O tendinţă

Să fie criza de vină? Să fie creşterea preţului de vină? Sau poate a început sănătatea să scârţâie? Poate toate la un loc sau poate niciuna!
N-aş putea spune care e motivul, dar ce contează şi e clar este faptul că tot mai multă lume renunţă la fumat.
Fiind nefumătoare şi neavând vreo legătură cu industria tutunului, este evident că mă bucur de tendinţă. Ba mai mult, sunt de-a dreptul încântată mai ales că jumătatea-mi a hotărât să renunţe la ţigări după vreo 17 ani de prestaţii serioase.
În rest, dintre cei pe care îi ştiu eu au mai intrat în aceeaşi horă un medic, un cadru didactic, un funcţionar public şi un patron. Aşadar este o tendinţă sănătoasă, chiar de viitor.
Jos pălăria în faţa celor care au tăria şi voinţa să spună stop. Noi, cei care nu cunoaştem dependenţa de nicotină, nu putem înţelege prea bine prin ceea ce trec ei, mai ales la început. Dar îi susţinem de pe margine, nu?
Dragi ex-fumători, vă mulţumim că:
- prin fumul vostru nu ne mai faceţi şi pe noi fumători (second-hand ce-i drept, dar tot fumători până la urmă);
- ne lăsaţi nasurile la locul lor şi nu ne mai cad atunci când ne apropiem de voi;
- aveţi mai mult respect faţă de sănătatea voastră şi a noastră (poza e concludentă: primii plămâni sunt de fumător, următorii de nefumător);
- sunteţi un exemplu (asta dacă vă ţin frâiele!)
Încă o dată bravo şi... să vă ţină Dumnezeu năravul! ;)
4 Responses
  1. Din martie nu mai fumez,și pînă sa renunț la fumat,nu mi-am dat seama ca miros ca o scrumiera cu tot cu parfumurile mele scumpe.Acum,nu numai ca economisesc banii de pe țigări,dar nici parfumurile mele nu se mai termina asa de repede;)In rest sănătate tuturor și tărie de caracter fumătorilor care vor sa renunțe....


  2. Teo Says:

    @ Zaraza securista
    Bravo, bravo, bravo. Baftă în continuare.


  3. Arlyio Says:

    S-a lasat Cata de fumat? :O El, fumator inrait care o aprindea din 5 in 5 minute? Wow! Daca el poate inseamna ca si eu pot! :)) Eu urmez. ;))


  4. Teo Says:

    @ Arlyio
    Yep, el. Corect, dacă el poate.... musai să urmezi! :D


toateBlogurile.ro