Deci (ca să încep în dulcele stil autohton) acum două zile am făcut o cerere. N-am primit un răspuns clar negru/albastru pe alb, dar mi s-a dat de înţeles. Fie şefii mi-au făcut nişte urări de bine care m-au şi ajuns, fie tot ei au nişte pile la cineva mai sus, că m-am liniştit ca la carte.Adică: am scăpat temporar de colegul de care mă plângeam (n.r. Stres), dar am dat peste sor'sa: Viroza. Nasoală şi răzbunătoare cât pentru şapte vieţi de păcate.
N-am habar de ce, dar s-a dat la gâtul meu. Rău de tot. La început m-a-nţepat, afurisita, ca să-mi arate că nu-i de glumit. E versată aşa că nu se lasă dusă cu zăhărelul.
Mi s-a jucat cu focul prin tot esofagul.
S-a distrat, printre altele, dându-mi şi dureri de cap.
Am servit-o cu ceai, c-am zis să fiu politicoasă. Ţi-ai găsit, mai tare s-a înrăit, nenorocita.
I-am dat bombonele şi bombonici cu vitamine, doar-doar se-nmoaie. Da' de unde?!
I s-a pus şi mai tare pata pe mine.
S-a dat la mine... cu tuse.
Nu mi-a iertat nicio coardă vocală. Din cauza nemernicei, acum emit duioase sunete de butoi şi talăngi atunci când vorbesc.
Ce să mai zic? M-a stors de toate puterile şi tot nu se lasă.
Gata, recunosc că m-a pus jos înainte să apuc să fac ceva. A câştigat bătălia.
DAR nu războiul!
Parol.
Trimiteți un comentariu