Vineri după-amiaza am ajuns la Sighişoara; ploaie pe ici şi colo, lume multă, domniţe, cavaleri, tarabe, spectacole.... de toate pentru toţi.
La un moment dat, ne oprim să urmărim o luptă între cavaleri; ca să vadă ce se întâmplă, prichindeii familiei ajung chiar lângă 'locul acţiunii'. Încep cavalerii să-şi arunce replici tăioase, începe lupta, se încrucişează săbiile, zornăie armurile când, prin mulţimea de spectatori îşi fac loc cu coatele (la propriu) doi bărbaţi. Unul dintre ei ducea pe umăr o cameră de filmat, celălalt era responsabil cu datul din gură: Pardon! Faceţi loc! Numai puţin, să trecem! etc.
Deranjează lumea, se împing şi ajung în faţă, proptindu-se cu maximă nesimţire fix în faţa copiilor mei.
Ca să-şi 'explice' nesimţirea şi să calmeze lumea nemulţumită, tipul aruncă din vârful limbii "suntem de la presă". Cu asta mi-a dat foc, nu alta. Dacă n-ar fi zis nimic, l-aş fi rugat să se mute din faţa copiilor, când am înţeles însă că e mai 'egal' decât noi ceilalţi fiindcă e de la presă, nu m-am mai putut abţine...
El: Suntem de la presă!
Eu: Aşa, şi? Exact în faţa copiilor v-aţi găsit să vă aşezaţi? Ei nu mai văd nimic!
El: Doamnă, suntem aici să le arătăm şi altora ce se întâmplă la Sighişoara!
Eu: Serios? Păi alţii să vină să vadă cu ochii lor, aşa cum eu i-am adus pe copii...
El: Unii nu pot ajunge, dar prin noi pot vedea festivalul!!!
Eu: Aha, iar copiii mei, care au venit special până aici, nu pot din cauza dumneavoastră, nu?
N-a mai zis nimic. A şters-o într-un colţ unde nu deranja pe nimeni. Cameramanul a mai stat preţ de 1 minut şi a zbughit-o şi el.
La un moment dat, ne oprim să urmărim o luptă între cavaleri; ca să vadă ce se întâmplă, prichindeii familiei ajung chiar lângă 'locul acţiunii'. Încep cavalerii să-şi arunce replici tăioase, începe lupta, se încrucişează săbiile, zornăie armurile când, prin mulţimea de spectatori îşi fac loc cu coatele (la propriu) doi bărbaţi. Unul dintre ei ducea pe umăr o cameră de filmat, celălalt era responsabil cu datul din gură: Pardon! Faceţi loc! Numai puţin, să trecem! etc.
Deranjează lumea, se împing şi ajung în faţă, proptindu-se cu maximă nesimţire fix în faţa copiilor mei.
Ca să-şi 'explice' nesimţirea şi să calmeze lumea nemulţumită, tipul aruncă din vârful limbii "suntem de la presă". Cu asta mi-a dat foc, nu alta. Dacă n-ar fi zis nimic, l-aş fi rugat să se mute din faţa copiilor, când am înţeles însă că e mai 'egal' decât noi ceilalţi fiindcă e de la presă, nu m-am mai putut abţine...
El: Suntem de la presă!
Eu: Aşa, şi? Exact în faţa copiilor v-aţi găsit să vă aşezaţi? Ei nu mai văd nimic!
El: Doamnă, suntem aici să le arătăm şi altora ce se întâmplă la Sighişoara!
Eu: Serios? Păi alţii să vină să vadă cu ochii lor, aşa cum eu i-am adus pe copii...
El: Unii nu pot ajunge, dar prin noi pot vedea festivalul!!!
Eu: Aha, iar copiii mei, care au venit special până aici, nu pot din cauza dumneavoastră, nu?
N-a mai zis nimic. A şters-o într-un colţ unde nu deranja pe nimeni. Cameramanul a mai stat preţ de 1 minut şi a zbughit-o şi el.
Trimiteți un comentariu