LMA

Astăzi facem recensământul de Sf. Andrei. Hai să vedem câţi Andrei şi 'Andree' avem de pupat:
- din agenda telefonului mobil: 4 (3 ele şi 1 el);
- printre cunoscuţi: 4 (3 ei şi o ea);
- la grădi: 3 puşti
- la şcoală: 2 şcolărei
L-am lăsat la final pe cel mai important (pentru mine) dintre toţi, pe cel mai ardei dintre Andrei, pe puştiul familiei.

Aşadar eu am 14 sărbătoriţi pe listă. Tu?

Să ne trăiască toţi şi să fie cum îşi doresc!

P.S. LMA = La mulţi ani!

Geografie din curiozitate

La început a fost curiozitatea. Da, ea m-a făcut să dau peste Fulga. De Sus. Adică Fulga de Sus - o localitate în judeţul Prahova (habar n-am dacă laptele Fulga are vreo legătură cu localitatea asta). Cineva din Fulga de Sus mi-a vizitat blogul la un moment dat, aşa că site-ul trafic.ro a înregistrat vizita.

Şi uite aşa, dintr-o curiozitate într-alta, am vrut să ştiu de pe unde e lumea care intră pe blog.
Cu ţările e destul de clară problema, dar când vine vorba de România... am avut ochii "bulbucaţi" de vreo câteva ori, şi fără să fie vorba de tăierile salariale.

Cu ajutorul site-ului trafic.ro, am aflat numele unor localităţi din România care mie mi-au sunat ciudat. Sate, comune şi orăşele avem grămadă, aşa că nu-i de mirare.
Am făcut şi o listă cu localităţile de care habar n-aveam că există, dar care mi-au trimis vizitatori pe blog în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie.
Tu le cunoşti oraşele/satele astea? Răspunsul nu se pune dacă eşti din acelaşi judeţ!

Localitate Judeţ
Baciu Cluj
Balş Iaşi
Baraolt Covasna
Băbeni Vâlcea
Boldeşti Prahova
Borca Neamţ
Bucecea Botoşani
Bughea De Sus Prahova
Cavnic Maramureş
Câmpeni Alba
Ciocăneşti Suceava
Darabani Botoşani
Frumoasa Harghita
Fulga De Sus Prahova
Goleşti Vrancea
Grămeşti Suceava
Hida Sălaj
Jibou Sălaj
Lechinţa Bistriţa-Năsăud
Lupeni Hunedoara
Marghita Bihor
Măgherani Mureş
Negreşti Vaslui
Ocniţa Dâmboviţa
Oţelu Roşu Caraş-Severin
Pecica Arad
Periam Timiş
Pesac Timiş
Petrileni Bihor
Piatra Şoimului Prahova
Santana de Mureş Mureş
Săvădisla Cluj
Sândominic Harghita
Seini Maramureş
Sieu Bistriţa-Năsăud
Suraia Vrancea
Tăşnad Satu-Mare
Titu Dâmboviţa
Tulghes Harghita
Turceni Gorj

Ţeapă! Ţeapă! Ţeapă!

ŢEAPĂ!!! E doar o altă ţeapă online, deci încearcă s-o eviţi. Dacă primeşti un mail cum că statul trebuie să-ţi returneze nişte bani, ai face bine să nu crezi. Ştiu, nu ţi-ar strica 473,27 RON cât se scrie în mail că trebuie să primeşti, dar n-o să-i vezi niciodată. Ba mai mult, dacă înghiţi găluşca şi-ţi dai datele cardului, veri rămâne probabil fără banii din cont.

Mail-ul trimis de pe adresa "serviciu@mfi.com" arată cam aşa:
__________________________________________________________
Ministertul Finantelor Publice - Taxe si Impozite

Dupa ultimele calcule ale activitatii dumneavoastra anuale am stabilit ca va sunt eligibile pentru primirea unei rambursari a impozitului in conformitate cu sectiunea 501 (c).
Valoarea impozitului returnat este de 473,27 RON.

Va rugam sa ne trimiteti cererea de rambursare a impozitului si sa asteptati 6-9 zile pentru verificarea datelor introduse.

Pentru a accesa formularul de plata va rugam sa va completati datele aici :
http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=rambursare&pagina=52155

Aceasta notificare a fost trimisa de catre Ministerul Finantelor Publice , Biroul de plati pentru persoane fizice.


MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
Serviciul de Comunicare si Relatii Publice
sef serviciu : Cristian Marin
____________________________________________________

Am primit şi eu mail-ul, au primit şi alţii, aşa că nu te grăbi să te bucuri...

Vrei acasă la Moş Crăciun?

Vine Crăciunul, hop şi ofertele, hop şi concursurile.
Cum atragi clienţii pe criză? Momindu-i cu premii din cele mai cele. Şi pentru că mulţi îşi doresc să ajungă la Moşu' acasă... plouă cu concursuri/tombole care îl vor trimite pe câştigător în Laponia!

Hai s-o luăm invers că-i mai uşor: vrei să-l vizitezi pe Moşu?
- Cumpără produse Duracell şi trimite SMS....
sau
- Cumpără Gazeta Sporturilor şi Orăşelul Leneş, completează taloanele, participă la concurs...
sau
- Cumpără Cavit Junior, completează talonul, participă la tragerea la sorţi...
sau
- Citeşte Can-can, fă-ţi cont pe site, parcurge o distanţă virtuală...

Aşadar ai de unde alege, doar noroc să ai.

Ştiu, sună tare bine să te duci "acasă la Moş Crăciun", dar când ajungi acolo s-ar putea să te cam dezumfli.
Am fost în 2006, de Crăciun. Am stat o săptămână; a fost interesant şi enervant, iar unele aspecte au fost total inexplicabile.
Am fost cazaţi departe de vreun oraş, la un hotel de lângă o pârtie de schi. Super - noi nu schiem!
Mâncarea a fost spre bună, preponderent pe bază de carne de ren (ceva mai tare decât carnea de vită). Nu am reuşit însă să înţeleg de ce, fiind la Polul Nord, pe masă se puneau carafe cu apă, iar în apă înotau graţios CUBURILE DE GHEAŢĂ!!!!!!!????? Excelentă senzaţia de a bea apă ca gheaţa în toiul iernii!!!

Casa lui Moşu era o căbănuţă din lemn într-o pădurice; la câţi turişti ajung pe acolo, probabil că erau sute de căsuţe ale Moşului.
Înăuntru - frumos, rustic şi un Moş cu barbă mare. Toate bune şi frumoase până când deschidea gura! Pentru că Moşu' doar o "rupea" pe engleză, cei mai mulţi copii români n-au prea avut cum să comunice cu el (bilă neagră pentru agenţia de turism care, dacă tot a dus până în Laponia un avion plin de turişti, putea găsi un Moş care să vorbească româneşte!).
Fiică-mea (pe atunci avea 3 ani) a zis că-i cam prost Moşu' dacă nu ştie româneşte!!!

Şi cum totul trebuia să meargă ca pe bandă, fiecare familie avea la dispoziţie 5 minute ca să stea în casa Moşului, aşa că: intrat, hello-hello, făcut poze, dat un cadou copilului, ieşit!
Ah, să nu uit:

Cifra 2

Tu cum ai arăta cifra 2 cu degetele? Cam aşa, nu?

Buuuun. Fiu-meu face treaba asta altfel. Foarte altfel. Singur a ajuns la formula asta:



:D. Ştiu că vei încerca să-l imiţi. După muuulte exerciţii, mi-a ieşit şi mie (într-o oarecare măsură).

Un sfat de prim-ajutor

Acum câteva luni am primit un mail cu un sfat de un prim-ajutor pentru cazurile când te arzi (la propriu). Primit, citit, pus deoparte... până când s-a întâmplat: o cunoştinţă şi-a ars pielea degetelor în timp ce manevra un aparat cu motorul încins.
Ce-i de făcut? Hai să încercăm varianta de prim-ajutor din mail. Jumătate optimistă, jumătate sceptică, am pus albuş de ou pe pielea arsă. Ştii ce s-a întâmplat? A avut efect. Durerea a dispărut încet, iar pielea s-a refăcut.
Atenţie! Nu sunt adepta "miracolelor", deci nu susţin c-a fost o minune, ci doar un tratament foarte eficient.
S-ar putea să-ţi fie şi ţie de folos la un moment dat, aşa că citeşte mai departe.

"La un curs al unei şcolii de pompieri din SUA, participanţii au fost învăţaţi că atunci când se produce o arsură, fie ea cât de extinsă ar fi, primul ajutor este să pui partea afectată sub apă rece curgătoare, până când se mai răcorește stratul de piele ars şi apoi să aplici un albuș de ou, bătut ușor spumă, numai ca să fie mai ușor de aplicat.

Semnificaţia numelui

E hotărât lucru: copiii sunt un inepuizabil izvor de explicaţii trăsnite. Una mai tare decât cealaltă.

În maşină:
Fiică-mea: "În ce localitate am intrat?"
Eu: "În Mândra."
Alesia: "Mama, asta înseamnă că aici toţi oamenii sunt mândri?"

Alesia: "Aici unde suntem?"
Eu: "În Porumbacu."
Alesia: "Aha... Oamenii care stau aici strâng mult porumb, nu-i aşa?"

Cu o altă ocazie, auzind că am ieşit din Scoreiu, replica a fost pe măsura numelui: "Ce de scoruri mai ţin cei de aici... până şi satul lor se numeşte aşa!"

Caricatura (16)

Taie şi spânzură pe plantaţiile lor, după cum le vine bine. Unu-i român, altu-i rus, au aceeaşi funcţie, aceea de prim-ministru, şi cam atât cu asemănările!
Lista de diferenţe ar putea începe cu: doar unul îşi conduce guvernul...
Emil Boc - Vladimir Putin


Alţii: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15.

Leul

Au trecut 5 ani de la denominarea leului românesc! Da, da, se întâmpla în iulie 2005 când 10.000 lei vechi deveneau 1 leu nou.
Carevasăzică 5 ani...

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu şi acum socotesc câteodată în banii vechi; mi-e mai la îndemână, parcă îmi dau mai bine seama cât înseamnă o sumă când o evaluez în mii/milioane decât în zeci/sute de lei.

Cu toate sforţările BNR-ului de a ne informa, trecerea la leul nou încă nu s-a încheiat (în plan perceptual) .
Mai ştii că o perioadă destul de lungă preţurile în magazine erau afişate în lei vechi şi lei noi? Mai ştii cele n-şpe mii de afişe cu şi despre leul vechi şi leul nou? Mai ştii că bancnotele vechi au putut fi folosite până la finalul lui 2006?
Şi totuşi mulţi nu ne-am lecuit de leul vechi. Ce să faci, dom'le, mia-i mie şi leul... leu!

Vrei un monitor nou?

:))

Răspunsuri de copii

Iustin (5 ani): "Mama, ce înseamnă univers?"

Eu: "Universul este format din toate planetele, adică şi Pământul, stelele... toată lumea."

Iustin: "Aha! ...... Dar eu nu le-am văzut pe toate în 'Universul Copiilor'!!!"

(p.s. 'Universul Copiilor' este un magazin în oraş!)

---------------------------------------------------------------------------

Alesia (7 ani) în timp ce făcea baie: "Mama, te rog îmi dai săpuniera să mă joc cu ea?"

Eu: "Să te joci cu săpuniera? Ce te poţi juca cu ea?"

Alesia: "Păi mama, săpuniera poate fi bărcuţă, ce Dumnezeu?!"

Concluzii

Este o ușurare să aflăm adevărul, după atâtea şi atâtea studii conflictuale despre nutriție.

1. Japonezii consumă foarte puține grăsimi şi suferă de mai puține atacuri de cord decât românii.
2. Mexicanii consumă foarte multe grăsimi şi suferă de mai puține atacuri de cord decât românii.
3. Chinezii beau foarte puțin vin roșu şi suferă de mai puține atacuri de cord decât romanii.
4. Italienii beau foarte mult vin roșu şi suferă de mai puține atacuri de cord decât romanii.
5. Nemții beau foarte multă bere, consumă foarte mulți cârnați şi grăsimi şi suferă de mai puține atacuri de cord decât românii.

Concluzia: Mănâncă şi bea tot ce vrei. Se pare că faptul că suntem români e ceea ce ne omoară. . .

A fost odată...

România interbelică - o poveste cu începutul clasic " a fost odată..."
Există un site cu informaţii deosebite despre zonele care au fost, nu mai sunt şi… nu se ştie dacă şi când vor mai aparţine acestei ţări....
Câţiva oameni iubitori de ţară şi istorie ne ajută să aflăm cum au arătat meleagurile din care ne tragem fiecare dintre noi.
Eşti curios/oasă? Click aici.

Caricatura (15)

Nişte ciudaţi. Dar cum trăim într-o lume plină de ciudăţenii, cei doi de mai jos sunt doar puţin mai ciudaţi decât media. Cum arată, cum cântă, ce fac - totul poartă amprenta bizarului. Poate tocmai de aceea ştie lumea de ei: Bjork şi David Bowie.


Alţii: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14.

Romantism desuet

Romantic. A fi romantic. A te simţi şi a te comporta romantic. Cât de perimat sună, nu?

Într-o lume aflată într-o continuă goană după noi şi uimitoare realizări tehnologice, parcă am cam uitat că avem nevoie de lucruri şi gesturi mărunte dar frumoase. Ignorăm prea des nevoia de sensibilitate, devenim duri pentru că aşa ni se cere, apoi uităm cum e să fim tandri, drăgăstoşi, plini de afecţiune.
Da, aşa e, ceilalţi sunt de vină...

Mai avem totuşi o fărâmă de noroc, noi, oamenii. În regnul animal, evoluţia este mai lentă iar valorile nu se pierd, aşa unele animale şi păsări pot fi exemple bune.
Uite o demonstraţie simplă şi splendidă despre ce înseamnă romantism, frumuseţe, sincronizare afectivă:

De pe mail

La ce sunt buni prietenii? Printre multe altele, să-ţi trimită tot felul de treburi pe mail. Exemplu:

O rusoaică s-a căsătorit cu un bărbat din Canada şi s-a mutat la el în Toronto. Femeia nu prea ştia engleză, dar reuşea totuşi să se înţeleagă cu soţul ei. Problemele apăreau însă când mergea la cumpărături.

Într-o zi a mers la măcelărie pentru că dorea să cumpere pulpe de pui ca să-i gătească soţului ei o masă copioasă. Rusoaica nu a ştiut însă cum se numesc pulpele de pui în engleză, aşa că a început să cotcodăcească şi şi-a ridicat fusta arătându-i măcelarului coapsele. Măcelarul s-a prins repede ce vroia femeia şi a servit-o prompt cu marfa dorită.

În altă zi, rusoaica s-a gândit să gătească mâncare pe bază de piept de pui; s-a dus la măcelar şi, pentru că nu ştia cum să-i spună în engleză, a început să cotcodăcească şi şi-a descheiat bluza, arătându-i măcelarului sânii. Măcelarul a înţeles din nou ce dorea femeia, aşa că i-a dat piept de pui.

Altă zi, altă reţetă pentru soţiorul drag. De data asta rusoaica avea nevoie de cârnăciori! Neştiind cum să exemplifice 'nevoia', femeia şi-a luat soţul şi a mers la măcelărie...

Ştii ce s-a întâmplat?????

Factura la apă

Discuţie ieri:

Mama (întrebându-se retoric): Oare de ce ne-a venit atât de mult de plată la apă? Doar nu am consumat mai mult decât într-o lună de vară când am stropit în grădină...

Fiică-mea (7 ani): Ştiu eu de ce! Uite: oamenii ăia de la apă nu ştiu dacă noi avem sau nu bani, dar ei nu au aşa că cer de la noi ca să fie ei bogaţi! De aceea trebuie să plătim atât de mult!

Laptele

De ceva vreme bună a început pe TV o campanie agresivă pentru promovarea consumului de lapte la cutie, care cică e fără microbi, protejează vitaminele şi e mai sigur. HA! HA! HA!
Mai sigur pentru cine/ce?
E mai sigur pentru că are termen de valabilitate de câteva luni???!!!
E mai sigur pentru că a fost procesat, reprocesat şi paraprocesat de nenumărate ori???!!!



Între noi fie vorba, cât trebuie să fii de tâmpit ca să-i dai (în mod constant) copilului lapte crud?
Laptele cumpărat de la rudele de la ţară se fierbe, apoi se consumă în 2-3 zile; fierbere înseamnă să dea în clocot serios, nu doar să se umfle puţin o pojghiţă de smântână. Deci unde-ar mai fi microbi???
Cât priveşte laptele crud... câţi microbi s-or strânge într-o căniţă de lapte proaspăt muls, băută în fugă la uşa grajdului? Ipoteticii microbi n-au nicio şansă să distrugă una dintre cele mai frumoase amintiri din copilăria la ţară.
Păi şi atunci, de ce atâta campanie şi bani aruncaţi? Ei, tocmai d'aia.

Asfinţit!

Azi:

Caricatura (14)

Bill Gates = Microsoft = money, money, money
Donald Trump = afaceri imobiliare = money, money, money


Alte caricaturi: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13.

Nu rata!

Spre 20 de grade Celsius, poate şi mai mult; nicio urmă de nor; culori şi nuanţe - mii; aromă de toamnă frumoasă; zi liberă (pentru cei mai mulţi).

În concluzie este weekend cu vreme frumoasă în toamna lui 2010. Hai, nu mai căuta motiv să nu ieşi afară, în natură. Ar fi chiar mare păcat să ratezi oferta extrem de generoasă de astăzi.
Ieşi din casă, dar lasă-ţi grijile între cei patru pereţi.

Priveşte natura din jurul tău şi bucură-te de ea. În parc, pe o alee, în pădure, peste tot covorul de frunze uscate te aşteaptă să te plimbi şi să le împrăştii cu picioarele într-un joc copilăresc.
Apropo, când ai alergat ultima dată printre frunzele uscate? Când ai privit cum dansează frunzele când sunt desprinse din ramurile lor de vântul tomnatic?

Astăzi ai putea...

Caracterul

Cum se formează caracterul la români? Simplu:

Prima poezioară pe care o învăţăm este "Căţeluş cu părul creţ", care ne spune că patrupedul "Fură raţa din coteţ / Şi se jură că nu fură"!

A doua poezie semnificativă pe care o învăţăm este "Mioriţa", care ne spune că doi români invidioși se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate!

A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este "Luceafărul", care ne spune că tânăra de măritat îl aduce pe geniu în pragul sacrificiului suprem, dar îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas, deci fuge cu un golan...

Acum ştii!

(sursa: mail)

Artă, un fel de artă

Ceva nisip, o bucată de sticlă, un bec şi, cel mai important, două mâini talentate. Toate acestea creează nişte imagini simple, dar profunde, creează o atmosferă ce te poate pune pe gânduri...
Vorbele prea multe nu-şi au acum rostul; imaginile sunt cele care contează.


"Ghidul nesimţitului"

Radu Paraschivescu a publicat în 2007 o carte genială, părerea mea: "Ghidul nesimţitului".
Este o carte despre o parte (mult prea mare!) dintre români, o radiografie a celor pe care îi vedem şi suportăm zilnic. Citind ghidul, îţi vine să râzi şi să plângi cu acelaşi ochi...

Următoarele citate s-ar putea să-ţi placă şi chiar s-ar putea să te facă să citeşti cartea (dacă nu cumva ai făcut-o deja):

România nu are contract cu exclusivitatea cu nesimţirea. Aceasta este globală, dinamică şi atentă la schimbările din jur. Ea e percepută peste tot şi regretată nicăieri.

Nesimţitul se hrăneşte din stinghereala celorlalţi şi găseşte în ea îndemnul de a fi nesimţit şi cu alte prilejuri.

Blocul, adică fagurele locativ în care trăiesc adeseori mai mulţi trântori decât albine, oferă experienţe marcante în materie de nesimţire. Căci aşa cum nu-ţi alegi părinţii sau neamurile, tot aşa eşti neputincios când vine vorba de vecini. Aici destinul poate să-ţi joace renghiuri sinistre, în faţa cărora rămâi cu mâinile legate. Îţi e permis doar să te mişti pe o scară a sentimentelor unde la un capăt se află furia clocotitoare, iar la celălalt blazarea melancolică.


… o mulţime de obiecte care pot fi aruncate pe geam în loc să umple coşul de gunoi al fiecărui apartament. Azvârlitul pe fereastră a devenit un sport naţional care ameninţă să devanseze celelalte discipline în care românul excelează de ani buni: aflatul în treabă, datul cu părerea, grija pentru capra vecinului şi bârfa neostoită.

Ei bine, da, trăim într-o lume imperfectă. Însă una în care legea compensaţiei funcţionează fără încetare.

Virusul nesimţirii are o tulpină în faţa căreia nimeni nu poate întreprinde nimic.


Şerveţelul de hârtie, punga de seminţe, coaja de banană, cotorul de pară, sticluţa de suc – toate aceste resturi inutile ajung pe caldarâm şi jalonează traseul nesimţitului printre semeni. Ce, Hansel şi Gretel nu aruncau firimituri în urmă? Despre ei de ce nu zice lumea nimic? De unde şi până unde această folosire injustă a dublului cântar?


(Ghidul nesimţitului - de Radu Paraschivescu, editura Humanitas)

Degetul mic, o buturugă mică

Cât ne este de util degetul mic de la mână (oricare dintre ele)? Hai, recunoaşte că nu te prea frământă întrebarea asta. Nici pe mine. Mai bine zis nu m-a preocupat prea mult răspunsul la întrebare până nu mi l-am accidentat uşor pe el, degetul cel mic. De atunci încoace... s-au schimbat multe.
Mai strânge pumnul dacă poţi! Sau închide/deschide o uşă cu mâner clasic. Sau spală-te pe mâini fără să simţi 1001 săgeţi cu fiecare strop de apă ajuns în zona rănită. De şters pe mâini nu mai vorbesc!
De asemenea, schimbă-ţi hainele fără să îndoi degetul mic (că fiecare încercare de a-l îndoi se lasă cu nişte 'senzaţii tari').
Exemplele pot continua la nesfârşit. Dar în tot răul ăsta, norocul meu a fost că mi-am scos din uz degetul mic de la mână stângă. Vorba aceea, tot e bine şi aşa rău.
Şi totuşi, nimic nu e întâmplător, nu?
Probabil că trebuia să-mi reamintesc cum e povestea cu buturuga mică...