A fost odată o zi de duminică; a fost un gând şi un dor de ducă, iar paşii ne-au purtat spre Şinca Veche, la mănăstirea rupestră de la Şinca Veche sau "Templul Ursitelor" (jud. Braşov).
Povestea locului străbate negura vremurilor şi aduce cu sine încărcătura unor evenimente deosebite.
Dar nu despre istoria de mii de ani sau despre minunile de până acum e vorba aici, ci despre prezent, despre liniştea ce te cuprinde atunci când te afli în apropiere.
Tot ce este construit e la dimensiuni mici, în contrast oarecum cu conceptul general de mănăstire, dar e invers proporţional cu acel ceva ce-ţi pune stăpânire pe simţuri şi gânduri.
Pe un vânt năpraznic am păşit spre mănăstire - o clădire joasă, cu câteva încăperi şi o biserică micuţă. Ca termen de comparaţie: de la intrarea în biserică şi până la altar faci doar vreo 5 paşi.
Lângă biserică, o fântână care păstrează proporţiile.
De la clădirea mănăstirii şerpuieşte prin pădure o cărare foarte bine lucrată şi îngrijită. Aceasta duce la grota despre care se spun multe lucruri; adevărate sau inventate, nu contează - important este ceea ce simţi acolo, ceea ce percepi prin toate simţurile încă nesluţite total de cotidian.
Imaginile de mai jos probabil că nu pot descrie nici măcar 5 % din acea realitate, dar pot deschide un drum...
Mănăstriea:
Fântâna:
Cărarea spre grotă:
Grota:
Drumul înapoi; scările spre lume.... sau spre Cer.
Loc de odihnă:
Povestea locului străbate negura vremurilor şi aduce cu sine încărcătura unor evenimente deosebite.
Dar nu despre istoria de mii de ani sau despre minunile de până acum e vorba aici, ci despre prezent, despre liniştea ce te cuprinde atunci când te afli în apropiere.
Tot ce este construit e la dimensiuni mici, în contrast oarecum cu conceptul general de mănăstire, dar e invers proporţional cu acel ceva ce-ţi pune stăpânire pe simţuri şi gânduri.
Pe un vânt năpraznic am păşit spre mănăstire - o clădire joasă, cu câteva încăperi şi o biserică micuţă. Ca termen de comparaţie: de la intrarea în biserică şi până la altar faci doar vreo 5 paşi.
Lângă biserică, o fântână care păstrează proporţiile.
De la clădirea mănăstirii şerpuieşte prin pădure o cărare foarte bine lucrată şi îngrijită. Aceasta duce la grota despre care se spun multe lucruri; adevărate sau inventate, nu contează - important este ceea ce simţi acolo, ceea ce percepi prin toate simţurile încă nesluţite total de cotidian.
Imaginile de mai jos probabil că nu pot descrie nici măcar 5 % din acea realitate, dar pot deschide un drum...
Mănăstriea:
Fântâna:
Cărarea spre grotă:
Grota:
Drumul înapoi; scările spre lume.... sau spre Cer.
Loc de odihnă:
'Fantana' e de fapt un vas cu apa sfintita, dupa cum si scrie pe el. Exista un izvor, dar acela e pe drumul dintre schit si grota. Nu cumva l-ai prins in poze? M-as fi bucurat sa il vad, stiu ca se lucra la el.