Ei da, pot fi acuzată că nu răspund la es-em-es!
De Crăciun şi de Anul Nou nu am trimis niciun mesaj de pe telefon, mail, messenger. Aş putea spune că mi s-a pus pata. N-am vrut şi basta. Asta nu înseamnă că n-am avut urări de făcut. Cât s-a putut, am urat prin viu grai; cât nu... nu.
Chiar dacă eu n-am dat SMS-uri la grămadă, nu înseamnă că nu le mulţumesc celor care m-au bifat în lista de destinatari ai urărilor lor. Mulţumesc.
Au fost şi câteva mesaje personalizate, care mă onorează, iar expeditorilor le-am arătat că apreciez efortul.
Singurul motiv pentru care mă simt cu musca pe căciulă este că nu am răspuns la telefon de ziua mea. N-a fost nimic voit; vinovaţii sunt telefonul uitat într-o cameră şi musafirii - asta ca să mă scot basma curată.
Ştiu, e cam urât să nu răspunzi la telefon, dar... s-a întâmplat. Am încercat să-mi spăl păcatul sunând înapoi în următoarea zi (că deh, am descoperit telefonul pe la 1 noaptea şi ar fi fost destul de ciudat să sun atunci).
În concluzie: mulţumesc că n-aţi uitat, mulţumesc pentru urări, mulţumesc pentru gânduri frumoase şi sincere.

Trimiteți un comentariu