click şi ascultă în timp ce citeşti
... cel ce se transformă în sclavul obişnuinţei, cel ce nu călătoreşte, cel ce nu citeşte, cel ce nu ştie să asculte muzică...
Moare câte puţin cel ce nu caută harul din el însuşi...
Moare câte puţin cel ce evită pasiunea, cel ce îşi distruge dragostea, cel ce nu se lasă ajutat, cel ce evită emotiile ce învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi sufletul să vibreze...
Moare câte puţin cel ce nu îşi schimbă existenţa, cel ce nu vrea să construiască ceva nou, cel ce nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte...
Moare câte puţin cel ce îşi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia ce nu se mai opreşte, cel ce abandonează un proiect înainte de a-l fi început, cel ce nu întreabă de frică să nu se facă de râs, cel ce nu răspunde chiar dacă are un răspuns...
Moare câte puţin cel ce nu riscă certitudinea pentru incertitudine pentru a-şi îndeplini un vis...
Moare câte puţin cel ce evită moartea câte puţin doar amintindu-şi întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira...
... cel ce se transformă în sclavul obişnuinţei, cel ce nu călătoreşte, cel ce nu citeşte, cel ce nu ştie să asculte muzică...
Moare câte puţin cel ce nu caută harul din el însuşi...
Moare câte puţin cel ce evită pasiunea, cel ce îşi distruge dragostea, cel ce nu se lasă ajutat, cel ce evită emotiile ce învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi sufletul să vibreze...
Moare câte puţin cel ce nu îşi schimbă existenţa, cel ce nu vrea să construiască ceva nou, cel ce nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte...
Moare câte puţin cel ce îşi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia ce nu se mai opreşte, cel ce abandonează un proiect înainte de a-l fi început, cel ce nu întreabă de frică să nu se facă de râs, cel ce nu răspunde chiar dacă are un răspuns...
Moare câte puţin cel ce nu riscă certitudinea pentru incertitudine pentru a-şi îndeplini un vis...
Moare câte puţin cel ce evită moartea câte puţin doar amintindu-şi întotdeauna că „a fi viu” cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira...
(Pablo Neruda)
Părticele din fiecare dintre noi au murit. Măcar un pic - oricât de pleonastic sună. Şi totuşi suntem norocoşi. De ce? Pentru că-i avem alături de noi pe acei oameni speciali care au darul de a ne reînvia. Puţin câte puţin - oricât de pleonastic sună.
Uită-te în jur, uită-te înapoi şi-mi vei da dreptate.
Bine ai venit în clubul norocoşilor! Bine ai venit printre cei care învie!
Părticele din fiecare dintre noi au murit. Măcar un pic - oricât de pleonastic sună. Şi totuşi suntem norocoşi. De ce? Pentru că-i avem alături de noi pe acei oameni speciali care au darul de a ne reînvia. Puţin câte puţin - oricât de pleonastic sună.
Uită-te în jur, uită-te înapoi şi-mi vei da dreptate.
Bine ai venit în clubul norocoşilor! Bine ai venit printre cei care învie!
Buna Teo...
Ma uit in jur... dar nu iti pot da dreptate. Nici macar un pic - oricat de pleonastic suna. Sunt oameni in jurul meu care au acest dar... de a ma (ne) reinvia. Dar NU o fac. Cei mai buni prieteni te tradeaza, te vorbesc pe la spate, sunt invidiosi ca tu ai reusit iar ei nici macar pe jumatate. Mi se intampla des... oameni pe care i-am ajutat, in fata nu au curajul sa spuna nimic... dupa ce am intors spatele sunt "fraierul ala". Te ajuta fiecare, fara a spune NU, atunci cand au si ei ceva de castigat, oricat de mica ar fi acea particica. Poate ca si eu am facut la fel, cu sau fara intentie, dar sa vina cineva si sa "te invie" in zilele noastre este ceva iesit din comun. Mai degraba este ceva ce nu tine de Terra. Poate ca am exagerat putin sau poate ca nu am deschis ochii destul de bine... sau poate ca de vina e societatea in care traim... dar in afara de parinti... cine te mai sustine? Cine te mai incurajeaza? Aaa... fratii (surorile). Stii vorba aia: Frate, frate... dar branza e pe bani :)
Consider ca trebuie sa te ajuti TU in primul rand... pentru ca cel care iti ofera umarul sa plangi pe el, cu un ochi plange iar cu celalalt rade.
Sau nu sunt destul de norocos???
Danutz, ai dreptate când spui că TU trebuie să te ajuţi în primul rând, dar atunci când TU nu îţi mai eşti suficient, când pământul de sub picioare o ia rău de tot la vale, e suficient să ai UN OM lângă tine care să te apuce de mână şi să te tragă din mocirlă. Nu cred că trebuie să fie mai mulţi care să te "învie".
Chiar dacă nu te consideri destul de norocos, gândeşt-te totuşi câţi ai ceea ce ai tu?