Trafic de gânduri...

Diana Gribincea - Deschide gazda usa
    


P.S.
Da, şi acum promovez absolut benevol melodia. Merită cu prisosinţă!

Tehnologie, inovaţie, performanţă, dar până unde?
Smartphone-urile au invadat piaţa şi ne promit performanţe uluitoare. S-a ajuns în stadiul în care telefonul îţi răspunde la comenzile vocale, îţi face programări, te scuteşte de încărcarea memoriei tale, etc. (mai lipseşte să facă ciorbă... lol!)
Prin touchscreen eşti scutit să butonezi la greu; atingi ecranul şi rezolvi rapid problema.
Bun, dar ce te faci iarna? Că tot au venit zăpada şi frigul, pui mănuşile în mâini ca să nu îngheţi. Bine, bine, dar cum mai foloseşti telefonul? Butoane n-ai, iar ecranul tactil te ignoră cu desăvârşire când ai mănuşi.
Sigur, forţat de împrejurări, dai jos mănuşile ca să suni/răspunzi, că n-ai ce face. De fapt, mai poţi face totuşi ceva: nişte urări de bine, printre dinţi, tehnologiei ultraperformante, care nu e chiar atât de performantă până la urmă (nu încă...).

2011 şi-a cam trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul. 353 de zile s-au dus deja - cele mai multe parcă s-au evaporat.
Am avut ninsoare în luna mai şi doar câţiva fulgi de zăpadă în decembrie...
Am avut un an bogat în roade, dar prea puţină ploaie spre toamnă...
Criza economică nu ne-a slăbit, poate doar puterea de a răbda...

Am primit veşti bune şi rele, şi bune, şi rele cu duiumul.
Am rămas însă restanţi la capitolul zâmbete, mulţumiri şi fapte bune.

Mai putem îngrăşa porcul în ajun? În principiu, nu prea. În practică mai avem 12 zile...

Lucrurile simple sunt cele mai frumoase, corect? După principiul ăsta s-au ghidat, probabil, şi creatorii unor felicitări simple şi frumoase.
Le-am descoperit pe Facebook şi mi-au plăcut maxim pentru că sunt simple, frumoase şi... altfel.

Love is in the air:

Fiică-mea a descoperit recent, printre altele, calendarul din telefonul mobil. Se uită, îl studiază, după care mă întreabă:

Fiică-mea: Ai văzut că numele tău e pe calendar?
Eu:  ????? Nu prea cred. Arată-mi!
Fiică-mea: Uite: Lu MaMi! Vezi, mami?!

Şi eu, ca multă lume, m-am trezit cu "diverse" status-uri la Messenger, semn că cineva era pus pe glume. Proaste, evident.
Dar cum orice problemă are şi o rezolvare, iar oamenii de bine n-au dispărut încă de pe faţa pământului, am rezolvat necazul. Cu ajutorul lui Petru, care a fost ajutat la rândul lui.
Detalii despre cum poţi scăpa de intruşii din Messenger găseşti aici.
Mulţumesc, Petru.

Wikipedia:    Eu ştiu totul!

Google:        Eu am de toate!

Facebook:    Eu ştiu pe toată lumea!

Internet:      Fără mine nu aveţi valoare!

Electrica:     Serios?

Mare, dar mare-mare dreptate a avut cine-a zis că cel mai facil spionaj este cel online, în special prin rețelele sociale (Facebook, Twitter, Hi5, LinkedIn, etc.).
Mai tot deţinătorul de vreun cont pune poze, cu nemiluita chiar, dă din casă tot, de bunăvoie, spune ce face - unde merge, cu cine, cum e, cum nu e, etc.
Nu-ţi rămâne decât să dai un click şi poţi afla...

Aşa şi eu.
Pentru că tot nu ştiam prea multe lucruri despre două persoane cu care colaborez în ultima perioadă, am dat un search pe Google şi Facebook. Şi... le-am găsit. Poze, detalii despre carieră, etc.
E adevărat că şi internetul suportă multe şi oricine poate scrie orice, dar ideea e că poţi afla multe despre cineva dacă ştii să cauţi.
Apropo, caută-ţi şi tu numele pe internet; s-ar putea să ai surprize mari.

Cunoaştem cu toţii Halloween-ul. Buuun. Copiii americanii obişnuiesc ca în seara de Halloween să mearga la colindă prin vecini ca să strângă bomboane. Fiecare adună dulciuri în funcţie de noroc şi vecini (darnici sau ba). Plăcerea cea mai mare vine abia după Halloween, când sunt devorate dulciurile...

Ce s-a gândit însă un realizator de emisiuni TV? Ia hai să-i chinuim puţin pe copii, să vedem cum reacţionează. Aşa că le-a propus părinţilor să le spună copiiilor că le-au mâncat toate bomboanele strânse de Halloween şi să filmeze reacţiile copiilor!
Îţi dai seama că mulţi părinţi au muşcat propunerea şi au filmat reacţiile celor mici:

În urmă cu vreo jumătate de an îl lăudam pe un vecin de pe stradă pentru iniţiativa lui de a vopsi bordurile.
Dar gata cu laudele, că doar e vorba de români şi conaţionali, nu?

Ce să vezi acum pe stradă? Iaca un depozit de gunoaie a răsărit pe trotuar şi şosea, 'mulţumită' unor vecini... deosebiţi - toţi ghidaţi de aceleaşi idei la fel de deosebite: ce are dacă nu e coş de gunoi? Lăsăm mizeriile aici, să le cureţe alţii. Lasă că vine Primăria sau Salco să facă curăţenie. Da' ce mă interesează pe mine cum arată strada, că doar n-o am pe nume?! Eu mi-am făcut curat la mine, restul nu mă interesează.
....

Transilvania e pitorească. Atât de pitorească încât te uiţi şi nu-ţi vine să crezi! Oare cum se locuieşte în casa asta?

Pomul e strâmb, dar casa e... dezastru, uită-te şi tu:



Dacă treci pe strada Principală din satul Calbor, judeţul Braşov, n-ai cum să ratezi aşa ceva!

Că timpul se contractă - ştim cu toţii şi simţim tot mai des; că avem tot mai multe de făcut şi nu prea apucăm să le facem - şi asta o simţim tot mai des.
Fugim de ici-colo cu probleme mici-mărişoare-foarte mari.
Bun, dar ce-i cu săptămâna asta?

Parcă a înnebunit lupul mai tare decât de obicei. De luni începând, toată lumea e iritată şi irascibilă. Nervii sunt la ordinea zilei, planurile date peste cap şi parcă nimic nu iese.
Luni - aşa, marţi - la fel, miercuri - tot pe acolo. Azi e joi şi lumea încă se ceartă, sprâncenele sunt încruntate iar părul pe spate tot zbârlit e...
Motivul???? Poate e scris în stele...

Uită-te şi tu în jur. Nu ţi se pare că toţi sunt mai nervoşi decât de obicei? Nu eşti şi tu?

Pun pariu că nu prea ai habar cine sau ce e un poeziar.
Şi eu am aflat abia aseară. Întâmplător. Iar "descoperirea" nu putea să rămână nemarcată.
Aşadar, într-o discuţie cu fiică-mea despre lecţiile din carte, ajungem să vorbim despre poezii. O întreb cum se numeşte persoana care scrie poezii. Îmi răspunde instantaneu, cu maximă seninătate: poeziar!

Apoi izbucneşte într-un râs colorat cum numai copiii ştiu, distrându-se de cuvântul inventat pe bază logică: dacă persoana care pictează e pictor, cel care vinde e vânzător, iar cel care îi învăţă pe altii e învăţător, atunci cel care scrie poezii e poeziar!

Câte feliuţe are o portocală? Ştii? Probabil că nu, că doar ce om normal ar sta să numere aşa ceva?
Ei bine, altfel se pune problema când ai acasă un pitic mofturos cu fructele şi încerci, în fel şi chip, să-l convingi să mănânce totuşi.
Uite aşa m-am apucat să aranjez feliuţele ba în formă de floricică, ba mutricică, ba petale, etc.
Şi ce să vezi? De fiecare dată, fiecare portocală a avut 9 feliuţe.
Da, portocalele mele n-aveau număr par de feliuţe, nici 7, nici 8, nici 10 ci fix 9. E general valabilă regula?
Acum că tot începe sezonul portocalelor, ai putea verifica teoria. Aştept confirmări / infirmări. ;)

Hai că nu-l laud aiurea. Fiu-meu chiar e cel mai tare de la grădi! Adică nu s-a mai auzit de aşa performanţe.
Cu toţii am păţit-o la vremea noastră: fie am uitat gentuţa la grădi, fie căciula-mănuşile sau orice altceva. Sau am păţit-o şi mai original. Dar piciul meu e cel mai original.

Într-una dintre zilele trecute a plecat de acasă în papuci sport şi s-a întors în papuci... de casă! Papucii sport îi luase alt copil, mai zăpăcit decât el, aşa că piciul meu n-a avut de ales decât să se întoarcă în papucii de casă de la grădi.

Educatoarea a recunoscut sincer: în aproape 20 de ani de experienţă a păţit multe, foarte multe, dar niciodată nu i-a rămas un copil fără papuci! :))

A doua zi, ordinea a fost restabilită.

Ingeniozitatea la români e fără limite (am zis fără limite, nu fără număr!).
Dacă omul locuieşte la parter şi are o pisică, înseamnă că e iubitor de animale.
Ce se întâmplă însă când mâţa vrea să iasă pe afară iar stăpânul n-are vreme de aşa ceva? Doar n-o să-o arunce pe geam, nu?!
Nu, mai bine pune grilaj la geam împotriva hoţilor, iar pentru pisică face o scară:

Client: Cauciucuri de iarnă aveţi?
Angajat OMW: Nu. Dar şi dacă aveam, erau mai scumpe decât o maşină!

No comment!

Ruşine! Până la capătul pământului şi înapoi! Ruşine, Ministerul Educaţiei!
Trec peste faptul că în sistemul de învăţământ de stat - obligatoriu şi gratuit - părinţii trebuie să cumpere (!) manualele ca să aibă din ce învăţa copiii...
Ruşine şi mai mare însă pentru Minister deoarece a aprobat un manual care colcăie de greşeli. Cartea de matematică pentru clasa a II-a, secţia germană, are cel puţin câte 2 greşeli pe pagină - greşeli de tipar, greşeli de declinare, de toate. Ca să fie!
Asta-i minunata carte:
Mostre de GREŞELI:
- "Mündliches  Übungen" - corect: Mündliche Übungen
- "in fallender Reihenfdgen Zahlen" - corect: in fallender Reihenfolge die Zahlen
- "Reihenfdge" - corect: Reihenfolge
- "zahlen" - corect: Zahlen

M-a pus necuratu' să caut pe youtube! Pentru că n-am vreme de holbat ochii la TV, am zis că rezolv cu youtube-ul şi aflu repede cam ce se mai poartă în materie de videoclipuri româneşti.
Şi ce-mi fu dat să văd?

Filosofia clipurilor e simplă: cât mai multe piţipoance, cât mai dezbrăcate şi mişcătoare din toate cele...
No, bun! Deci n-am ratat nimic. Sau mă înşel? Tu ai văzut ceva care să iasă din tiperele de mai sus şi să fie producţie românească?

Din câte am înţeles, noul Cod Civil nu-i mai lasă pe părinţi (?!) să-şi numească progeniturile în fel şi chip, încercând astfel să-i protejeze pe copii de prenume indecente şi ridicole.
În concluzie, gata cu Mercedesa, Dolar, etc.
Bun, dar ce se întâmplă cu prenumele puse invers? Sunt în continuare acceptate? Adică X are voie să-şi numească băiatul Maria şi pe fată Ion? Nu râde, că există!
Săracii copii n-au nicio vină, dar vor încasa batjocură toată viaţa. Iar dacă ajung în vreo funcţie.... să te ţii!
De exemplu, să nu te bufnească râsul când te duci la ŞEFA de la Registrul Comerţului şi i te adresezi cu "d-na Irinel Păsculeţ"?
Iar ea n-are nicio vină. Nici tu.

Inifinitul nu e pentru Excel după cum mă aşteptam. Chiar am crezut că n-are limite, dar nici n-am avut curiozitatea să văd dacă e aşa.
Dar nevoia te învaţă - aşa se zice. Şi uite că m-a învăţat şi deşteptat.
Excelul, doamnelor şi domnilor, are limite. Ca număr de rânduri, limita este la 65.536.
Mai mult nu poate; cel puţin al meu nu poate mai mult de atât:

Ca număr de coloane e şi mai limitat: 256 de bucăţi, adică ajunge până la IV.
Dacă vrei mai mult, te duci pe altă pagină sau îţi deschizi frumuşel un alt document. End of story!

Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă.
Între dimineaţă şi seară e sprintul.
Ne trezim că trec anotimpurile peste noi.
Apropos, e toamnă…

Anii fug şi ei…
Ne risipim viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer condiţionat, închişi în calculatoare despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.

Visăm pe Google, râdem pe Facebook, ne dăm întâlnire pe Messenger.
Ne trăim iubirile în SMS-uri şi ne amăgim c-am fi fericiţi.

Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii.
Îi sunăm pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul „n-am timp!”.

Pierdem esenţa, căci niciodată „n-avem timp”.

Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare.
Evadare?
Alergăm în sprint spre vacanţă. O săptămână, două… Pauză de respiraţie. Niciodată detaşare însă. Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul?
Şi apoi o luăm de la capăt, mai înverşunat.

Prizonieri în propriile vieţi. De parcă, dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm după noi – povară grea – glodul prejudecăţilor.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca să faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea.

E preţul pe care-l plătim cu toţii.
Uneori simţim nevoia să ne cerem timpul înapoi, dar „n-avem timp” să facem asta.


Trebuie să fug acum…

 3 cartofi ciudaţi din recolta proprie. Atât de ciudaţi încât nu m-am putut abţine să nu-i fac vedete :)) Şi, ca orice vedetă, au fost fotografiaţi din toate părţile:

1) cartoful-inimă de leu:

... să pot face mai multe;
... să nu mai aştept un viitor mai bun, ci să scot la lumină partea bună a prezentului, iar dacă ea nu mai e suficient de îndestulătoare sau de bună, să o fac să fie;
... să nu-i mai judec pe oameni după aparenţe, după vorbele altora, după judecăţile altora; aş vrea să pot să nu-i mai judec deloc;
... ca frica să nu-mi mai paralizeze spiritul şi libertatea;
... să am curaj tot timpul;
... să gust viaţa cu adevărat.

Cam aşa stau lucrurile! Adică se pot face şi videoclipuri care să-ţi taie respiraţia.

Din 15 septembrie începea distracţia (sau chinul pentru unii). Înainte de '89, la practica agricolă mergeau elevii din clasa a V-a până la liceenii din clasa a XII-a. Toată lumea strângea de pe câmpurile patriei cartofi, porumb, ceapă, morcovi.
Îmi amintesc că nu era zi în care să nu ne luăm la întrecere pentru a strânge mai repede cartofii şi, până trecea din nou tractorul, ne jucam prinselea, săream capra şi tot ce mai era în vogă pe vremea aceea. Ce mai vremuri....

După ani buni de tras chiulul de la recoltarea cartofilor, sâmbătă am prestat din nou! Din păcate, n-am mai sărit capra şi n-am mai jucat prinselea. N-am avut cu cine :))
Toate celelalte au rămas ca pe vremuri: praful, cartofii, tractoarele.
A mai apărut însă un element în plus, nu foarte surprinzător: febra musculară.

Centura Bucureştiului, ziua în amiaza mare, căldură, viteza de deplasare = viteza melcului turmentat.
Ambuteiaj.
Stăm cuminţi în maşină, că ce să facem.
Pe mijlocul şoselei,  pe lângă şirul de maşini, se perindă tot felul de indivizi care vând telefoane mobile, parfumuri, şosete, drujbe (!!!).
Pe partea dreaptă a şirului de maşini se perindă cerşetori... patrupezi!
Maidanezii şi-au învăţat bine lecţia: trec pe la fiecare maşină, se opresc în dreptul pasagerului din dreapta şoferului, se aşează şi aşteaptă. Dacă primesc ceva, e bine, dacă nu - merg la următoarea maşină.

Cât de tare ne iubesc grecii pe noi, românii! - tot asta îmi revine mereu în minte în ultima vreme.
După un alt concediu petrecut pe teren elen, concluzia e clară: grecii ne plac nevoie mare! Atât de tare încât la radiourile lor se cântă la greu muzică românească (în limba engleză): Smiley, Alexandra Stan, Allexinno, Akcent, Ciprian Robu, etc

Dar grecii ne mai iubesc dintr-un 'motiv' - unul surprinzător....
Pe plajă fiind, observ cum un tânăr la vreo 23-25 de ani, în jeans, tricou şi ochelari de soare, se apropie de nişte turişti şi le spune ceva mai în şoaptă. N-am insistat cu privirea şi nici n-am tras cu urechea, ci mi-am văzut de şezlongul meu.

După câteva minute, tipul se apropie de grupul cu care eram la plajă şi începe să se destăinuie, cu voce joasă, într-o engleză de baltă: el este ţigan din România, a furat nişte ochelari de firmă din Salonic şi vrea să-i dea la preţuri foarte bune pentru că are nevoie de bani.
L-am reanalizat rapid pe tip şi mi-am dat seama că n-are cum să fie ţigan. Sub nicio fomă. Hainele la modă, trăsătuile - absolut totul îl dădea de gol şi-mi spunea că nu era ţigan. Am subliniat cu voce tare: ăsta nu e ţigan şi nu e român, e grec 100%.
Cineva i-a adresat, de probă, vreo două cuvinte de bine în limba română iar el n-a înţeles absolut nimic - după cum era de aşteptat.
Şi-a dat însă seama că şi-a ales greşit posibilii cumpărători.
A plecat mai departe, cu aceleaşi explicaţii, pentru a-şi încerca norocul cu alţii.
Noi am rămas fără prea multe cuvinte, ci doar cu un gust amar....

Un chelner ne-a confirmat mai târziu că individul era grec, dar se dădea ţigan român!

Hai să ne jucăm! De-a v-aţi ascunselea. Sau 'găseşte intrusul' din poză...
 Rezolvarea:  

Ştiu că se zice ca la pomul lăudat să nu te duci cu sacul.... Nici n-ai avea de ce să te duci cu sacul. Dar dacă eşti în zona Complexului Sâmbăta, poţi vedea un pom... perfect.
Aflat pe partea dreaptă (dinspre Mănăstirea Brâncoveanu spre DN1), pomul ăsta îi sfidează pe toţi ceilalţi, sfidează vântul şi orice altceva. E drept şi are o coroană perfectă. Iar în realitate arată infinit mai bine decât în poze.

Ghinionul, că altfel n-am cum să-l numesc, m-a purtat pe la 5 bănci în decursul a două zile. La toate am depus bani (pentru mine sau alţii); subliniez că am depus bani şi nu am luat.
Pentru început a fost CEC Bank; statul la coadă şi toată hârţogăria au durat jumătate de oră, timp în care m-au trecut toate căldurile posibile, în sediul băncii nefiind aer condiţionat!

A urmat Bancpost, unde m-au trecut toţi fiorii reci din cauza aerului condiţionat! :D Nu-i uşor să treci de la 35 de grade la vreo 18 grade...
La Bancpost am dat peste funcţionari mult mai eficienţi, dar legaţi de mâini şi de picioare de către cei "de la centru", singurii care mai au acces la informaţiile despre clienţi. Astfel, cei din filială/sucursală sunt nevoiţi să-i sune pe cei din Bucureşti pentru toate nimicurile. 10 minute a durat obţinerea unei informaţii de către angajatul băncii, iar pe mine m-a costat statul la coadă de două ori, că doar nu puteam ţine lumea în loc până obţineam răspunsul. Aşadar alte 20-25 de minute.

Altă zi, altă bancă. BCR. Multe cucoane şi fătuci pe la ghişeuri şi birouri. Îmi zic, gata - aici merge repede. Aştept la una dintre casierii să schimb bani pentru parcare, în primă fază. Şi aştept; şi aştept. Tanti vorbea la telefon. La un moment dat binevoieşte să ridice privirea şi, când mă vede, îmi face semn să mă duc la cealaltă casierie. Grrrrrrrrrrrrrrrrrr!
Mă duc, că ce să fac?! Şi iar aştept, şi aştept şi mă gândesc cu groază că s-ar putea să primesc amendă pentru parcare fără bilet, iar eu stau ca fraierul în bancă şi nu pot schimba 1 leu în monezi....
În timpul ăsta, casieriţa nr.2 dădea informaţii unui client despre un credit, deci era de durată. Aşa că mă duc din nou la casieriţa nr.1, pregătită să-i zic vreo două dacă n-avea de gând să-mi schimbe banii. N-a comentat, dar mi-a arătat cum se acresc castraveţii.
Rezolv problema cu parcarea şi mă întorc în bancă.
Aştept din nou. La casieria nr.2. Casieriţa dădea în continuare informaţii clientului, celelalte cuconeturi se fâţâiau de ici colo sau se binoclau în monitoare. 20 de minute am aşteptat până să-mi vină rândul. Sângele îmi trecuse de punctul de clocotire. Noroc cu femeia de la ghişeu; amabilă, a rezolvat rapid problema mea şi am ieşit în viteză din bancă, cu nervii puşi pe bigudiuri.

După 10 minute am intrat în Banca Românească. Aici lucrurile chiar s-au mişcat pe repede înainte. Până am pregătit banii, hârtiile erau deja gata, am semnat şi am plecat. Toată afacerea a durat 3-4 minute.

Spre după-amiază am ajuns la Banca Transilvania. Iar coadă, iar aşteaptă. Ajung la ghişeu şi când să dau banii... stai că trebuie completate hârtii!!! Ce fericire!
Înţeleg să întorci munţi de hârtii când iei bani de la bancă, dar şi când depui????
Fie, dacă-i musai, atunci de bunăvoie!
În total, vreo 15-20 de minute până am ieşit din bancă.

Parafrazând un proverb celebru, aş zice: fereşte-mă, Doamne, de bănci, că de restul mă feresc eu.

Este o realizare. Şi ce mai realizare!!!
Se făcea că era o zi cu soare, în care cu mic, cu mare, ne-am ascuns de lume pe malul unei bălţi. Şi cum undiţe se găseau pentru cine avea suficientă răbdare să fraierească vreun peşte, am pus şi eu mâna pe una şi m-am pus pe aşteptat.
Bineînţeles că mi s-a încurcat de vreo câteva ori firul, că am aruncat aiurea, etc, dar ăsta-i farmecul începătorului....
Şi, după o bucată serioasă de aşteptare, unul s-a lăsat fraierit, asta după ce alţi fraţi-veri-nepoţi de-ai lui mi-au halit mişeleşte momeala de vreo 2 ori.
Lui însă nu i-a mers:Şi ce triumf pe capul meu! Câtă mândrie! Ce mai realizare! Eşti de acord, nu?

A înnebunit lupu'!
S-a sinucis neuronu'!
A luat-o razna!
etc.
Sunt multe feluri de a descrie ceea ce urmează - asta ca să ştii că înţeleg cam ce ţi-ar putea trece prin minte. Dar înainte de a mă judeca, sunt necesare câteva explicaţii: în primul rând nu e numai vina mea! Alţii au avut ideile creţe; eu doar le-am... aplicat.
Dar cum se explică poza de mai jos? Simplu: vinovaţii iniţiali, pe numele lor Magda şi Dan (adică finii noştri) n-au auzit că la naşi se merge cu curcanul, cu damigeana de vin, etc şi au venit cu o perucă şi ochelari de soare (de la Liberty Parade).
Să mă fi apucat să mănânc peruca şi să beau ochelarii? :))
N-aveam cum, aşa că m-am conformat "specificaţiilor tehnice" ale produselor.....

'Cetatea Făgăraşului - Legendă vie' continuă:

Vineri, 26 august 2011
ora 16:00 - Spectacol demonstrativ antrenament cavalerie
ora 17:00 - Trageri cu arcul la ţintă
ora 18:00 - Proiecţie de film (Sala Dietei)
ora 20:00 - Concert The AC/DC Man & True Band (adică Daniel Ignat, zis Pepe :)
ora 21:00 - Concert Voltaj

Sâmbătă, 27 august 2011
ora 16:00 - Teatru medieval (la scenă)
ora 16:30 - Turnir
ora 19:00 - Concert muzică etnică şi medievală No'Mads (la scenă)
ora 20:00 - Concert Ducu Bertzi
ora 21:00 - Concert Vasile Şeicaru
ora 22:00 - Spectacol cu foc Hypnosis - Arderea vrăjitoarei

Duminică, 28 august 2011
ora 16:30 - Muzică populară (la scenă)
ora 18:00 - Concurs pentru public: scoaterea spadei din buturugă (la scenă)
ora 19:00 - Muzică populară
ora 20:00 - Recital Gheorghe Turda
ora 21:00 - Concert Ovidiu Lipan Ţăndărică şi cele 10 prăjini
ora 22:30 - Spectacol cu foc, jonglerie şi dans

Recunosc: am fost superficială!
Uitându-mă peste programul zilei de astăzi din cadrul manifestărilor proiectului "Cetatea Făgăraşului - Legendă vie", am observat un nume ce nu-mi era cunoscut şi suna altfel: No'Mads.
Aşadar, conform afişului, de la 20:30 - Concert muzică etnică şi medievală cu No'Mads în curtea interioară a Cetăţii.
'Cine-or mai fi şi ăştia?!' - mă întreb, gândul zburându-mi spre vreo trupă ciudată spre dezaxată, a cărei muzică o înţeleg (?!) de la puţini spre foarte puţini...

Bun, dar pentru ce există internet şi goagăl? Pentru căutare!
Aşa că am dat pe Google şi am găsit No'Mads. Adică două fete faine, talentate şi curajoase - aş zice eu. Muzica lor nu e deloc în trend, dar sună atât de bine încât îţi vine să le tot asculţi.
O vioară şi o chitară pot suna aşa:

Abia aştept să le ascult pe fetele astea live, în curtea Cetăţii, unde acustica este aparte.

Apropo de program, azi mai sunt aşa:
ora 16:00 - lupte libere cu cavaleri
ora 16:30 - parada cavalerilor
ora 16:45 - turnir pe cai
ora 17:30 - proiecţie de film în Sala Dietei
ora 19:00 - concert muzică clasică în Sala Dietei

În curtea Cetăţii:
ora 19:30 - dansul domniţelor
ora 20:00 - bufoni, jonglerii, mimi
ora 20:30 - concert No'Mads
ora 21:30 - spectacol teatru medieval cu foc

Din 20 august s-a deschis "Labirintul de porumb" din Drăguş. Acesta se întinde pe 3 ha şi este deschis în fiecare zi între orele 10:00-19:00, în perioada 20 august şi 9 septembrie 2011.
Labirintul face parte dintr-un parc de distracţii, alături de zona de picnic verde, plaja verde, zona de sport şi zona de camping.
Distracţie, aşadar, pentru mic şi mare. E interesant să te "pierzi" prin cucuruz...
Există indicatoare care te ajută (sau nu) să ieşi la liman dacă răspunzi corect la întrebări:

După cum anunţam zilele trecute, Herghelia Sâmbăta şi-a deschis porţile publicului larg şi a organizat două zile de spectacol în care actorii principali au fost nişte lipiţani superbi atât de la Herghelia Sâmbăta cât şi de la alte herghelii (Poiana Braşov, Harghita, Gura Humorului, Bistriţa, etc.).
Cai, atelaje, driver-i, secunzi - cu toţii au fost deosebiţi.
Eleganţă, forţă, temperament - de asta au dat dovadă atât caii experimentaţi cât şi exemplarele care au participat pentru prima dată într-o competiţie; totul pe o vreme excelentă.
Mi-a plăcut grozav de tare; am făcut peste 250 de poze! :D
50 dintre ele sunt mai jos:
- dresaj:
- dresaj academic:

Herghelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos îşi deschide porţile publicului larg, în perioada 13 - 14 august. Evenimentul de anul acesta poarta numele de "Valsul lipiţanilor" şi este de fapt o continuare a manifestării desfăşurate anul trecut tot în luna august, când s-au împlinit 90 de ani de la înfiinţarea hergheliei.
Sâmbătă, 13 august, programul va începe la ora 11.00 cu un show de bonitare, iar după-masa de la ora 16.00 vizitatorii vor putea asista la un show de călărie şi apoi la un dresaj-spectacol cu cai de circ, care, deşi nu sunt ai unităţii, au fost crescuţi la Herghelia de la Sâmbăta de Jos.
Duminica, 14 august, herghelia îşi deschide porţile publicului de la ora 10.00 cu un concurs de atelaje cu doi şi patru cai. Urmează apoi un carusel cu atelaj cu 12 armăsari negri, unic în lume.
Intrarea este gratuită în ambele zile.
Herghelia de Lipiţani de la Sâmbăta de Jos are un patrimoniu de aproximativ 300 de lipiţani, proveniţi din 7 linii de sânge, iar dacă o produce şi pe a 8-a va deveni singura herghelie de lipiţani completa de pe mapamond.

Cum să nu-ţi placă? Cum să nu-i iubeşti chiar? Şi aşa ţepoşi şi zgârciţi cum sunt, tot trebuie apreciaţi. Despre cactuşi e vorba aici.
Cactuşii comuni pot fi foarte surprinzători câteodată. Unul dintre ei mi-a prestat trei flori superbe anul acesta. Bineînţeles că şi soarele a avut contribuţia sa, dar tot cactusul a rămas maestru de ceremonii. Dar pentru că rămâne totuşi zgârcit cu florile, acestea n-au ţinut decât 24 de ore.
Alt cactus, cam aceeaşi floare:

La mai bine de 7 ani de la ultima excursie pe Transfăgărăşan, în weekend am ajuns din nou pe şoseaua care i-a impresionat (!?) şi pe englezii de la Top Gear.
Până la Bâlea Cascadă, drumul a fost... acceptabil în ceea ce priveşte asfaltul şi condiţiile de deplasare. Între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac s-a schimbat povestea. Cam de pe la jumătatea traseului a început ambuteiajul! Bară la bară s-a circulat până sus.
Da, incredibil! În vârful muntelui ambuteiaj - dar era vreme frumoasă, weekend, deci lumea căuta răcoarea şi o schimbare de peisaj.În ciuda faptului că ne deplasam în viteza melcului adormit, m-am bucurat să constat că noi, românii, ne mai cheltuim banii şi în România nu numai în afara ţării.
Când am ajuns la Bâlea Lac, am găsit cu greu un loc de parcare în spaţiul amenajat special. Wow!
Lume peste lume, maşini, forfotă, dar totul civilizat, spre surprinderea

Întrebarea asta a început să mă obsedeze în ultimul timp, mai ales după ce am observat un amănunt cel puţin interesant la un zilier.
Tânărul de etnie romă lucra la casa unor prieteni, care s-au arătat mulţumiţi de felul în care munceşte.

Ce m-a făcut pe mine să-mi pun întrebări legate de respect a fost însă un obicei al zilierului. La masă, pe lângă sanwich-ul de rigoare, omul nostru avea un fruct şi.... o doză de Coca-Cola. Băutura şi-o cumpărase puţin mai devreme de la magazin. Cola la doză, nu la pet!
M-am gândit că n-o fi găsit la pet, care-i mai ieftin, dar prietenii mei mi-au confirmat că în fiecare zi îşi cumpără doar la doză! Ba mai mult. Atunci când nu are un fruct la masă, sigur are un iaurt cu fructe! Aşadar omul se respectă! Zilier, da' se respectă!
Bravo lui, aş zice (cu rezervă pentru Cola!).

Întorcându-mă la întrebarea din titlu, trebuie să recunosc că eu nu mă respect aşa cum o face el. Am o vagă impresie că mulţi sunt în aceeaşi oală...
Sincer acum: la masa de prânz mănânci şi un fruct? În fiecare zi? Sau dacă nu, un iaurt cu fructe? Şi dacă nu zilnic, de câte ori pe săptămână? Iar băutura o cumperi la pet sau la doză?
Ei, tu cât te respecţi?

Vineri după-amiaza am ajuns la Sighişoara; ploaie pe ici şi colo, lume multă, domniţe, cavaleri, tarabe, spectacole.... de toate pentru toţi.
La un moment dat, ne oprim să urmărim o luptă între cavaleri; ca să vadă ce se întâmplă, prichindeii familiei ajung chiar lângă 'locul acţiunii'. Încep cavalerii să-şi arunce replici tăioase, începe lupta, se încrucişează săbiile, zornăie armurile când, prin mulţimea de spectatori îşi fac loc cu coatele (la propriu) doi bărbaţi. Unul dintre ei ducea pe umăr o cameră de filmat, celălalt era responsabil cu datul din gură: Pardon! Faceţi loc! Numai puţin, să trecem! etc.
Deranjează lumea, se împing şi ajung în faţă, proptindu-se cu maximă nesimţire fix în faţa copiilor mei.
Ca să-şi 'explice' nesimţirea şi să calmeze lumea nemulţumită, tipul aruncă din vârful limbii "suntem de la presă". Cu asta mi-a dat foc, nu alta. Dacă n-ar fi zis nimic, l-aş fi rugat să se mute din faţa copiilor, când am înţeles însă că e mai 'egal' decât noi ceilalţi fiindcă e de la presă, nu m-am mai putut abţine...

El: Suntem de la presă!
Eu: Aşa, şi? Exact în faţa copiilor v-aţi găsit să vă aşezaţi? Ei nu mai văd nimic!
El: Doamnă, suntem aici să le arătăm şi altora ce se întâmplă la Sighişoara!
Eu: Serios? Păi alţii să vină să vadă cu ochii lor, aşa cum eu i-am adus pe copii...
El: Unii nu pot ajunge, dar prin noi pot vedea festivalul!!!
Eu: Aha, iar copiii mei, care au venit special până aici, nu pot din cauza dumneavoastră, nu?

N-a mai zis nimic. A şters-o într-un colţ unde nu deranja pe nimeni. Cameramanul a mai stat preţ de 1 minut şi a zbughit-o şi el.

Am mai zis-o acum un an, cu titlu de glumă, dar parcă începe să devină de-a dreptul bizar!
Ziceam că am constatat un lucru uşor morbid: concediile mele în străinătate se leagă de dispariţia unor oameni celebri:
2010 - concediu în Grecia - moare Mădălina Manole
2009 - concediu în Bulgaria - moare Michael Jackson
2008 şi 2007 - nimeni celebru
2006 - concediu în Tenerife - moare Steve Irwin (vânătorul de crocodili)

Ce să vezi în 2011? Weekend-ul trecut am vizitat pe cineva în Austria. Amy Winehouse a fost găsită fără suflare!

NO COMMENT!

E cea mai ciudată plantă pe care o am şi pe care am văzut-o - până acum.
Probabil ea este de vină pentru expresia "e o mimoză...."
Să vezi şi să nu crezi cum planta asta îşi adună frunzele şi face pe moarta atunci când o atingi. După un timp, după ce "pericolul" a trecut, planta revine la forma iniţială!
Urmăreşte filmuleţul de mai jos ca să te convingi:

Phalaenopsis zisă şi orhidee.
E frumoasă, gingaşă, nu foarte pretenţioasă şi mult prea... spânzurată pe la geamuri!
Ai observat câtă lume storceşte florile bietei plante de geamuri? Îngrozitor de multă!
Petalele albe cu dungi subţiri colorate, roz, gălbui sau mov gem necăjite pe la ferestre mai ceva decât ţâncii pedepsiţi să stea în casă c'au făcut cine ştie ce trăsnaie.
Da, floarea are nevoie de lumină, dar chiar aşa? Unele lasă impresia că-s aproape priponite de fereastră, altele că sunt părăsite acolo....

Povestea a început acu' o săptămână, în seara de duminică. Pentru că nu e o poveste pentru adormit copiii, dau pe FF ('rapid înainte') cu elementele esenţiale:
- duminică: dureri de spate şi rinichi... medicamente... durerile se menţin mai ceva decât frizura cu fixativul Taft!
- luni: fuguţa la doftorul de rinichi, care zice că problema-i la coloană şi scrie o reţetă cearşaf!
- marţi+miercuri: câte un pumn de medicamente de 3 x pe zi; durerile nu se lasă duse, ba chiar îşi cheamă întăriri: greaţă, frrrrrrrrrrisoane, febră mare...
- joi: cer sfatul medicului de familie, care-mi confirmă senzaţia că totuşi rinichiul ar fi poznaşul care-mi electrocutează creierul; altă reţetă mai cearşaf şi o săgeată direct în inimă: nicio şansă de a pleca în concediu în ziua următoare (concediu programat, aşteptat, visat cu ochii închişi şi deschişi, etc)
- vineri: în loc să fac bagajele pentru concediu, am început să fac injecţii la 12 ore şi să iau alt pumn... de medicamente
- sâmbătă+duminică: injecţii, medicamente, dureri, disperare, oftaturi
- luni: în aşteptarea unor veşti mai bune şi a lui 'happy end'

Aş zice că aici şi acum este episodul 2 din 'Azi mă dau mare!'. Şi cum să fie altfel când el, obsedatul de muzică din familie, a ieşit în lume. Dincolo de graniţele României.
Direcţia: Grecia.
Oprire: Atena.
Motivul: premiile muzicale din Grecia (MAD Awards 2011).
Melodia Fun a lui Ciprian le-a plăcut grecilor atât de mult încât i-au zis că musai să vină la gală. Ce era să facă? S-a dus.
Înainte a pus de-o colaborare cu cântăreaţa Eleni Foureira şi uite ce-a ieşit:

Nişte cunoştinţe au scos recent din bancă 1,7 miliarde de lei. Da, cumplit de mulţi bani. Ai putea crede că acum huzuresc....
Oamenii au început să achite însă facturile de la constructor şi furnizori (dintr-un proiect cu fonduri UE pe care l-au câştigat).
La final au tras linie. 300 de milioane au rămas neacoperite...
Până la următoarea tranşă de la bancă, trebuie să acopere suma cumva.

Priviţi din afară, oamenii par 'bogătani'.
Culmea ironiei: tipa mărturisea stânjenită însă că, recent, în casă se adunaseră haine murdare cât pentru două maşini de spălat, dar nu a avut bani pentru detergent...

Aceasta nu este o poveste din categoria "săracii oameni bogaţi", ci doar un alt exemplu că realitatea de dincolo de aparenţe este cu totul alta decât cea pe care ne-o imaginăm.

În weekend a trebuit înlocuită încuietoarea la maşină, uşă faţă-stânga. A costat 500 de lei numai piesa, fără manoperă!!!!!!!!!!!!!!
Sunt încă sub şoc!
Cum poate să coste atât de mult o chestie atât de mică şi oarecum neînsemnată. Recunosc că n-am idee de preţuri în privinţa pieselor de schimb de la maşini, dar totuşi, 500 de lei o chestie care ţine uşa închisă, deci nici nu pune maşina în mişcare, nici n-o alimentează în vreun fel. Iar maşina e una comună; nu-i nici Merţan, nici Beamveu sau Porsche, e doar un Seat.
Salariul minim brut pe economie este 670 de lei.
Deci, în ce lume trăim????

Ştim cu toţii că în vasta lume a internetului se găsesc tot felul de lucruri: de la utile până la bazaconii şi tâmpenii - de toate pentru toţi. Atunci când nu te pierzi în miliardele de site-uri, te poţi numi norocos (norocoasă) că ai găsit ceea ce căutai.
Mai sunt şi cazurile (multe) în care, căutând ceva, dai peste altceva. Dacă mai e şi de folos... eşti omul zilei.

Dar să revenim la filmuleţul de mai jos. Subiectul poate fi considerat banal, dar dacă te uiţi cu câtă seriozitate e tratat, mai-mai că-ţi vine să crezi că merită văzut până la capăt (4,5 minute).
Hai că poate fi de folos să ştii că o eşarfă o poţi purta în jurul gâtului în 25 de feluri! Da, da, 25 de metode de aranjare a eşarfei:

Cotcodac-cotcodac... cloc-cloc... piu-piu. Cam aceasta ar fi, pe scurt şi în viteză spusă, povestea oului ajuns pui. Întrebarea filosofică "cine a fost primul: oul sau găina" rămâne filosofică în continuare; pentru că prefer lucrurile practice, prezint mai jos dovezile, adică producţia de zburătoare 2011:
Cele mai 'altfel' exemplare arată cam aşa: