Absolut nimic nu e întâmplător. O spun din nou şi o voi repeta de câte ori e nevoie.
Încetul cu încetul ajunsesem să mi se acrească de sistemul atât de românesc în care trăim, adică de oamenii care au transformat în hobby călcatul pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Răutate, laşitate, egoism extrem, nepăsare - toate păreau că au ajuns cele mai înalte virtuţi ale oamenilor din jur; până ieri, când un gest banal mi-a redat puţină speranţă.
M-am dus la cumpărături. Am luat cele necesare, am plătit şi m-am reîntors la maşină. Să fi durat vreo 30-40 de minute. Când să deschid portiera din dreapta, observ că pe oglindă erau aşezate mănuşile mele!
WAW!
Adică cum au ajuns mănuşile acolo?
Ultima oară le ştiam în buzunare!
Singura explicaţie este că la sosire, când am coborât din maşină, mănuşile mi-au căzut din buzunare fără să-mi dau seama. Cineva le-a văzut, le-a ridicat şi mi le-a pus pe oglindă.
Nu ştiu şi nici nu contează dacă acea persoană mă cunoaşte sau dacă a recunoscut maşina. Ştiu doar că este un om bun căruia îi mulţumesc sincer pentru ceea ce a făcut.
Nu a mutat muntele din loc, a făcut doar un gest frumos şi corect.
Putea să nu-i pese şi să le lase pe jos, iar următorul care trecea pe acolo să le ia; putea să le fure - mănuşile nu sunt nici noi, nici vechi, dar bune de purtat.
Şi totuşi a preferat să le ridice şi să le pună într-un loc ferit.
Mulţumesc, Omule de Bine, pentru grijă.
Mulţumesc, Omule de Bine, pentru că mi-ai redat puţină speranţă în cei din jur.
Încetul cu încetul ajunsesem să mi se acrească de sistemul atât de românesc în care trăim, adică de oamenii care au transformat în hobby călcatul pe cadavre pentru a-şi atinge scopul. Răutate, laşitate, egoism extrem, nepăsare - toate păreau că au ajuns cele mai înalte virtuţi ale oamenilor din jur; până ieri, când un gest banal mi-a redat puţină speranţă.
M-am dus la cumpărături. Am luat cele necesare, am plătit şi m-am reîntors la maşină. Să fi durat vreo 30-40 de minute. Când să deschid portiera din dreapta, observ că pe oglindă erau aşezate mănuşile mele!
WAW!
Adică cum au ajuns mănuşile acolo?
Ultima oară le ştiam în buzunare!
Singura explicaţie este că la sosire, când am coborât din maşină, mănuşile mi-au căzut din buzunare fără să-mi dau seama. Cineva le-a văzut, le-a ridicat şi mi le-a pus pe oglindă.
Nu ştiu şi nici nu contează dacă acea persoană mă cunoaşte sau dacă a recunoscut maşina. Ştiu doar că este un om bun căruia îi mulţumesc sincer pentru ceea ce a făcut.
Nu a mutat muntele din loc, a făcut doar un gest frumos şi corect.
Putea să nu-i pese şi să le lase pe jos, iar următorul care trecea pe acolo să le ia; putea să le fure - mănuşile nu sunt nici noi, nici vechi, dar bune de purtat.
Şi totuşi a preferat să le ridice şi să le pună într-un loc ferit.
Mulţumesc, Omule de Bine, pentru grijă.
Mulţumesc, Omule de Bine, pentru că mi-ai redat puţină speranţă în cei din jur.
Ce mare nevoie avem de asemenea mici "semne"! Până la urmă era vorba de o simplă pereche de mănuşi, poate nici nu le-ai fi plâns foarte tare. Dar gestul ăsta capătă o semnificaţie deosebită în contextul atâtor experienţe neplăcute prin care trecem zi de zi şi care ne rănesc încrederea în oameni. Ştim că Oameni mai există, tocmai de aceea încă nu s-a ales praful de lumea asta, dar nu avem întotdeauna ocazia să ne "ciocnim" sau nu avem întotdeauna ochi pentru ei... O mică demonstraţie de NORMALITATE care îţi poate încărca bateriile pentru o zi întreagă :)
@Alina Bârsan
Adevărat. Erau nişte simple mănuşi - se pot pierde uşor, nu sunt un capăt de lume. Dar gestul... el e cu adevărat important. Mi-a încărcat bateriile pentru mai mult de o zi. :)
Apropos de normalitate si de manusi... am avut o experienta similara - adica mi-am pierdut manusile. Eram la scoala cred ca imediat dupa '89 si mi-am uitat manusile in banca. Am intrebat femeia de servici si mi-a zis ca le-a dus elevului de serviciu pe scoala. Pt mine la acea vreme insemnau mult acele manusi erau si faine cu alb si ceva albastru si eram foarte incantat fiind suporter al Craiovei.In fine cu greu am aflat cine a fost elev de serviciu - o tipa cu 2 ani mai mare, care mi-a zis ca ea le-a lasat tot la scoala ar treb sa fie la elevul de serviciu, dar noul elev nu le-a mai gasit si mi-am luat gandul de la ele cu multa mahnire. Apoi peste 2-3 zile o vad pe tipa cu manusile mele in mana in curtea scolii si am rugat-o sa mi le dea dar a reactionat violent si i-am cautat diriginta care a ras de mine.Am ajuns la directoarea adjuncta care a facut o sedinta fulger cu toata lumea si fara mari dezbateri s-a lamurit situatia si mi-am recuperat manusile. De atunci ... respect femeile de serviciu, pe femei le judec mai circumspect si nu ma opresc la primul nivel superior de conducere cand am o problema. In practica suntem aceeasi oameni si acum, dar asa cum zicea si Alina nu mai avem timp sa vedem gesturile frumoase ca am devenit mai egoisti, ne gandim numai la problemele noastre si nu ne mai uitam in jur de cat daca ne afecteaza ceva negativ sau ne socheaza.
Provincialul