treci prin aşa ceva, până nu păţeşte ceva copilul tău. Iar când ţi se întâmplă, eşti în stare să te războieşti cu întreg universul ca să-ţi protejezi puiuţul.
Şi totuşi...
Oricât şi orice ai face, nu pare suficient. Te uiţi la copilul tău bolnav, ai vrea să-i iei suferinţa cu mâna, dar nu poţi.
Te agiţi, exagerezi fără să vrei, te arunci în cea mai cruntă agonie, îţi imaginezi tot ce e mai rău, aştepţi zeci de miracole pe secundă...
Ai primi cu braţele deschise orice suferinţă de-ai putea fi în locul copilului; ai da orice şi oricât să-l vezi sănătos, durerea ai accepta-o înzecit de nu l-ar mai durea pe el...
În dragostea ta nemărginită dar şi în disperarea ta la fel de nemărginită timpul pare să fie cel mai aprig duşman.
De ce trece atât de încet şi nu aduce mai repede vindecarea copilului?
De ce durează atât de mult până leacurile băbeşti sau medicamentele îşi fac efectul?
Când se inventează un remediu mai rapid sau chiar instantaneu?
De ce la boală el, timpul, trece atât de greu?
Cu o mie de gânduri pe minut în cap, încerci să-ţi linişteşti copilul şi poate chiar şi pe cei din jur.
În suflet te răzvrăteşi împotriva firii, a sistemului, a medicilor, a tutror vinovaţilor reali sau imaginari.
Cu fiecare gram de medicament dat copilului, te întrebi dacă faci bine sau nu, dacă îl vindeci sau nu.
Şi dacă îi faci bine pe de-o parte şi rău pe altă parte?
Alte şi alte întrebări rămân fără răspuns, te macină, te urmăresc zi şi noapte...
Şi toate-ţi rămân acolo în suflet săpându-ţi mereu câte o rană.
În timp, rana se închide, dar cicatricea rămâne veşnic...

Zorro vs. Marele Alb

Ok, ştiu, titlul e pompos, dar pesonajele îl merită cu vârf şi îndesat (lol).
Despre Zorro am mai vorbit aici , deci îl ştie lumea deja.
Marele Alb e tot zburătoare, doar din altă categorie grea, cea a prepeliţelor. Având astfel de personaje, nu m-am putut abţine să nu le pun faţă în faţă. Mă rog, Marele Alb l-a tratat cam cu dispreţ pe Zorro, după cum se vede şi în poza de mai jos, dar important este că se poate face o comparaţie între cei doi "grei".
P.S. Zorro are 6 zile, Marele Alb are 3 zile!

Noutăţi la fermă

Am mai scris aici despre ferma în devenire şi despre întăririle pe care le aşteptam. Acum că au venit, nu pot să nu le prezint, nu?
Aşadar, alţi puişori, altă distracţie. Dar nu sunt doar de găină.
Puţintică răbdare şi o să descoperi despre ce (sau cine) e vorba.
Dar să începem prezentările:

Zorro cu puf şi cioc:
Profil de Zorro:
Pupăza, adică un pui cu moţ dublu, dar fără chef de a fi fotografiat:
Gri. De ce nu?

La ce sunt bune creioanele

Uită-te pe masa din faţa ta. Ce vezi? Proabil câteva hârtii, un telefon, CD-uri, 1-2 pixuri sau creioane...Îţi propun un joc de imaginaţie. Închipuie-ţi că ai avea multe, dar foarte multe creioane şi culori. Ce ai face cu ele? Poate le-ai aranja frumos în rând, sau poate pe culori, sau pe dimensiuni. Te-ai gândi să le aranjezi în vreo formă?
Şi dacă da, pun pariu că nu aşa:

Salsa la 75 de ani

Curaj, putere, încredere, nebunie, luptă, formă fizică de invidiat, ritm - toate acestea dar şi multe altele sunt atuurile unei englezoaice care s-a stabilit în Spania.
Trebuie să fie ceva special cu ea de o laud atât, nu?

O să fi de acord cu mine dacă-ţi spun că are 75 de ani (atenţie, 75!) şi dansează salsa cum nu-ţi poţi închipui. A dansat ea toată viaţa, dar dansuri clasice; de salsa s-a apucat cu şase ani în urmă după ce soţul ei a decedat. Ca să-şi umple timpul cu ceva, s-a înscris la un club de dansuri, iar acum face performanţă. Ba mai mult, a câştigat concursul naţional "Spain's got talent".

Recunoaşte că nu mai e la fel de mobilă ca în tinereţe, dar are totală încredere în partenerul ei de dans (35 de ani!) care nu a scăpat-o niciodată pe jos!

Uită-te şi tu la reportajul realizat de CNN despre Paddy Jones, femeia care ne demonstrează cât de tânăr poţi fi la 75 de ani.

Prin ploaie

O după-amiază ploioasă. Un bătrânel trecut de 80 de ani se întoarce de la cumpărături. Duce o plasă de plastic pe jumătate plină. De-ar fi mai sprinten, s-ar feri de stropii grei şi reci care-i biciuiesc creştetul şi spatele gârbovit. De-ar fi mai tânăr, s-ar grăbi să ajungă mai repede. Dar nu mai e...
E bine totuşi că picioarele îl ajută să meargă chiar şi aşa târşâit.
Hainele-i sunt ponosite şi ude, dar cine se mai uită la ele? Cine se mai uită la el?
El doar merge prin ploaie cu plasa în mână.
La colţul unei case se opreşte. Se aşează pe soclul clădirii să se odihnească. Şi ce are dacă-l plouă? E fericit că poate sta jos.
Desface plasa cu mâinile tremurânde şi scoate ceva din ea - o sticlă de jumătate cu bere! Duce sticla începută la gură şi înghite de 2-3 ori din berea ieftină. Mâna îi tremură destul de tare, dar berea nu se varsă. Se şterge la gură mulţumit, mai zăboveşte câteva clipe aşezat pe soclul casei, apoi se ridică şi îşi îndreaptă spatele. Pune sticla cu grijă în buzunarul din interior al hainei ude, strânge gura pungii şi îşi continuă drumul.
La prima vedere poate părea un beţiv nenorocit. Oare aşa este?
Sau poate este un bătrânel care se bucură de fiecare clipă rămasă până când va trece dincolo? De fiecare clipă şi de orice, fie că e ploaia rece, berea din sticlă sau mersul pe stradă...

Mi-a priit

Hristos a înviat!

Te avertizez c-o să mă laud! :D
Am cu ce, dom'le, am cu ce...
Cum mă pricep la gătit de la foarte puţin spre deloc, câteva din realizările pentru masa de Paşti sunt de-a dreptul remarcabile (cât de modestă sunt!!!).
Să începem cu... ceata lui Piţigoi! Iniţial am vrut să fie nişte pinguini care să însoţească salata de beuf. Dar prea erau inexpresivi, aşa că le-am făcut mutricele expresive (mai mult sau mai puţin) spre deliciul copiilor:Tot pentru ei, pentru copii, ouăle umplute s-au transformat în şoricei care au înotat în sos tzatziki:Cum nu prea am încredere în vopselele "non toxice", anul acesta am ales variantele:
- ouă de găină cu abzibilduri (ce urât e cuvântul ăsta în româneşte - originalul este

And the winner is...

"Lupta" pe teritoriu s-a dat azi după ora 16.
Nu s-au înregistrat victime doar nişte sperieturi.
Marii cotropitori albi au pus stăpânire pe teritoriu!

Ce-ţi doresc eu ţie...

Se apropie cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii - Învierea Mântuitorului.
Probabil că te-ai pregătit sufleteşte pentru întâmpinarea marii zile, probabil că faci şi ultimele pregătiri prin casă, probabil că aştepţi cu nerăbdare să ciocneşti ouă roşii, probabil că o să primeşti şi o să dai multe SMS-uri cu fel de fel urări, probabil o să primeşti cadouri de la iepuraş. Probabil....

În toată această agitaţie, eu îţi doresc atât:
să-ţi priască tot şi toate!

Paşte fericit!

La Paşti

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,

Zece ouă înroşite.


Un ou alb, abia ouat,

Cu mirare le-a-ntrebat:

- Ce vă este, frăţioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,

Staţi gătite-n haină nouă,

Parcă, Dumnezeu mă ierte,

N-aţi fi ouă…
- Suntem fierte!

Zice-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.

Şi schimbându-şi brusc alura,
Toate-au început cu gura:

Nu e păcăleală

Chiar nu e nicio păcăleală! Întâmplarea e reală şi foarte amuzantă (pentru unii). Nu s-a întâmplat la noi, dar... nu suntem departe.

Avem aşa: nişte maşini de poliţie şi nişte câini.
Dacă poliţiştii s-au dus cumva după vreun infractor, ei n-au apucat nici măcar să se dea jos din maşină. Haita de câini i-a dominat şi gata. Nici semnalele sonore, nici întăririle chemate n-au fost de niciun ajutor.
Aşadar, din confruntarea care pe care, câştigători ies câinii. Şi nu oricum, ci cu urmări pentru autoturism, dar mai bine uită-te şi tu cât de porniţi sunt patrupezii (acţiunea propriu-zisă începe de la secunda 23!)

toateBlogurile.ro