Nimic mai presus de telefon

Sunt o persoană preţioasă.
Foarte preţioasă.
Şi indispensabilă.
Buricul pământului.
Atât de preţioasă şi indispensabilă încât pământul nu se mai poate roti dacă nu sunt de găsit. Telefonul îmi este foarte important, mai important decât mama. Trebuie să-l am peste tot cu mine. Şi musai să fie deschis, mai ales în momente de linişte totală.

Funcţia "silenţios" sau "mute" nu există pentru mine. Cum adică să nu-mi sune telefonul? La ce persoană mega-importantă sunt, ar fi chiar culmea să nu-mi sune telefonul în biserică, la slujba de duminică, sau într-o sală de spectacole, la bibliotecă, etc. Ei.... ia să afle lumea că are onoarea să mă aibă prin preajmă.

Şi ce dacă deranjează soneria telefonului?! Sclifosiţii care se simt perturbaţi de ţâr-ţâr-ul meu, să-şi bage dopuri în urechi!
Ia uite, dom'le, cică nici popii nu-i place când îmi sună telefonul în timpul predicii; şi un actorul şi-a întrerupt monologul odată când mi-a cântat mobilul. Iar tocilarul ăla de la bibiliotecă se chiorăşte ca prostu'. Sigur nu e la fel de important ca mine!
Telefonul meu este mai presus de orice altceva!



P.S. Acest material este doar un pamflet care trebuie luat ca atare. Cei vizaţi nu vor înţelege nimic.
toateBlogurile.ro