Trafic de gânduri...

Oficial, de 20 de ani ne-am debarasat de comunism şi de ideile sale cioplite cu barda în mintea noastră. Neoficial... e altă poveste.

Zilele trecute am dus copiii la stomatolog. Pe holul de aşteptare al cabinetului erau încă două doamne de vârsta a treia. Fiică-mea a înţeles repede că mai aveam de aşteptat până să ne vină rândul la consultaţie, aşa că mi-a cerut o hârtie şi un pix şi s-a apucat să scrie şi să deseneze - cu mâna stângă, pentru că e stângace.
Ambele tăntuci au făcut ochii mari când au văzut-o apucând pixul în mâna stângă. Chiar dacă până atunci nu ne-au adresat niciun cuvânt, una dintre femei o apostrofează pe fiică-mea: "Nu-i voie! Ia pixul în cealaltă mână!!!"

Copilul se uită cu ochi nevinovaţi la femeie şi îi zâmbeşte drăgălaş, explicându-i simplu şi prieteneşte "Eu sunt stângace."
Tanti se uită la mine dezaprobator şi mă 'sfătuieşte': "Nu-i bine!!! N-o lăsaţi! Trebuie să scrie cu dreapta!!!"
M-am abţinut să nu râd şi am întrebat-o cât se poate de firesc "De ce?"
Am dezarmat-o; n-a ştiut ce să-mi răspundă ca să mă convingă, aşa că a tăcut.
Probabil m-a condamndat în mintea ei - eu, mamă inconştientă, nu-mi oblig copilul să scrie cu mâna dreaptă, aşa cum 'trebuie'.

Şi asta este o urmă urâtă a comunismului.
Îţi aminteşti cât erau chinuiţi stângacii să scrie cu mâna dreaptă?
Personal nu am avut asemenea problemă, dar cunosc destule persoane care, pe lângă toate restricţiile, aveau de îndurat una în plus: să nu-şi folosească mâna stângă la scris, aşa cum dicta creierul.