O toamna frumoasă!


Azi-dimineaţă



P.S. Poză făcută cu telefonul!

Înainte să mor, vreau să...

Nu, nu sunt pe moarte (din câte ştiu!), deci nimic grav!
Dar cu o moarte suntem cu toţii datori... şi cândva se va întâmpla. Şi mie, şi ţie, şi lui, şi ei...


Fraza asta "Înainte să mor, vreau să... " a fost născocită de nişte americani, iar mie mi-a plăcut ideea lor. Americanii s-au apucat să scrie începutul frazei pe panouri sau tăbliţe, lăsându-i pe trecători să scrie continuarea.
Oricine putea să completeze cu ceea ce dorea, cu ceea ce visa să facă până în momentul trecerii spre alte dimensiuni.

Cineva îşi dorea să devină pilot, altcineva să-şi vadă fata absolvind facultatea; o persoană îşi dorea să vadă frunzele schimbându-şi culoarea de multe ori, alta să construiască o şcoală. Un om a scris că-şi doreşte să scape de toate temerile, altul să ajungă în Vietnam.

Alţii: să-şi revadă familia reunită / să poată schimba viaţa cuiva / să străbată SUA într-o decapotabilă / să cânte în faţa a milioane de oameni / să aibă propria afacere de succes / să scrie o carte de succes / să vindece o boală incurabilă deocamdată / să ajungă în spaţiul extraterestru / să cumpere o casă pentru părinţi şi muuuuulte, multe altele.

Fiecare a scris ce a vrut, iar rezultatul a fost impresionant. Câte vise se vor realiza... rămâne de văzut. Eu însă te provoc pe tine să continui fraza!

Imaginează-ţi că mergi pe stradă şi vezi un panou pe care scrie:

Înainte să mor, vreau să ____________________________________________.

X şi 0

X şi 0 sau de-a avioanele? Cerul e pregătit pentru orice variantă: