Chiar dacă am cont pe fiecare, nu mă pasionează reţelele de socializare gen Hi5 şi Facebook. Prieteni - puţini pentru că, repet, nu mă pasionează.
Dar în tot "răul", şi un bine. Acum vreo două săptămâni a dat peste contul meu de pe Facebook un fost coleg de şcoală generală plecat în Germania de vreo 20 de ani. Între timp a mai venit o dată în ţară împreună cu sora lui geamănă, dar de mai bine de 15 ani nu mai ştiam absolut nimic despre ei.
Prin colegul acesta am dat de alţi 2 despre care, la fel, nu mai ştiam nimic.
Ieri am primit mesaj, tot pe Facebook, de la o altă colegă de şcoală, stabilită în Spania de 12 ani.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu tare mă bucur când dau peste foştii colegi împrăştiaţi în lumea largă. E grozav să afli noutăţi despre oamenii alături care ai mâncat frica extemporalelor sau a tezelor, cu care ai mai chiulit de la ore sau cu care ai fost certat pentru vreo ispravă în şcoală.
Din aproximativ 60 de colegi (2 clase de secţie germană), am mai rămas în oraş doar vreo 3 sau 4 colegi. În ţară cred că suntem maxim 10.
Cine ştie, poate cu ajutorul reţelelor de socializare vom reuşi să ne regrupăm....
Aşadar... mulţumesc Facebook.
Dar în tot "răul", şi un bine. Acum vreo două săptămâni a dat peste contul meu de pe Facebook un fost coleg de şcoală generală plecat în Germania de vreo 20 de ani. Între timp a mai venit o dată în ţară împreună cu sora lui geamănă, dar de mai bine de 15 ani nu mai ştiam absolut nimic despre ei.
Prin colegul acesta am dat de alţi 2 despre care, la fel, nu mai ştiam nimic.
Ieri am primit mesaj, tot pe Facebook, de la o altă colegă de şcoală, stabilită în Spania de 12 ani.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu tare mă bucur când dau peste foştii colegi împrăştiaţi în lumea largă. E grozav să afli noutăţi despre oamenii alături care ai mâncat frica extemporalelor sau a tezelor, cu care ai mai chiulit de la ore sau cu care ai fost certat pentru vreo ispravă în şcoală.
Din aproximativ 60 de colegi (2 clase de secţie germană), am mai rămas în oraş doar vreo 3 sau 4 colegi. În ţară cred că suntem maxim 10.
Cine ştie, poate cu ajutorul reţelelor de socializare vom reuşi să ne regrupăm....
Aşadar... mulţumesc Facebook.
Acesta este motivul pentru care m-am lăsat și eu convinsă să mă arăt pe feisbuc. Am dat peste prieteni din copilărie care au ajuns pe te miri unde, am dat peste foști colegi care imediat după absolvirea liceului, au plecat pe alte meleaguri, dar și peste foști colegi care s-au împrăștiat prin țară. Se apropie de exemplu aniversarea celor 10 ani de când am absolvit liceul.. ne este mult mai ușor să comunicăm, să ne punem de acord, să ne punem la curent cu noutățile din viața fiecăruia. Strict din punctul ăsta de vedere feibucu este un ajutor și pentru mine. ;)
:)) după cum ziceam... în tot răul şi un bine!