Trafic de gânduri...

Incredibil, dar există. Există şi români fără celular! Şi aici nu mă refer la sufletele care trăiesc în vârf de munte, uitate de lume şi la care tehnologia n-a ajuns încă (adică oamenii din satele în care nu există nici măcar curent electric).
Există şi români fără celular printre noi, ducând o viaţă absolut normală şi banală. Şi totuşi sunt altfel. Chiar dacă avem cotidianul în comun (serviciu, casă, cumpărături, vizite, aniversări), ei - fericiţii - parcă nu sunt atât de stresaţi, nu au acel sentiment tembel că timpul se contractă, nu sunt într-o fugă continuă după comunicare.
Te-ai gândit vreodată câţi oameni din jurul tău n-au telefon mobil? Măcar un mobil, că foarte mulţi au 2 sau 3.
Eu mi-am luat prietenii, rudele şi cunoştinţele la "verificat" şi am descoperit că există totuşi o prietenă care refuză obiectul. Este o persoană absolut normală, cu familie şi loc de muncă. Are şi un copil, pe care-l verifică doar prin telefonul fix (deocamdată, zic eu, pentru că are doar 3 ani).
Viaţa ei decurge absolut normal, ba mai mult, nu o ţârâie nimic la cap toată ziua, dacă dai de ea pe telefonul fix, ai noroc, dacă nu... mai încerci. Nu se stresează că nu-şi găseşte telefonul, că i-a căzut pe jos, că se strică sau că i-l fură cineva; nu-şi face griji că nu mai are credit sau că factura e prea mare, etc.
Sincer, o admir pentru faptul că nu s-a lăsat dusă de val ca noi, ceilalţi.
În rest, toţi cei pe care-i cunosc au ţâr-ţâr. Bine, ar mai fi bunică-mea, care la 80 de ani n-are celularul ei, dar îl foloseşte pe al mamei (adică ştie să răspundă la el şi, dacă-şi pune mintea, se apucă şi să sune). Eu am un telefon cu 2 cartele, soţul 2 telefoane, mama unul, sor'mea la fel, şeful 2 (că unul l-a pierdut), colegii înte 1 şi 3.
Tu?

Bătaie pe maşinuţa electrică!

Un şofer, un pasager şi 2 pietoni

La groapa cu nisip!

Pe legănuş!

Eh, dacă trebuie... să şi mâncăm!

Sărbătoritul

Sărbătoritul a primit tort!

Tortul cu sărbătoritul! :))

Papa buuuuuuuuuuuun!

Pregătirea 1 ....

Zboară, balonule, zboară...

Pregătirea 2

Zboară, balonule, zboară...

Petrecere şi la grădi! Toată lumea cântă, sărbătoritul e la loc de cinste!

Dorinţa-i pusă, să sufle-n lumânăăăăări!

Dulciuri pentru colegi.

Pregătirea 3....

Zboară, balonule, zboară...

Bye-bye balonule!!!

Dacă reușești să citești primele cuvinte, creierul le va citi și pe următoarele!

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4.... M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Dacă poți citi textul și-l înţelegi, înseamnă că emisfera stângă a creierului este dezvoltată, deci... eşti inteligent(ă)!

Sfârşitul de săptămână mă pune pe drumuri spre Moldova. Deoarece n-am mai fost prin acea parte a ţării, apelez la ajutorul celor umblaţi pe plaiuri mioritice. Aşadar, dacă ştiţi "chestii" ce merită văzute pe traseul Braşov - Oneşti - Bacău - Piatra Neamţ - Topliţa - Reghin - Târgu Mureş - Sighişoara (cu galben pe hartă), daţi un semn de viaţă şi lăsaţi un comentariu la "cârcoteli". Promit să fac şi poze dacă timpul şi fenomenele meteo îmi permit.

Ne place să ne isterizăm - cam asta ar fi concluzia. Şi ne place atât de tare încât nu realizăm cât de penibili suntem. Nici nu mai poate fi vorba să încercăm să descoperim ce e în spatele valului. Ne lăsăm duşi de el şi-l amplificăm şi noi cât putem de tare. Cei mai mulţi dintre noi.
Ne-am isterizat la revoluţie, ne-am isterizat când ne-a făcut Brucan "stupid people", ne-am isterizat când s-au deschis graniţele, am pus botul la gripa aviară, ne crizăm din cauza gripei porcine. Nu-i nici de glumit cu chestia asta, corect!, dar e aberantă, de exemplu, informaţia din revista americană Variety, conform căreia săruturile pasionale au dispărut din episoadele recente ale telenovelelor mexicane deoarece actorii refuză astfel de scene din cauza gripei porcine! Nu mă afectează deloc, dar mă enervează speculaţia.

În Roumanie nu-i urmă de gripă porcină, dar de ce să nu facem din ţânţar armăsar? Sanepidu' dă directive să nu fie primiţi în grădiniţă copiii răciţi (asta ţine de bun simţ până la urmă). Bun, dar de aici şi până la a nu primi în instituţie un copil care tuşeşte din când în când e cale lungă (şi e vorba de o tuse rămasă după ce răceala a trecut, copilul a stat acasă, a luat antibiotic, etc).

Ne isterizăm cu criza asta care ne scoate din buzunare la fel de mulţi bani ca şi o perioadă necrizată - dovadă stau magazinele, hipermarket-urile şi coşurile pline ale românilor care consumă parcă în ciudă cel puţin la fel de mult.

Ne isterizăm de capra vecinului sau de banii şi averile neamurilor.
Şi cel mai tare ne isterizăm când ne spun alţii că n-avem dreptate. Aşa-i?

Link-ul filmuleţului l-am primit pe mess (merci Andreea ;) ). Nu ştiu cât la sută e real şi cât e făcut din computer, dar este o demonstraţie că şi ciobanul poate fi un fel de artist. Dar să nu generalizăm...

Nu ne plac, nu le vrem, dar - aplicând vorbele lui Lăpuşneanu - ele ne vor şi se ţin scai de noi. RECLAMELE. Că sunt pe stâlpi, pe blocuri, în ziare, la TV sau radio, că ne invadează căsuţele de e-mail sau se îngrămădesc pe site-uri, tot reclame se numesc şi tot enervante sunt - cele mai multe. Mai scapă şi câte una inteligentă sau haioasă, dar mai rar. Iar noi le înghiţim, că nu prea avem alte variante (televizorul şi radioul le închidem, ziare nu citim, dar pe stradă tot mergem, deci nu scăpăm de văzut reclame). Aşa stând lucrurile, eu am început să vânez greşelile şi gafele făcute de copywriter şi art director - pe româneşte de cei care creează reclamele. Exemple sunt la tot pasul, trebuie doar descoperite. Cât priveşte ce se vede la TV, iată câteva spoturi care o cam fac lată!

Când mergem să urmărim un dansator de flamenco, luăm cu noi sticla de detergent Perwoll, nu-i aşa? La fel şi cucoana de mai jos, chiar mama dansatorului. (aici reclama e în limba engleză, dar pentru TV-urile din România a fost tradusă corespunzător)

Eh, să mergem mai departe... cu o reclamă autohtonă care distruge vechiul obicei de a-ţi întâmpina oaspeţii cu ceva bun. Mă rog, să nu fie chiar tradiţionalele pâine cu sare, dar măcar o prăjiturică, o felie de cozonac, ceva... Ei aş! Să luăm aminte că oaspeţii (aici chiar fiica gazdei) se întâmpină cu sticla de înălbitor ACE!

Următoarea reclamă face parte dintr-o serie dedicată tot unui detergent (apropo aţi observat câte reclame la detergenţi sunt pe piaţă? Muuuuuulte!). Oricât aş apreacia-o pe Magda Catone ca actriţă, mi-e greu să înţeleg cum de a fost de acord cu scenariul reclamei: să te duci tu cu sacu' de Bonux la citirea testamentului....

Gata cu detergenţii pentru acum, trecem la mâncare. Gogoaşa servită de reclama următoare e mai puţin vizibilă, dar... Arătaţi-mi şi mie puştiul de câţiva anişori căruia să-i treacă supărarea/plictiseala când mama îi aduce o supă/ciorbă cu legume - şi acelea din plic!!!

Ultimele două reclame sunt favoritele.
Printr-un spot făcut de străini şi doar tradus de ai noştri, mesajul unui spray de baie vrea să fie ceva de genul că e bine să-l ai în casă. Ce-a ieşit? Un râsu-plânsu care ne trimite copilul la vecini să facă caca dacă noi nu avem spray-ul sau îi aduce pe copiii din vecini în baia noastră dacă noi avem spray-ul iar vecinii nu!

Şi acum... cireaşa de pe tort, doamnelor şi domnilor: Jacobs Kronung. O cafea bună (părerea mea), dar cu un spot foarte neinspirat pe plaiuri mioritice. Făcută de alţii şi tradusă de români, reclama e absolut normală pentru un neamţ, să zicem. Pentru noi însă - nici o şansă. Păi arătaţi-mi mie pe românul acela familist care-i oferă o ceaşcă cu cafea flăcăului suprins în baie cu fiică-sa.

Cum ar fi, dom'le, viaţa fără etichetă? Şi aici nu mă refer la normele de comportare stabilite la curţile monarhilor sau în relaţiile dintre diplomaţi! Nu, ci la banala bucată de hârtie / material care se aplică pe orice produs şi pe care se indică numele, conţinutul, preţul, destinaţia, etc.
Cum ar fi să nu ne mai zgârie etichetele de la lenjeria intimă sau de la bluze şi cămăşi? Să nu mai atârne peste guler sau să se vadă prin material? Şi, ca şi cum câte o etichetă n-ar fi destul de enervantă, firmele de confecţii pun câte 2-3, şi acelea cât un cearşaf (nu mă refer la cele detaşabile!)!
Cum ar fi ca în magazine să nu mai fie lipită eticheta cu preţul pe papuci, pantofi, cizme, etc. Şi, ca un făcut, eticheta se lipeşte atât de bine de talpă papucilor încât tot rămâne câte-o rămăşiţă de hârtie oricât te-ai chinui s-o dezlipeşti.
Cum ar fi ca aceleaşi etichete cu preţul produsului să nu mai fie lipite pe cărţi, felicitări, porţelanuri, jucării şi altele? Şi, mai ales atunci când le alegem drept cadouri, să nu rămână în ciudă câte-o urmă de etichetă pe respectivul cadou, iar vânzătoarea să "n-o vadă" intenţionat înainte de împachetare.
Pe de altă parte, cum ar fi dacă etichetele, de care se pare că suntem legaţi ombilical, ar conţine informaţii pe înţelesul poporului? Că doar nu suntem toţi atât de pricepuţi încât să înţelegem ce înseamnă de exemplu "emulsifianţi mono şi digliceride ale acizilor graşi şi esteri ai acidului mono şi diacetil tartric cu mono şi digliceridele acizilor graşi E472, conservanţi propionat de calciu E282 şi acid sorbic E200, colorant betacaroten E160" (chinezeasca asta este de pe eticheta unei pâini!!!)
Cum ar fi dacă cele de mai sus n-ar fi? Probabil că viaţa ar fi mai simplă, deci ce rost ar avea? :))

După o noapte cu doar 3 ore de somn, o călătorie de vreo 4 ceasuri cu maşina până în Bucureşti şi vreo 2-3 ocoluri în jurul unui cartier pentru a găsi un loc de parcare, am poposit pentru câteva minute într-o cafenea. Lângă fereastra mare a localului am servit un caffe late şi i-am urmărit pe trecători. Grandios spectacol, mi-aş permite să spun! Un spectacol al existenţei şi o provocare de a descifra câte puţin fiecare minune lăsată de Dumnezeu a fi unică, minune numită.... om.
Oameni mici şi mari, slabi şi graşi, tineri şi bătrâni, eleganţi şi zdrenţuroşi, veseli si trişti, grăbiţi sau nu, stilaţi sau de un prost gust crunt. Cu toţii îşi vedeau de drumul lor, făcându-şi poate planul pentru finalul lui aprilie sau începutul lui mai, neştiind şi, probabil, fără să le pese că sunt urmăriţi. Au participat involuntar la un mic studiu şi au devenit eroii unei scurte povestiri.
Un individ în costum negru trece mergând apăsat. Pare sigur pe el. Pare... dacă nu-i vezi buzele care se mişcă uşor. Îşi repetă discursul din faţa angajaţilor sau din faţa şefului? Face reproşuri neauzite soţiei/prietenei/amantei? Îşi face planul pentru ziua asta? Doar el ştie.
O puştoaică emo cu talia blugilor mult prea joasă pentru vremea de afară şi un tricou strâns pe corp vine imediat în spatele tipului în costum. Nu se ştiu, nu se văd, nu le pasă. Paşii mari nu i se potrivesc puştoaicei, dar, ca şi tristeţea, fac parte din trend. Fata ascultă muzică în căşti şi îşi aranjează freza în vitrina cafenelei. Trebuie să fie cool şi astăzi. Mâine e zi liberă, nu-şi va mai face atâţia nervi de dimineaţă că părul n-o ascultă din nou. Azi însă... sigur îl întâlneşte pe X şi fiecare firişor trebuie să stea rebel într-un mod cât mai controlat.
O doamnă de vârsta a treia, distinsă şi calmă, aduce un aer de Bucureştii vechi; parcă e desprinsă din pozele alb-negru de pe vremuri. De sub pălărie, ochii rotunzi îi strălucesc de demnitatea care n-a putut fi alungată nici de greutăţi, nici de vreme. Cu poşeta în mâna dreaptă şi bastonul în stânga, păşeşte elegant într-o nouă zi.
Din sens opus, două piţipoance gesticulează şi vorbesc tare, fără să le pese. Sau poate o fac intenţionat. Să le vadă lumea. Sunt grozave de-a dreptul cu botoxul, tonele de fond de ten şi machiaj şi zorzoanele lor zăngănitoare cu tot. Dau paşii mici că au tocuri mari; merg pe vârfuri. După mers, aş zice că-s bune la plantat morcovi, dar mai bine mă abţin decât să compromit cultura.
Prin faţa cafenelei trece un bărbat la vreo 45-50 de ani. Toate-i stau anapoda: de la păr la şireturi papucilor. Îşi mişcă agitat mâinile cu servietă cu tot. Bănuiesc că vorbeşte destul de tare. Chiar dacă eu nu-l aud, grimasele trecătorilor asta spun. Cu 3-4 paşi apăsaţi dipsare rapid din cadru, luptându-se cu demonii gândurilor sale.
Printre maşinile parcate în faţa cafenelei se strecoară o tinerică. Suţirică, îmbrăcată frumos şi cu o eşarfă prinsă ştrengăreşte la gât, intră în local şi cere două cafele mari la pachet plus câte-un croissant. Plăteşte, iese şi zburdă peste şosea. Intră în clădirea de birouri de vis-a-vis. Şi-a luat avânt pentru încă o zi de făcut hârtii şi răspuns la telefoane. Iar zâmbetul acela poate-i mai potoleşte nervii şefului.
Cu mers controlat, exersat, apăsat, uşor, săltăreţ, împiedicat, rigid, cu paşii mici sau mari, iuţi sau lenţi, cele câteva zeci de oameni care s-au perindat prin faţa ochilor de-a lungul unei căni de cafea mi-au dat satisfacţia unei zile în care mi-am reamintit că nu numai faptele şi cuvintele spun câte ceva despre ceea ce suntem.