Doamne, încă să nu-mi dai,
Frumuseţile din rai,
Şi încă nu îmi dărui,
Ale slavei bucurii.
Nu mă-ndemn încă să-ţi cer,
Fericirile din cer,
Până când prin lume-ţi duci
Tu, povara Sfintei Cruci,
Până când însângerat
Şi lovit, şi înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să-Ţi cer?
Dă-mi Stăpâne Crucea Ta
Şi mă-nvaţă-a o purta,
Şi în inimă cu jale,
Dă-mi durerea Maicii Tale,
Şi în piept cu frângere,
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi Stăpâne să-Ţi sărut,
Urma paşilor în lut,
Şi mai dă-mi cu sârg s-alerg,
Tălpile să-Ţi le şterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.
Rugăciunea asta o ştiu de când mă ştiu. Întotdeauna mi-a plăcut deosebit de mult.
Bunica m-a învăţat-o pe vremea când încă nu-i înţelegeam sensul; după ce am învăţat să citesc, m-am tot întrebat de ce nu găsesc prin nicio carte această rugăciune.
Nici nu aveam cum!
Azi am dat un search pe google şi nu mică mi-a fost mirarea când i-am descoperit istoria.
Poezia, că de fapt e o poezie, a fost scrisă de Zorica Laţcu.
Zorica Laţcu a fost o poetă din Braşov, puţin cunoscută chiar şi în Braşov, deşi a publicat trei cărţi de poezie între 1944 – 1949. Poeziile nu au avut circulaţie deoarece erau religioase sau poezii scrise de o poetă care a ajuns călugăriţă. Cărţile i-au fost interzise, poeziile au fost aşezate la fondul de documentare şi au putut fi citite numai cu aprobare specială.
Zorica Laţcu s-a născut în anul 1917; a lucrat în cercetare filologică, a contribuit la dicţionarul limbii române scos de Sextil Puşcariu; în 1948 s-a retras din viaţa civilă la Mănăstirea Vladimireşti până la desfiinţarea mănăstirii în 1956. Când s-a călugărit, a primit numele de Teodosia. A facut şi câţiva ani de închisoare, vreo trei ani, apoi a locuit în zona Brăilei.
Zorica Laţcu a avut o infirmitate congenitală, avea o continuă mişcare, nu putea să-şi coordoneze mişcările şi, în acelaşi timp, vorbea şi foarte greu, era greu de înţeles felul cum se exprima ea.
A trecut la cele veşnice în 8 august 1990.
Alte amănunte despre viaţa şi opera literară a Zoricăi Laţcu găseşti aici.
Frumuseţile din rai,
Şi încă nu îmi dărui,
Ale slavei bucurii.
Nu mă-ndemn încă să-ţi cer,
Fericirile din cer,
Până când prin lume-ţi duci
Tu, povara Sfintei Cruci,
Până când însângerat
Şi lovit, şi înspinat,
Treci pe calea cu dureri,
Fericire cum să-Ţi cer?
Dă-mi Stăpâne Crucea Ta
Şi mă-nvaţă-a o purta,
Şi în inimă cu jale,
Dă-mi durerea Maicii Tale,
Şi în piept cu frângere,
Dă-mi a Maicii plângere.
Dă-mi Stăpâne să-Ţi sărut,
Urma paşilor în lut,
Şi mai dă-mi cu sârg s-alerg,
Tălpile să-Ţi le şterg,
Cu iubirea mea duioasă,
Ca femeia păcătoasă.
Rugăciunea asta o ştiu de când mă ştiu. Întotdeauna mi-a plăcut deosebit de mult.
Bunica m-a învăţat-o pe vremea când încă nu-i înţelegeam sensul; după ce am învăţat să citesc, m-am tot întrebat de ce nu găsesc prin nicio carte această rugăciune.
Nici nu aveam cum!
Azi am dat un search pe google şi nu mică mi-a fost mirarea când i-am descoperit istoria.
Poezia, că de fapt e o poezie, a fost scrisă de Zorica Laţcu.
Zorica Laţcu a fost o poetă din Braşov, puţin cunoscută chiar şi în Braşov, deşi a publicat trei cărţi de poezie între 1944 – 1949. Poeziile nu au avut circulaţie deoarece erau religioase sau poezii scrise de o poetă care a ajuns călugăriţă. Cărţile i-au fost interzise, poeziile au fost aşezate la fondul de documentare şi au putut fi citite numai cu aprobare specială.
Zorica Laţcu s-a născut în anul 1917; a lucrat în cercetare filologică, a contribuit la dicţionarul limbii române scos de Sextil Puşcariu; în 1948 s-a retras din viaţa civilă la Mănăstirea Vladimireşti până la desfiinţarea mănăstirii în 1956. Când s-a călugărit, a primit numele de Teodosia. A facut şi câţiva ani de închisoare, vreo trei ani, apoi a locuit în zona Brăilei.
Zorica Laţcu a avut o infirmitate congenitală, avea o continuă mişcare, nu putea să-şi coordoneze mişcările şi, în acelaşi timp, vorbea şi foarte greu, era greu de înţeles felul cum se exprima ea.
A trecut la cele veşnice în 8 august 1990.
Alte amănunte despre viaţa şi opera literară a Zoricăi Laţcu găseşti aici.
Trimiteți un comentariu