Întâmplare reală petrecută în dimineaţa asta.
Cu copiii în maşină în drum spre grădiniţă, observ cum un pachet destul de mare cade din remorca unui microbuz care trecuse pe lângă mine din sens invers. Şoferul nu observă şi pleacă mai departe. Nimeni nu face nimic.
Fără să stau prea mult pe gânduri întorc maşina, ridic pachetul şi încerc să urmăresc microbuzul. Totul a durat mai puţin de un minut, dar suficient cât microbuzul să dispară în trafic. Disperată, am căutat din priviri maşina, dar ia-o de unde nu-i. Am mers pe DN1 în speranţa că voi da totuşi de ea, dar... nimic.
Ce-i de făcut? Duc pachetul la Poliţie, zic.
Cu pachetul şi copiii în maşină, mă îndrept spre sediul Poliţiei. Parchez, iau pachetul, intru. Afară, un poliţist îşi fuma ţigarea şi se uita cam ciudat la mine; eu cu pachetul în braţe.
Ajung la portar, îi explic cum stă treaba, ce s-a întâmplat. Şi el se uită cam cruciş la mine. Hmmm oare eu sunt cu capul?
Poliţistul stă şi se gândeşte, apoi cheamă un coleg care să ducă pachetul la adresa scrisă pe el (tot din oraş). Al treilea poliţist se uită chiar urât la mine.
Mă scuzaţi, am făcut doar un gest firesc, îmi zic în gând.
Portarul îmi ia datele, după care plec să-mi duc copiii la grădiniţă.
Timp de vreo 5 minute am fost sigură că am făcut ce trebuia. După cele 5 minute m-au năpădit întrebările: de ce nu am cerut o confirmare scrisă că pachetul era intact? De ce nu am sunat la numărul de telefon scris pe pachet să anunţ? Dacă gestul meu se întoarce cumva împotriva mea?
Sincer, pe moment nu m-am gândit la întrebările astea. Mi s-a părut cel mai bine să duc pachetul la poliţie.
Rămâne de văzut dacă vor fi urmări....
Cu copiii în maşină în drum spre grădiniţă, observ cum un pachet destul de mare cade din remorca unui microbuz care trecuse pe lângă mine din sens invers. Şoferul nu observă şi pleacă mai departe. Nimeni nu face nimic.
Fără să stau prea mult pe gânduri întorc maşina, ridic pachetul şi încerc să urmăresc microbuzul. Totul a durat mai puţin de un minut, dar suficient cât microbuzul să dispară în trafic. Disperată, am căutat din priviri maşina, dar ia-o de unde nu-i. Am mers pe DN1 în speranţa că voi da totuşi de ea, dar... nimic.
Ce-i de făcut? Duc pachetul la Poliţie, zic.
Cu pachetul şi copiii în maşină, mă îndrept spre sediul Poliţiei. Parchez, iau pachetul, intru. Afară, un poliţist îşi fuma ţigarea şi se uita cam ciudat la mine; eu cu pachetul în braţe.
Ajung la portar, îi explic cum stă treaba, ce s-a întâmplat. Şi el se uită cam cruciş la mine. Hmmm oare eu sunt cu capul?
Poliţistul stă şi se gândeşte, apoi cheamă un coleg care să ducă pachetul la adresa scrisă pe el (tot din oraş). Al treilea poliţist se uită chiar urât la mine.
Mă scuzaţi, am făcut doar un gest firesc, îmi zic în gând.
Portarul îmi ia datele, după care plec să-mi duc copiii la grădiniţă.
Timp de vreo 5 minute am fost sigură că am făcut ce trebuia. După cele 5 minute m-au năpădit întrebările: de ce nu am cerut o confirmare scrisă că pachetul era intact? De ce nu am sunat la numărul de telefon scris pe pachet să anunţ? Dacă gestul meu se întoarce cumva împotriva mea?
Sincer, pe moment nu m-am gândit la întrebările astea. Mi s-a părut cel mai bine să duc pachetul la poliţie.
Rămâne de văzut dacă vor fi urmări....
Trimiteți un comentariu