Trafic de gânduri...

Ignorăm sau uităm. De cele mai multe ori aşa se întâmplă. Apoi, în timp, ne întrebăm "De ce?" Dar atunci e, probabil, prea târziu iar întrebarea e doar retorică.
Te-ai gândit, tu adultul, că poţi fi model pentru omul de o şchioapă de lângă tine, fie că este sau nu copilul tău. Nu? Ar fi cazul!
Mai jos e filmul unei campanii cu motto-ul "Copiii văd, copiii fac!"
Super ideea filmuleţului, uită-te şi tu:

Filmuleţul următor a fost făcut în 2008 la un concurs de dans; click mai jos să vezi un dansator... cum probabil n-ai mai văzut! (dă volumul mai tare)

Trainerul, fizioterapeutul, profesorul universitar, programatorul, editorul de ştiri IT & C, inginerul de reţea şi inginerul civil - astea-s meseriile cele mai puţin stresante din SUA, după cum zice un studiu făcut pe acolo. Puţin stresante şi bănoase, ca să ne înţelegem.
Bănuiesc că studiul a fost făcut totuşi înainte ca criza să-i căsăpească pe americani; mi-e greu să cred că acum un trainer o duce nemaipomenit de bine.
Cum stau lucrurile pe la noi?
În Românica toată lumea e stresată, cu motiv sau fără, că aşa e la modă.
Dascălul e stresat că poate rămâne pe dinafară sau, dimpotrivă, că va avea prea mulţi elevi în clasă şi nu va putea lucra omeneşte.
Medicul 'neşpăgar' (da, mai există!) e stresat că, din lipsă de echipament, nu-şi poate îngriji bolnavii sau că salariul mizer îl va obliga fie să accepte şpaga, fie să-şi găsească în altă ţară un job mai bun.
Poliţistul onest (pe cale de dispariţie!) e stresat de corupţia din sistem şi de pe stradă.
Funcţionarul corect e stresat de măsurile guvernului şi de ratele la bancă.
Gazetarul e stresat mai ales după ce multe ziare, radiouri şi televiziuni au început să închidă obloanele.
Muncitorul e stresat că nu le va putea pune o pâine pe masă copiilor săi.
Şi tot aşa mai departe.
Totuşi, cine nu este prea stresat? S-ar putea ca senatorii, deputaţii şi miniştrii; cu toate că şi cei mai mulţi dintre ei, sărăcuţii, sunt stresaţi de cum să acapareze mai multă putere şi să strângă în puşculiţă mai mulţi galbeni.

Ai auzit de jocul "Maşinuţa"? Foarte probabil că nu.
El chiar există, dacă te nelinişteşte întrebarea asta. E foarte simplu şi teribil de distractiv, asta poate şi pentru că e inventat de doi 'specialişti' într-ale invenţiilor şi ale distracţiei.
Aşadar: cei doi prichindei ai mei au inventat şi se joacă "Maşinuţa" în fiecare dimineaţă în drum spre grădiniţă.
Aşezaţi pe bancheta din spate a maşinii, aşteaptă cu nerăbdare să pornim la drum; jocul debutează la prima curbă. În ce constă? Fiecare (mai puţin eu) trebuie să stea pe banchetă fără să se sprijine cu mâinile, cu picioare sau cu spatele iar în curbe să nu cadă într-o parte sau alta. Bineînţeles că niciodată nimeni nu rămâne pe poziţie, ceea ce provoacă hohote de râs sănătos. Şi cum în drumul de acasă până la grădiniţă avem multe curbe... suntem tot o veselie; iar când ajungem în sensul giratoriu... să te ţii râsete şi ţipete!
Simplu şi distractiv, pe cuvânt!
Acum trebuie să recunoşti că nu te-ai fi gândit la o asemenea activitate în maşină.
Ai curaj să experimentezi jocul? Te asigur că nu-ţi va părea rău, iar încruntarea va dispărea de faţa ta măcar pentru moment!

Următorul test se adresează doar persoanelor care sunt în stare să recunoască adevărul despre propria persoană. Eşti pregătit să vezi cum stau lucrurile? Ok, uite:

Avem un palmier foarte foarte înalt şi 4 animale:
- un leu- o maimuţă- o girafă- o veveriţă
Împreună decid să facă un concurs ca să vadă care dintre ei este cel mai rapid şi poate să prindă banana care stătea drept în vârful copacului.

Cine crezi tu că va invinge? Răspunsul tău va reflecta personalitatea ta, aşa că gândeşte-te bine!

Răspunde în 30 secunde!

Ora 6:30 - telefonul dă deşteptarea; amintirile rătăcite despre prognoza meteo pentru astăzi provoacă fiori reci sub plapumă;

Ora 7:00 - apă rece pe faţă; ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte... înviorare;

Ora 7:30 - aroma unei cafele cu lapte (încălzită la microunde) îndulceşte oarecum situaţia;

Ora 7:45 - prima tentativă de a ieşi afară; de cum dau cu nasul de gradele multe sub limita îngheţului, nările se aliniază în poziţie de drepţi şi strâng rândurile să nu lase inamicul rece să pătrundă spre căile respiratorii.
Obrajii sunt ţinta câtorva sute de săgeţi ca de gheaţă; ochii simt nevoia să tragă scurt obloanele pentru o minimă protecţie. Frig, dom'le, frig!
Îndrept cheia de poartă spre butuc; vrea sau nu să se descuie? Daaaaa, victorie! Pot ieşi din curte.
Zăpada scârş-scârş-scârş pe sub picioare. După câţiva paşi ajung la maşină. Incredibil, chiar şi portiera se deschide din prima, dar scârţâie grozav. E frig, dom'le, e frig.
Cu speranţe maxime, introduc cheia în contact. Sucesc cheia, se aude un 'cârh'; mai încerc o dată, acelaşi 'cârh'. Mda, bateria e tare bleagă; n-am cu cine!

Ora 7:52 - fac drum întors în casă; las la căldură geanta, laptopul & CO, caut cheile de la maşina soţului.

Ora 7:55 - a doua tentativă de a ieşi afară; în ciuda experienţei de mai devreme, totul se repetă întocmai: nările se lipesc instantaneu, obrajii sunt biciuţi fără milă, ochii se ascund după pleoape.

Ce faci când nu-ţi găseşti locul?
Ce faci când nu poţi rezona nicicum cu ceilalţi şi discuţiile lor momentane?
Ce faci când ţi-e imposibil să 'guşti' poantele lor ce-i fac să se prăpădească de râs?
Ce faci când te forţezi să nu fi outsider, dar mintea nu te ascultă şi fuge în direcţie opusă?
Ce faci când încerci să salvezi aparenţele dar nu-ţi iese?
Ce faci când trebuie şi nu poţi explica prin cuvinte desprinderea ta de prezent?
Ce faci când mintea îţi fură sufletul şi hoinăresc în alte dimensiuni?
Ce faci când 'acum' ţi-e mai străin decât orice viitor necunoscut?
Ce faci?

După bancurile făr' de număr care au circulat pe seama lui Geoană şi a lui Băsescu, iată că mai nou a apărut şi versiunea adaptată a celebrei Mioriţe. E violet, cum altfel, şi circulă pe internet:

Ştii cum arată contribuabilul ideal?
Te gândeşti că probabil pensionarul este contribuabilul ideal. Este ordonat şi cu simţul civic, din bruma de pensie îşi plăteşte întâi obligaţiile ca să doarmă liniştit.
Ar mai fi şi cetăţeanul obişnuit care îşi plăteşte la timp dările către stat, zic eu.
Da de unde?!!!
Contribuabilul ideal pentru stat este: angajatul cu studii medii, fumător, consumator de alcool şi sedentar sadea! Iar dacă mai şi moare înainte să prindă pensia, e cel mai cel! Aşa zice studiul şi-o zice bine.
Plătitorul de taxe cu studii medii nu freacă menta şi coatele pe băncile facultăţii, deci nu întârzie să cotizeze la bugetul ţării; fumând, plăteşte taxă de consum; cu fiecare pahar dat peste cap, mai plăteşte nişte accize; leneş şi comod fiind, apelează la maşină cu orice ocazie, deci consumă motorină/benzină, ulei, piese de schimb... deci vâră alte taxe în buzunarul statului.
Şi cum din ecuaţia tutun+alcool+sedentarism rezultă o moarte timpurie, omul ăsta este, financiar vorbind, ideal pentru orice stat.
Chiar şi dacă ajunge la pensie, nu apucă să consume pe cât a cotizat în 'cei zeci de ani în care a contribuit cu spor.
Acum că ai aflat cum stau lucrurile, tu cât eşti de aproape de ideal?

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu, când mă gândesc la... prietenii din lista de Messenger, parc-mi saltă inima de bucurie! De ce? Simplu: sunt oameni tare inspiraţi!
Asta-i concluzia dacă-i verific... la statusuri.
Uite doar câteva exemple grăitoare adunate în ultimul timp (ordinea e aleatorie):

Cade netu... merge greu... am viruşi... plouă!!! (Andreea)

Dacă mă cobor la mintea ta, dau de petrol! (Alexandru)

În ţara şchiopilor, chiorul e rege! (Alina)

There are three sides of any argument: your side, my side and the right side! (Magda)

Mai bine port papuci decât să pun covoare peste tot pământul ca să nu-mi rănesc picioarele! (Maria)

Dreams can't become reality when you sleep! (Marius)

Anul ăsta nu voi mai munci! (Alexandra)

Ability is what will get you to the top if the boss has no daughter! (Magda)

Vând tot... apoi o iau de la capăt! (Andreeea)

Mulţumim.
Mulţumim că a schimbat centrul de atenţie al presei.
Până când să tot toace ziariştii subiectul gripa porcină? Prea începuse să miroasă a conspiraţie mondială şi a isterie cu specific mioritic, aşa că atenţia a fost direcţionată (voit sau nu) spre flacăra violetă.
Ne energizăm niţel şi ne perpelim câteva zile cu subiectul ăsta, dar măcar scăpăm mediatic de vaccin-gripă-număr de îmbolnăviri-număr de decese-etc.
Pe lângă atacurile energetice, de două zile încoace doar criza a reuşit să mai iasă la suprafaţă cu câte-o ştire despre disponibilizări şi viitoare mişcări de stradă. În rest, doar despre energii, aure, puteri şi paranormal ne-a fost dat să auzim.
Fie că acceptăm posibilitatea folosirii puterilor paranormale pentru a-i influenţa pe ceilalţi, fie că subiectul ne face doar să zâmbim, trebuie să recunoaştem: schimbarea de decor e binevenită.
Şi, cine ştie, poate chiar vom afla lucruri interesante. Rămâne de văzut cât de buni/penibili pot fi unii şi alţii.

A fost odată o zi de duminică; a fost un gând şi un dor de ducă, iar paşii ne-au purtat spre Şinca Veche, la mănăstirea rupestră de la Şinca Veche sau "Templul Ursitelor" (jud. Braşov).
Povestea locului străbate negura vremurilor şi aduce cu sine încărcătura unor evenimente deosebite.
Dar nu despre istoria de mii de ani sau despre minunile de până acum e vorba aici, ci despre prezent, despre liniştea ce te cuprinde atunci când te afli în apropiere.
Tot ce este construit e la dimensiuni mici, în contrast oarecum cu conceptul general de mănăstire, dar e invers proporţional cu acel ceva ce-ţi pune stăpânire pe simţuri şi gânduri.
Pe un vânt năpraznic am păşit spre mănăstire - o clădire joasă, cu câteva încăperi şi o biserică micuţă. Ca termen de comparaţie: de la intrarea în biserică şi până la altar faci doar vreo 5 paşi.
Lângă biserică, o fântână care păstrează proporţiile.
De la clădirea mănăstirii şerpuieşte prin pădure o cărare foarte bine lucrată şi îngrijită. Aceasta duce la grota despre care se spun multe lucruri; adevărate sau inventate, nu contează - important este ceea ce simţi acolo, ceea ce percepi prin toate simţurile încă nesluţite total de cotidian.
Imaginile de mai jos probabil că nu pot descrie nici măcar 5 % din acea realitate, dar pot deschide un drum...
Mănăstriea:
Fântâna:
Cărarea spre grotă:

La câte ciudăţenii sunt în lumea asta, probabil că pozele de mai jos sunt nimicuri. Şi totuşi, obiectele sunt interesante-ciudate-bune la casa omului (unele).
Să începem cu niscai obiecte de iluminat; nu, poza nu e capu'n jos oricât de evident ar părea!
Mergem mai departe cu o veioză; pare obişnuită, dar nu-i! Detalii în a doua poză.
Doreşte cineva un scaun miriapod?

Pentru doamne: aveţi mai multă încredere în domni şi lăsaţi copiii mai des în grija lor - se descurcă de minune!
Pentru domni: iaca unul tare descurcăreţ. Sunteţi mai prejos?

A înnebunit lupu'. Eu aşa cred. Nici noi nu suntem departe; noi românii, noi oamenii.
Toată lumea vorbeşte, toţi se întreabă: care-i treaba cu gripa asta nouă?
S-a scris mult, s-a vorbit şi mai mult, s-a analizat pe şi prin toate părţile posibile şi imposibile acest subiect; s-au făcut conexiuni, s-a presupus, s-a inventat, s-au făcut dezvăluiri...
Circulă tot felul de informaţii. Nici nu mai ştii ce să crezi şi ce să faci. C-o fi, că n-o fi...
Uite, de exemplu aseară, neuronul meu a refuzat orice informaţie în plus la un moment dat. De ce? Simplu: am citit mai multe mail-uri şi materiale cu informaţii despre H1N1. Cum să te protejezi, de ce să nu te vaccinezi, ce ar putea fi în spatele virusului, cum totul e o conspiraţie mondială, că virusul a fost creat în laborator, că marile puteri ale lumii au hotărât să decimeze populaţia deoarece nu ne mai ajung resursele naturale, că x legat de y.
Teoria conspiraţiei părea destul de bine fundamentată; ba mai mult, am aflat că nici "Codex Alimentarius" nu e ceea ce pare, ci tot spre nenorocirea oamenilor e introdus.
Pe scurt:
- gripa porcină e doar o altă făcătură în favoarea celor puţini şi 'deştepţi' şi în defavoarea celor mulţi şi mai puţini deştepţi;
- la fel gripa aviară, Sida, cancerul de col uterin
- suntem doar nişte cifre în registrele celor puternici şi influenţi
- viitorul nu mai sună bine deloc
Astea erau informaţiile primite pe cale vizuală. Concomitent, tembelizorul executa un asalt puternic cu ştiri din parlament şi guvern: buget de coşmar, măsuri viitoare de groază: disponibilizări, salarii strangulate, etc.
Parcă sunt prea multe dintr-o dată, nu? Tocmai de aceea, neuronul meu a zis stop că altfel o să dau ortu' popii sub o formă sau alta (combustie internă, harachiri, etc).
Aşa că m-am resetat şi am activat sistemul de autoprotecţie mentală; o viaţă am şi n-am de gând să mor de frică!

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
....

... să trăiesc intens.
... să vorbesc frumos.
... să privesc norii şi ochii de copii.
... să simt primăvara în suflet şi toamna în nări.
... să dau veşti bune.
... să văd oameni zâmbitori.
... să savurez o ciocolată.
... să hoinăresc printre mii de gânduri.
... să provoc şi să fiu provocată.
... să ascult.
Ţie?

Ce au în comun o furnică şi un laptop? Habar n-am, dar pot găsi răspunsuri: amândouă pot fi negre, de exemplu, sau el să stea în drumul ei, sau cine ştie...
Ce face o furnică într-un laptop? Ei bine.... poate face multe: se poate prăji, poate încurca iţele, etc. Astea sunt variantele la care m-am gândit când o insectă din asta mi-a violat laptopul.
Zilele trecute am descoperit cu stupoare (în plină iarnă) o furnică plimbându-se voioasă pe carcasa laptopului. Până s-o prind ca să-i schimb promenada, a zbughit-o în laptop printr-un orificiu lateral.
Biiiiiig problem!
Eu, nepricepută într-ale hard-ului şi panicoasă când e vorba de pc-ul propriu, deja îmi închipuiam c-o să ia foc laptopul, că nenorocita o să-mi distrugă munca din ultimii ani, că va fi vai şi amar....
În cele câteva secunde de agonie mi-a trecut prin cap şi posibilitatea egoisto-criminală ca furnica să se prăjească fără alte urmări pentru computer - deh, speranţa moare ultima.
Ei bine, nici una, nici alta.
La un moment dat, o văd pe furnicuţă ieşind tacticoasă şi nevătămată pe unde intrase, şi probabil cu dorinţa de a descoperi mai departe noutăţile tehnologice.
Hei cucoană, până aici ţi-a fost! Da' crezi că te mai las să-mi dai palpitaţii? Ia treci mătăluţă în ghiveciul cu flori şi descoperă ce mai e nou pe acolo!
Zis şi făcut. Am luat-o frumuşel în mână şi am plasat-o pe o frunză.
Huh, am scăpat de data asta!

Unul din fluxurile de ştiri de ieri de la "9am" a rupt gura târgului cu o ştire extraordinară: Ana Geoană, noul sex-simbol politic?
Să vezi şi să nu crezi cât de disperaţi sunt unii 'jurnalişti' - cu scuzele de rigoare pentru cei care îşi fac meseria cum se cuvine. Iaca ştirea:
1. Aşadar, fabrica de scos ştiri din orice o ia în vizor pe fiica lui Geoană, care ar fi "fiica numărul doi în stat". Tragem concluzia că EBA e fiica numărul unu, nu? Bun, dar cum rămâne cu Ioana Băsescu? Ea ce număr e?
Ah, redactorul minunatei ştiri a vrut să spună - Ana Geoană, fiica celui de-al doilea om în stat - dar i-a ieşti cu totul altceva.

2. Orice manual de jurnalism îţi spune că tre' să ai măcar 2 surse de informare la o ştire, corect?
Ei, dar ce ştiu manualele astea?! Ce mai contează ce-au lăsat drept lege unii care şi-au stors creierii cu meseria asta?!
Să iasă ştirea - asta-i important.
O sursă beton de informare a ajuns şi reţeaua virtuală de socializare Facebook. Incredibil de credibilă, dacă-mi daţi voie. Aşa că, dacă Facebook zice că..., redactorul zice că Facebook zice că...!

3. "vârsta ei reală e, mai degrabă, 15-16 ani"
Deci cum e până la urmă? Facebook zice că are 20 de ani, altcineva (fără nume) îi dă 15-16 ani. Tu ai înţeles ceva?

4. "transmite jurnaliştii" care este!
Greşeala asta a fost totuşi descoperită şi corectată la câteva minute după prima publicare. Scăparea este totuşi de neiertat.

Dacă vrei să cumperi zilele astea o felicitare de "La mulţi ani", aprovizionează-te mai întâi cu un kg de răbdare. Pe mine nu m-a avertizat nimeni, aşa că am păţit-o original.
Sâmbătă am avut nevoie de o felicitare care trebuia ataşată unui cadou. Floare la ureche, zic, intru în prima librărie şi rezolv repede.
Ciu-ciu!
În prima librărie - o droaie de felicitări cu: Crăciun fericit, Un an nou fericit & CO. Nimic pentru sărbătoriţi.
Îmi încerc norocul în a doua librărie: Merry Christmas, Happy New Year, etc.
Înghit în sec şi merg mai departe la magazinul de suveniruri; din suportul metalic, cartoanele urează Sărbători fericite, bla, bla, bla.
Gluma se îngroaşă; mesajele de genul "La mulţi ani de ziua ta" au fost declarate ilegale şi eu n-am aflat?
Hai să vedem, poate al patrulea magazin e mai dotat. Da - cu vederi.
Grrrrrrrr, nu se poate!
Fraţilor, a trecut Crăciunul, Anul Nou nu mai e nou de vreo 10 zile. V-aţi putea mişca cu mai mult talent la schimbarea mărfii? E prea mare deranjul?
Mă scuzaţi, dar ştiţi, am şi eu nevoie de o felicitare pentru un sărbătorit. A, nu aveţi. Să revin peste o săptămână sau două? Păi atunci îi dau cadoul azi şi felicitarea mai încolo, nu?
Şi totuşi, conform dictonului 'cu răbdarea treci marea', am forţat norocul şi la magazinul nr.5. Tot cu Crăciunul şi cu Anul Nou m-a întâmpinat, dar într-un colţ uitat de lume şi de lumină am dat peste nişte felicitări mignone. Daaaaaaaaaaaaaaaa, esteeeeeeeee.
N-ai idee cât de uşurată am răsuflat!
Să fie într-un ceas bun!

Ediţia a IV-a a evenimentului a avut loc tot în ziua de Sf. Ion ca şi până acum.
Anul acesta au participat aproape 40 de cete şi fiecare a încercat să impresioneze. Au colindat, au jucat, şi-au prezentat costumele şi obiceiurile.
Mi-a fost drag să văd tineri îmbrăcaţi în costume populare. Am căutat însă exemplare cât mai autentice printre cei peste 600 de participanţi. Culmea, mi-a fost tare greu să găsesc.
Fetele erau fie cu părul vopsit, machiate destul de tare, cu 2-3 cercei într-o ureche, cu bijuterii fără legătură cu costumul popular, cu cizme cu toc, sau chiar erau încinse cu curele lăcuite! (drăguţele paradei pot fi văzute mai jos!)
Băieţii au fost mai aproape de spiritul tradiţional, exceptându-i pe cei cu cercei în urechi!
Parada cetelor s-a axat însă pe datini, costume şi colinde.

Ziua de Sfântul Ion încheie sezonul sărbătorilor de iarna deschis de Sfântul Nicolae.
Pe lângă încărcătura religioasă a zilei, în unele zone ale ţării se păstrează câteva traditii şi obiceiuri inedite.
Ţăranii cred că în această zi s-a făcut lumea şi de aceea Sfântul Ion trebuie serbat cu bucurie ca să ne meargă bine tot anul.
În satele din Mărginimea Sibiului există credinţa că, în această zi, femeile sunt superioare bărbaţilor, nu le gătesc şi chiar pot să-i neglijeze (!!!no comment!!!)
Ele serbează „Iordanul nevestelor” sau „Şontoroiul femeilor”, singura zi din an când pot organiza o petrecere numai între femei. Obiceiul cere ca femeile să se adune la o „gazdă” unde fiecare aduce mâncare şi băutură. După-masă, femeile cânta, joacă şi chefuiesc, „se iordănesc” toată noaptea. La petrecere, accesul bărbaţilor este interzis.
Tot în această noapte se face „botezul” cu apă a „proaspetelor” neveste care, în acest fel, se integrează în societate.
Dimineata, nevestele ies în drum unde îi iau cu forţa pe bărbaţii care le ies întâmplător în cale şi îi duc la un râu sau la o fântână. Acolo îi ameninţă cu apă dacă nu le „răsplătesc cum se cuvine”.
În alte parţi, „iordăneala” are loc după ce iese lumea de la biserică, de Sfântul Ion. Mai multe femei aşteaptă la ieşire şi cer bărbaţilor bani ca să nu-i stropească din cap până în picioare. Cu banii primiţi, ele cumpără mâncare şi băutura pentru petrecerea nevestelor.

Gheorghe Dinica - Ionel Ionelule

Sf. Nicolae, Crăciunul, Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ion - adică mulţi sfinţi şi multe sărbători pe metrul pătrat de lună.
Pe 7 ianuarie zicem gata cu sărbătorile şi chefurile, că ar fi cazul, apoi încercăm să revenim la ale noastre treburi multe şi mărunte; măcar încercăm.
Nici n-am trecut de perioada asta "încărcată", că deja vitejii de la agenţiile de turism ne iau cu asalt cu ofertele lor pentru 1 şi 8 Martie!
Nu mică mi-a fost mirarea când am găsit deja în mail fel de fel de propuneri pentru zilele alea. Heeeei, uşurel, că-i greu la deal. Lăsaţi-ne, disperaţilor, să ne treacă gustul de sarmale şi d'ale porcului; luaţi-ne cu uşurelul că ni se apleacă.
Păi se poate s-o ducem din vacanţă în vacanţă taman în an de criză? (doar o întrebare retorică!!!!)
Dacă e să privim lucrurile din punctul de vedere al agenţiilor de turism, e absolut normal să ne fluture în faţă oferte de primăvară; azi un pic, mâine alt pic, şi uite aşa picătura chinezească te pune pe gânduri, iar apoi poate chiar te gândeşti serios la o mini-vacanţă - 1 şi 8 Martie pică lunea.
Cum ar fi dacă doamnele şi domnii care gândesc ofertele astea şi strategiile agenţiilor de turism ar fi implicaţi în treburile serioase ale ţării? Măcar ei ştiu să gândească şi să proiecteze un viitor, ştiu să lucreze pentru a-l transforma în realitate. Guvernanţii însă...

După o toamnă lungă şi frumoasă ne-am pricopsit cu o iarnă... de poveste.
Ok, doar în ultimele zile am avut zăpadă, dar cu atât mai mult îşi merită iarna asta (până în acest moment) atributul de mai sus.
O poveste ca pe vremuri, când ne tăvăleam prin zăpada pufoasă, ne luam la trântă prin nămeţi, verificam anduranţa săniuţelor şi impermeabilitatea cizmelor.
10 minute de răgaz, un aparat foto şi nişte peisaje incredibile...
De fapt, toate au fost în ordinea inversă pentru următorul rezultat:

Ei da, pot fi acuzată că nu răspund la es-em-es!
De Crăciun şi de Anul Nou nu am trimis niciun mesaj de pe telefon, mail, messenger. Aş putea spune că mi s-a pus pata. N-am vrut şi basta. Asta nu înseamnă că n-am avut urări de făcut. Cât s-a putut, am urat prin viu grai; cât nu... nu.
Chiar dacă eu n-am dat SMS-uri la grămadă, nu înseamnă că nu le mulţumesc celor care m-au bifat în lista de destinatari ai urărilor lor. Mulţumesc.
Au fost şi câteva mesaje personalizate, care mă onorează, iar expeditorilor le-am arătat că apreciez efortul.
Singurul motiv pentru care mă simt cu musca pe căciulă este că nu am răspuns la telefon de ziua mea. N-a fost nimic voit; vinovaţii sunt telefonul uitat într-o cameră şi musafirii - asta ca să mă scot basma curată.
Ştiu, e cam urât să nu răspunzi la telefon, dar... s-a întâmplat. Am încercat să-mi spăl păcatul sunând înapoi în următoarea zi (că deh, am descoperit telefonul pe la 1 noaptea şi ar fi fost destul de ciudat să sun atunci).
În concluzie: mulţumesc că n-aţi uitat, mulţumesc pentru urări, mulţumesc pentru gânduri frumoase şi sincere.

Am pierdut puţină vreme cu programele de revelion ale televiziunilor.
După un scurt zapping, concluzia mea a fost simplă:
Pro TV - revelion cu manelişti fără număr
Antena 1 - revelion cu ceva manelişti
TVR 1 - revelion cu lăutari
Aşa stând lucrurile, parcă mi s-a făcut dor de Caragiu.


Este, incontestabil, genial Toma Caragiu. Nici nu are rost să-l comparăm "la umor" cu cei din prezent.
Uite şi o sorcovă, că tot e momentul:

2010 să ne aducă tuturor toate cele bune. La cât mai puţine şopârle!