16 martie 2009 - începutul sfârşitului de calvar. Şi nu sunt cuvinte mari.
A trecut un an deja de când am scăpat de piatra la rinichi. Anul trecut pe vremea asta (doar că era luni) păşeam cu mari emoţii în clinica Polisano din Sibiu. Aveam emoţii mari pentru că nu ştiam ce mă aşteaptă şi îmi era groază de posibila durere provocată de spargerea pietrei.
Dar totul a fost peste aşteptări, totul a fost bine. Litotritia în sine (spargerea pietrei) n-a fost deloc dureroasă, doar eliminarea pietrei. Şi totuşi, comparativ cu crizele de rinichi îndurate până atunci, aş zice acum că a fost o nimica toată.
Până în martie 2009 aveam câte o criză de rinichi pe lună sau la două luni. Criza de rinichi se traducea (în cazul meu) prin dureri înnebunitoare de spate timp de ore întregi, dureri de cap şi frisoane; urmau calmantele şi perna electrică la spate - astfel zăceam în pat fără vlagă, îngrijorându-i teribil pe cei dragi din jurul meu.
Dar tot calvarul trebuia să se sfârşească. Şi s-a sfârşit.
Acum, după un an în care n-am mai purtat Rowatinex în geantă, n-am mai stat cu frica-n sân că oricând mă poate apuca o criză de rinichi ci m-am bucurat de un confort psihic deosebit în sensul acesta, vreau să le mulţumesc câtorva oameni care m-au ajutat să mă bucur de sănătate:
- dr. Aurora Neagoe - medicul de familie care m-a "împins" spre litotriţie;
- Viorica Minu - colega de serviciu care, văzând cât mă codesc să ajung la clinică, a pus mâna pe telefon şi mi-a făcut programarea la Polisano
- dr. Tiberiu Tohati - medicul urolog de la Polisano Sibiu care mi-a spart piatra de 16 mm
Bineînţeles că pe primul loc rămâne familia care m-a suportat şi sprijinit permanent.
Le rămân recunoscătoare şefilor şi colegilor care m-au înţeles şi m-au ajutat în tot acest timp. Nu e puţin lucru, să ştiţi.
Litotriţia sau litotripsia a fost şi motivul pentru care am început acest blog. Foarte multă lume m-a întrebat în ce a constat, cum a fost, etc. Am povestit o dată, de două ori, de 10 ori, apoi m-am gândit că n-ar fi rău să pun toate detaliile într-un loc unde oricine le poate accesa, adică aici. Şi uite aşa a apărut Trafic de gânduri.
În tot acest an trecut de la eliminarea pietrei am mai avut mici dureri de rinichi, dar doar de 2 ori, iar atunci provocate de frig. În rest linişte şi... mult lichid consumat.
Eu mi-am învăţat lecţia.
A trecut un an deja de când am scăpat de piatra la rinichi. Anul trecut pe vremea asta (doar că era luni) păşeam cu mari emoţii în clinica Polisano din Sibiu. Aveam emoţii mari pentru că nu ştiam ce mă aşteaptă şi îmi era groază de posibila durere provocată de spargerea pietrei.
Dar totul a fost peste aşteptări, totul a fost bine. Litotritia în sine (spargerea pietrei) n-a fost deloc dureroasă, doar eliminarea pietrei. Şi totuşi, comparativ cu crizele de rinichi îndurate până atunci, aş zice acum că a fost o nimica toată.
Până în martie 2009 aveam câte o criză de rinichi pe lună sau la două luni. Criza de rinichi se traducea (în cazul meu) prin dureri înnebunitoare de spate timp de ore întregi, dureri de cap şi frisoane; urmau calmantele şi perna electrică la spate - astfel zăceam în pat fără vlagă, îngrijorându-i teribil pe cei dragi din jurul meu.
Dar tot calvarul trebuia să se sfârşească. Şi s-a sfârşit.
Acum, după un an în care n-am mai purtat Rowatinex în geantă, n-am mai stat cu frica-n sân că oricând mă poate apuca o criză de rinichi ci m-am bucurat de un confort psihic deosebit în sensul acesta, vreau să le mulţumesc câtorva oameni care m-au ajutat să mă bucur de sănătate:
- dr. Aurora Neagoe - medicul de familie care m-a "împins" spre litotriţie;
- Viorica Minu - colega de serviciu care, văzând cât mă codesc să ajung la clinică, a pus mâna pe telefon şi mi-a făcut programarea la Polisano
- dr. Tiberiu Tohati - medicul urolog de la Polisano Sibiu care mi-a spart piatra de 16 mm
Bineînţeles că pe primul loc rămâne familia care m-a suportat şi sprijinit permanent.
Le rămân recunoscătoare şefilor şi colegilor care m-au înţeles şi m-au ajutat în tot acest timp. Nu e puţin lucru, să ştiţi.
Litotriţia sau litotripsia a fost şi motivul pentru care am început acest blog. Foarte multă lume m-a întrebat în ce a constat, cum a fost, etc. Am povestit o dată, de două ori, de 10 ori, apoi m-am gândit că n-ar fi rău să pun toate detaliile într-un loc unde oricine le poate accesa, adică aici. Şi uite aşa a apărut Trafic de gânduri.
În tot acest an trecut de la eliminarea pietrei am mai avut mici dureri de rinichi, dar doar de 2 ori, iar atunci provocate de frig. În rest linişte şi... mult lichid consumat.
Eu mi-am învăţat lecţia.
Acolo e si tati acum. Deci doctorii sunt buni sa inteleg. Multa sanatate iti doresc (va doresc) si sper sa fie bine si tati meu.
Te pup
Eu am fost foarte mulţumită şi bucuroasă să descopăr cadre medicale bine pregătite şi amabile.
Sănătate multă şi răbdare tatălui tău şi întregii familii.
Multumesc frumos :)