Trafic de gânduri...

Întrebarea asta a început să-mi dea târcoale de când am citit pe prospect cum că medicamentele nu se aruncă nici în apa menajeră, nici la gunoi. Recunosc că până să aflu treaba cu aruncatul, tot ce expira ajungea în coşul cu gunoi.

Tot pe prospect scrie să întrebi farmacistul ce poţi face cu medicamentele expirate.
Citit şi făcut. Reacţia farmacistei? Mai-mai să se cocoşeze de râs când am întrebat-o. Când şi-a dat seama că totuşi nu-mi arde de glumă, m-a sfătuit să le pisez şi apoi să le arunc la gunoi!

Nu mă las cu una, cu două şi întreb la altă farmacie. Mă sfătuieşte să caut un crematoriu (!) sau să le ard în curte! Că ei au contract cu o firmă care se ocupă de distrugerea medicamentelor expirate, dar le dau doar pe cele de pe stoc, nu primesc şi de la populaţie.
La farmacia nr.3 mi se spune să le arunc direct la gunoi.

Simplu, nu?!

Ieri m-am panicat. Poate am exagerat, dar când am realizat că aş putea ţine otrava în apropierea copiilor, mi-a stat inima în loc.
Am primit următorul mail:

Pentru cei care nu ştiu, planta din fotografie (numită Dumb Cane în engleză – adică trestie de zahăr sălbatică) este extrem de otrăvitoare. Este o otravă mortală mai ales pentru copii; poate ucide un copil în mai puţin de un minut şi un adult în 15 minute.
Dacă o atingi întâmplător, ai grijă mare să să nu-ţi atingi apoi ochii deoarece poate provoca orbire parţială sau permanentă.
Atenţie mare, mai ales pentru că se găseşte în multe locuri ca plantă ornamentală! Planta este foarte comună în case, grădini, parcuri şi birouri (ca plantă de interior şi exterior).
Frunza plantei provoacă mâncărimi în cazul în care seva sa atinge pielea.
Trestia de zahăr sălbatică este una dintre plantele periculoase, dar mai sunt şi altele, cu aceleaşi caracteristici ale coloritului. Detalii despre Dumb Cane şi aici sau aici.

Planta se găsea şi la mine acasă. Până ieri doar. Fără să stau pe gânduri, am aruncat-o la gunoi.
Am exagerat?

Este absolut demenţial: câinele din clipul de mai jos ştie ce e bine şi ce nu. O dată în plus ne arată că e mai deştept decât omul şi mai ales decât românul.
Oricât de bună ar fi mâncare, o refuză când află de la cine e; are personalitate, este integru, nu se lasă prostit ca românul cu bucăţica de zahăr.
(dă volumul mai tare ca să auzi bine ce spune stăpânul câinelui)

Este oficial: am pierdut vara!
Găsitorului se oferă recompensă în/cu căldură.
Aştept provincia!

Trăieşte-ţi viaţa ca şi când ieri ai fi murit. Astăzi ţi s-a mai dat o şansă!

Tare interesant este să stai de vorbă cu oamenii; în câteva minute poţi afla multe. Multe din problemele şi "problemele" unui om.

Pentru exemplificare, iată o scurtă relatare:
"Mergeam pe stradă. Am trecut un fel de pod. Cineva a strigat 'sări pe el'. Unu' care se ascundea sub un zarzăr a sărit la mine şi a început să mă bată. Mi-a cerut bani, dar nu i-a vrut până la urmă. A vrut haina de pe mine. Nu i-am dat-o, aşa că mi-a rupt coastele.
Să se taie zarzărul!!! Neapărat! Din cauza lui am luat bătaie. Că nenorocitu' ăla se ascundea sub zarzăr. Tăiaţi zarzărul!"

Nu e interesant să asculţi omul?

Când mă nasc, sunt negru
Când cresc, sunt negru
Când stau la soare, sunt negru
Când mi-e frig, sunt negru
Când sunt speriat, sunt negru
Când sunt bolnav, sunt negru
Iar când mor, sunt tot negru....
Iar tu, tipule alb
Când te naşti, eşti roz
Când creşti, eşti alb
Când stai la soare, eşti roşu
Când ţi-e frig, eşti albastru
Când eşti speriat, eşti galben
Când eşti bolnav, eşti verde
Iar când mori, eşti cenuşiu....
Şi tu mă numeşti pe mine COLORAT???

Subiect aiurea? - De ce ar fi?
Ruşinos? - Cât timp este universal, nu văd care ar fi problema.
Aşadar să vorbim despre WC-uri, adică Water Closet, adică despre cele care beneficiază de apă curentă, nu despre cele din fundul curţii; nu despre curăţenia lor (care ţine în 90% din cazuri tot de noi) ci despre construcţia lor.
Fie la restaurant, în hypermarket, la mall sau la cinema, când mergi la toaletă, ai nevoie de (ceva) spaţiu. Nu ca să faci tumbe, dar măcar să te poţi întoarce în jurul propriei axe fără să te atingi de ceva.
Sincer, apreciez proiectanţii clădirilor gen Metro sau Carrefour, care s-au gândit să lase omului spaţiu să respire, ba chiar şi să-şi pună în cuier o haină sau o geantă.
Ce nu pot să înţeleg este cum diversele restaurante au primit ok-ul de funcţionare atât timp cât între uşă şi vasul de toaletă este o distanţă de aproximativ 50 de cm.
I-aş pune pe patron, constructor şi inspector să încerce o asemenea toaletă în ambele variante: să se aşeze (chit că nu mulţi clienţi sunt adepţii soluţiei) şi "pe vine" sau poziţia fluturaşul.
S-ar descurca?

Un domn în vârstă merge în vizită la un vechi prieten. Constată cu uimire că acesta i se adresează soţiei sale cu tot felul de cuvinte de alint: iubito, dragostea mea, sufletul meu, dovlecel, etc. chiar dacă erau căsătoriţi de peste 70 de ani.
La un moment dat, femeia merge în bucătărie, timp în care cei doi bărbaţi încep să povestească.
Cel venit în vizită recunoaşte că este total surprins de dragostea dintre cei doi soţi, de felul în care bărbatul i se adresează soţiei sale în ciuda anilor petrecuţi împreună.
Prietenul său îl priveşte lung şi îi spune: "Trebuie să-ţi mărturisesc adevărul; o alint cu tot felul de cuvinte drăgăstoase pentru că de acum vreo 10 ani i-am uitat numele!".

Întrebarea asta o aud de câteva ori pe zi; orice răspuns aş da, se pare că nu este suficient de convingător.
Mami, da' de ce trebuie să mănânc? - întrebare etalon pentru prichindelul familiei.
Ca să ajungi puternic, să nu te îmbolnăveşti, să creşti mare, să te poţi da cu bicicleta, să ai putere să înoţi, să poţi duce ghiozdănelul, să nu te doboare ceilalţi copii, etc-etc-etc.
Suficiente motive? Nu şi pentru Iustin.
Dacă e să iau însă în calcul toate argumentele, are şi el dreptatea lui. Păi cum să nu te necăjeşti când cineva te întrerupe de la joacă şi te face să-ţi pierzi timpul la masă, timp în care ai fi putut face atâtea?
Că doar din 24 de ore câte are o zi, 10 le pierzi cu somnul, deci rămân doar 14 pentru joacă, iar din cele 14 ţi se mai fură timp şi cu cele 3 mese pe zi.
Ai putea să nu ceri explicaţii pentru hoţia asta?

"Îmi place să călătoresc în jurul lumii, să pescuiesc, să joc golf şi să înot. Îmi place să-mi trăiesc viaţa.
Sunt FERICIT!"
Simplă şi banală afirmaţia, nu? Aproape tuturor ne place să călătorim, să înotăm şi zicem că ne trăim viaţa. Şi totuşi, tipul care a declarat cele de mai sus are un fel aparte de a-şi trăi viaţa.
Urmărind cele două clipuri de mai jos, parcă rămâi cu senzaţia că poţi face mult mai mult decât faci, că eşti mai norocos decât de consideri, că te plângi mai mult decât ar fi cazul.

Sunt două filmuleţe cu şi despre aceeaşi persoană, un american nu la fel de norocos ca majoritatea dintre noi, dar cu o voinţă cât a multora la un loc.
Despre viaţă, speranţă şi voinţă ne vorbeşte Nick Vujicic.
Priveşte-l şi ascultă-l, s-ar putea să-ţi placă.




Nu contează de câte ori încerci, important este cum ajungi la final!

M-au făcut cu nervii; m-au tâmpit de-a binelea şi nu numai pe mine. Nenorociții de țânțari sunt incredibil de violenți în perioada asta. Țânțăroaicele, de fapt, pentru că se pare că doar femelele înțeapă. Sângele oamenilor înseamnă proteine pentru ele, așa că înțeapă la greu ca să-şi poată crește puii.
Masculii se mulțumesc cu nectarul din plante și alte substanțe zaharoase.
(hai, fără comentarii răutăcioase :P)

Conform Wikipedia, ţânţarul este o specie de insectă adaptată la mediul urban. Se poate împerechea şi în spaţii restrânse, în care trăieşte şi în timpul iernii fără să intre în diapauză. Adultul depune ouăle şi iarna, când temperatura apei depăşeşte 10ºC (între sfârşitul lui aprilie şi mai); generaţiile din primăvară şi vară se succed la fiecare 15–20 zile, în funcţie de temperatura apei.
Femelele pot transmite boli grave precum malaria. Tot ele pot trăi până la 24 de ore, maxim o săptămână, iar masculii până la 3 săptămâni, mai ales dacă sunt în preajma apei.

Femelele sunt atrase în special de căldură, de umiditate, de culorile închise (ba chiar foarte atrase de culoarea albastră) şi de parfumuri intense. Cică ţânţăroaicele s-ar duce aţă la persoanele care tocmai au mâncat banane, probabil nemulţumite că n-au primit şi ele măcar o bucăţică.

Ţânţarii nu pot zbura când bate vântul, deci… să facă bine să bată!
Din căutările mele pe Google, cea mai tare informaţie mi s-a părut însă următoarea: cercetatorii au descoperit că ţânţarii sunt atraşi iremediabil de mirosul de bere.
Păi să le spunem producătorilor de bere să treacă pe eticheta produsului „Dacă beţi bere sunteţi ţinta ţânţarilor”.

2 exemple, 2 voci total diferite, infinit de multe posibilităţi.
Ascultă!

Putem glumi dar subiectul e serios.
Cât de gravă e situaţia? Poate nu chiar ca în imaginea de mai sus, dar semnale de alarmă vin din toate părţile.
De ce ar trebui să mă intereseze pe mine sau pe tine treaba asta cu defrişările? Pentru că pe prea mulţi nu-i interesează, iar de ignoranţa lor se bucură alţii; nu mulţi, dar foarte pricepuţi în a profita de nepăsarea noastră.
Nu ştii nimic despre defrişare sau nu te-a interesat până acum? Din curiozitate, caută pe Google şi ai să descoperi informaţii care te vor pune pe gânduri.
Poţi, dar vrei să faci ceva?

... să las trecutul în trecut dând şanse prezentului să fie mai bun.
... să uit şi să zâmbesc cu inimă curată.
... să trec peste grozăviile azvârlite în cale de oameni şi destin; nu e uşor, nici imposibil.
... să transform dorinţa şi puterea în împlinire, iar cu o fărâmă din această împlinire să-mi hănesc sufletul.
... să dau binele pe rău fără regret şi fără laudă.
... să descopăr seninul şi taina din spatele cortinei.
... să aleg şi să-mi înfrumuseţez drumul cu spini sau cu margarete.
... să fiu sprijin de infinit mai multe ori.
... să ţes vise frumoase şi să le dau viaţă.
... să culeg roadele bune şi trainice.
Pot să fiu aşa cum trebuie să fiu.

Dar vreau?

Având în vedere rapoartelor primite de la Serviciul Român de Informații conform cărora cei aproape 6 milioane de pensionari din Romania dețin (fără a fi trecute în declarațiile de avere) cantităţi mari de metale prețioase (aur, argint), pietre prețioase, etc. şi se sustrag de 20 de ani de la contribuția lor în domeniul energiei (gaze, etc.) aducând grave prejudicii bugetului de stat,
estimând că aceste averi nedeclarate ale pensionarilor reprezintă cam 80% din economia subterană, care produce statului român pagube anuale de 65 miliarde de euro,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgenţă:

Art. 1. - Începând cu data de 1 iunie 2010, toți pensionarii din România vor avea obligativitatea să depună până la data de 30 iunie 2010 declarațiile de avere pentru a fi impozitate toate bunurile stipulate mai sus, după cum urmează :
- Aurul din gură
- Argintul din păr
- Pietrele de la rinichi
- Plumbul din picioare
- Fierul din încheieturi
- Zahărul din sânge
- Gazele emanate pe ascuns întrucât s-a constat că pensionarii au un uriaș potențial, neutilizat până acum, şi reprezintă o soluție ideală pentru reducerea importului de gaze din Rusia, aducând mari economii la bugetul ţării. La gaze se vor aplica accize în cuantum de 2,5 euro/mc de producție, estimată de către specialiștii Guvernului pe baza de teste şi măsurători individuale foarte exacte.

E o chestiune de bun simţ, de bună creştere, de respect faţă de ceilalţi şi faţă de sine, şi totuşi unii dau cu bâta-n baltă. Rău de tot.
S-a scris de n-şpe mii de ori despre, lumea este îndemnată să nu mai facă aşa, în unele cazuri oamenii sunt rugaţi politicos să nu...
DEGEABA!
Telefonul mobil e mai important decât orice; iar de sunat, sună când ţi-e lumea mai dragă!
Ţâr-ţâr-ţâr în biserică, la teatru, la o lansare de carte, la o ceremonie, etc.
Bineînţeles că atunci când e linişte în jur şi un telefon începe să sune ca nebunul, proprietarul cu greu îl găseşte! Doamnele şi domnişoarele au, în asemenea cazuri, cele mai mari probleme deoarece niciodată nu găsesc telefonul mobil în geantă. Corect?

Nu mai departe de ieri am întâlnit 3 asemenea cazuri:
- locaţia 1: biserica evanghelică - unde copiii de grădiniţă susţineau un mini-concert; biserică mare, lume destul de multă, linişte, voci cristaline. Dintr-o dată, undeva în spate ... ŢÂRRRRRRRRRR!
După nici 10 minute, alt ŢÂRRRRRR în stânga mea. Cucoana începe să-şi caute mobilul agitată prin geantă. Bineînţeles că nu-l găseşte, aşa că aruncă geanta la picioare, în speranţa că nu se va mai auzi. Vezi să nu! Îmi venea s-o iau de o aripă şi să-i fac vânt afară.

-locaţia 2: catedrala ortodoxă - slujba obişnuită de duminică; din nou biserică mare, lume multă, linişte, cântări bisericeşti. În faţa mea o cucoană a cărei geantă începe să vibreze. Ea nu schiţează nimic. În scurt timp, din geantă începe să se audă tot mai tare telefonul, aşa că duduia începe să-l caute. Ia-l de unde nu-i! Era în geantă de fapt, dar nu se lăsa găsit. Şi suna, şi suna, şi iarăşi suna. Făptura posesoare a obiectului se agită, se enervează şi fireşte că nu-l găseşte. Aşa că preţ de câteva zeci de secunde cântările de la strană au fost însoţite de înălţătoare sonerii polifonice.

Doamnelor, domnilor, dacă tot nu puteţi trăi fără telefon mobil, aveţi măcar atâta minte să-l setaţi pe silenţios în anumite momente.
E penibil, e urât, e enervant să deranjaţi 99% din oameni.
Da ştim că sunteţi atât importanţi încât lumea s-ar duce de râpă dacă nu aţi fi de găsit la telefon, dar ce ar fi să ne scutiţi?

Ora 10.00 . Multă lume în casă. Mama s-a coafat, tata are un soi de şervet verde legat de gât, cam ca babeţica mea, dar mai îngust. Arată caraghios, am râs de el. Bietul tata, crede că râd de fapt cu el. Oricum, suspect de multă agitaţie. Presimt că e în legătură cu mine. Ia să stau treaz. Nu, mamă, nu vreau să dorm şi nici să mănânc. Voi îmi pregătiţi ceva.

Ora 11.00 . Au mai venit şi alţii. Vorbesc tare, râd. Din când în când se apleacă şi mă gâdilă. Ăsta-i un obicei tâmpit - ce, ne cunoaştem? Pe voi vă gâdilă necunoscuţii în dormitor? Ia să plâng niţel, poate mă ia mama-n braţe şi scap. Deci trag aer în piept, deschid gura şi…

Ora 11.45 . Presupun c-am adormit. Adică trebuie să fi dormit, nu? Că acuma m-au trezit. Ce mitocani… Bă, dormeam, da? Ce mă trămbălaţi atâta?
Na, că acum a apucat-o pe mama cheful să mă schimbe. Femeie, tu pe ce lume eşti? Lasă-mă-n pace să dorm! Ia să tragem aer în piept…

Ora 12.15 . Credeţi că am chef de plimbare? Adică, zău, vă imaginaţi că asta vrea omu’ sâmbătă, să se dea cu maşina? Şi acum ne şi întoarcem, că cică au uitat un certificat de naştere. Asta mi se pare o prostie - ce, aveţi nevoie de dovezi că m-am născut? Nu urlu suficient de tare aici? Nu pricepeţi? Vreau aaa-caaa-săăăă, la mine-n paaaat!

Ora 12.30 . Oooo, ce de luminiţe-n camera asta! Şi ce tavan înalt! Miroase cam naşpa, n-ar strica o curăţenie generală, dar dacă n-au ferestre, nici n-ai ce să speri… Uite-i şi pe tipii ăştia, umblă-n rochii aurii

"Oare ne mai dă ceva sau plecăm?!" - întrebarea aceasta zburda insistent în mintea şi în gura unei doamne educatoare care participa, împreună cu copiii din grupă, la o întâlnire a copiilor din grădiniţe. Şi probabil nu numai ea se frămâna astfel.
Educatoarele şi copiii fuseseră invitaţi la desene pe asfalt, concursuri, dans şi joacă cu ocazia Zilei Copilului.
Contează să participi? Contează să-i coordonezi pe copii? Contează să te implici? Contează să pui suflet?
Nuuuuuuuu, doar să stai ca planta şi să primeşti premii, sub deviza venit-primit-plecat!

Multora le este greu, mulţi vor fi afectaţi de reducerile salariale atât de trâmbiţate în ultima vreme, deci nu eşti numai tu năpăstuitul sorţii.
Prichindeii de grădiniţă ce vină au că tu, educatoarea, eşti nemulţumită de viaţa ta şi faci totul în scârbă?
Dacă tot eşti de acord să participi la o acţiune, de ce vrei doar să primeşti fără să faci mare lucru?
Pentru că nu mai ai conştiinţă.
Pentru că ţi-ai uitat rolul de educatoare, adică să educi prin tot ceea ce faci.
Pentru că nu mai ai pic de ruşine.
Pentru că trăieşti în ţara lu' "las' că merge şi aşa".

Din fericire nu e toată lumea la fel. Nu încă.

Adică 1 Iunie a fost sărbătorit pe 2 Iunie pentru că vremea a făcut pe Gigi Contra. Desene, concursuri, premii, baloane, clovni, zâne, muzică şi multă gălăgie; pentru câteva zeci de minute am zâmbit cu toţii văzându-i pe minunaţii prichindei veseli cum numai ei ştiu să fie.
Orice s-ar zice, e în continuare minunat să fi copil!

Să scoţi bani din piatră seacă...
Sau
Să storci apă din piatră seacă...
Sunt expresii celebre care ne spun că imposibilul poate fi atins, măcar parţial sau de câţiva foarte pricepuţi.
Pe cât de puternice în semnificaţii sunt expresiile, pe atât pălesc în faţa următoarei imagini (părerea mea):
Ok, e buruiană, e enervantă, creşte peste tot, dar parcă în cazul ăsta e altfel.
Este o imagine cât o mie de cuvinte sau mă înşel?