Miercuri, 29 aprilie 2009, Elena Udrea s-a aflat în judeţul Braşov. După-amiaza, „ministra” urma să ajungă în Ţara Făgăraşului pentru a vedea niscai obiective turistice şi pentru a se întâlni cu primarii din zonă ca să pună la cale un plan de promovare a turismului. Toate bune şi frumoase până la... fapte. În mare, Ţara Făgăraşului are 4 obiective turistice mari şi late: munţii, Cetatea Făgăraşului, Mănăstirea Brâncoveanu şi Herghelia de la Sâmbăta de Jus. Mai sunt şi alte obiective, dar mai mititele aşa că le lăsăm pe altă dată.
Ministăreasa trebuia să ajungă la Făgăraş pe la 13:30 – 14:00 pentru a vizita cetatea, apoi să meargă la herghelie, iar ulterior la întâlnirea de la Mănăstire. Lăsăm la o parte faptul că iniţial s-a vrut ca întâlnirea să aibă loc în oraşul Victoria (adică un oraş construit de comunişti în jurul unei fabrici, deci fără nicio istorie sau obiectiv turistic real) şi nu în Făgăraş (unde se află cel mai impunător monument al ţinutului – cetatea construită în sec. 14). Motivul? Simplu: la Victoria e primar PD-L, la Făgăraş – PNL.
Trecem peste asta şi ajungem la vizită. Ministra întârzie fiind reţinută la Braşov, oamenii care o aşteaptă nu-şi pierd răbdarea că n-au ce face. Apoi încep zvonurile: ba că vine cu elicopterul şi decolează direct la herghelie, ba că nu mai vine; ba că se duce direct la Sâmbăta, ba că x legat de y!!! Într-un final, lumea (autorităţi, presă, muritori de rând) se repliază şi se merge în gaşcă la herghelie, doar-doar o veni acolo blonda de la Cotroceni. Şi ea veni! Cu maşina. Da’ nici gând să se oprească în Cetatea Făgăraşului (care era în drum). Motivul? Simplu şi din nou acelaşi: primarul localităţii e de la PNL, deci... tăiem.
Păi, mama ei de politică, Nuţi (pardon, d-nă Udrea). Cetatea Făgăraşului e vopsită cumva în galben şi albastru de toată delegaţia s-a ferit de ea ca de ciumă??? Nu că ar interesa-o pe ministăreasă, dar pentru această „gafă” a ei, îmi permit s-o fac puţin de cacao, chit că ar merita mult mai mult.
La herghelie, Nuţi a ciocnit un ou roşu cu directorul hergheliei apoi s-a dat în bărci zicând „oul ministrului turismului a rămas întreg!!!”. Concluzie: Udrea are noroc la ouă tari şi... celulită, după cum arată şi pozele.
Delegaţia urmăreşte reprezentaţia cu cai.
Fotograful urmăreşte ce trebuie ;))
Udrea ciocneşte un ou roşu; apoi se laudă că i-a rămas oul întreg.
Oul ajunge la loc de cinste, în pahar!
În momente de plictis (cât să fi tot ascultat problemele primarilor?), Udrea se joacă cu oul.
Uite oul, nu e oul! Unde e oul? La Udrea în mâna dreapta!
La finalul întâlnirii, "ministra" primeşte un cojocel şi-o traistă. Oul e nelipsit.
P.S. Pentru cei cu imaginaţia bogată, imaginea e mult mai sugestivă!!!! :))
Tu nu esti normala! =)) =)) Ma rog... nu m-am indoit niciun moment de lucrul asta :)) In privinta subiectului, in caz ca mai aveai nevoie de un „asa e“, desi nu prea cred, il ai! Doamna ministru era nerabdatoare sa-i ciocneasca oul directorului hergheliei de la Sambata de-aia nu s-a mai oprit pe la Cetatea Fagarasului :-"
Nice. O conica de zile mari... nu mai am nevoie de alte surse de informare vis a vis de ceea ce se intampla in Fagaras. Asta mi place cel mai mult. Ma bag si eu la trafic de ganduri!Pot?
Covorul roşu e pregătit, uşa larg deschisă.... ;)
ce treaba ostentativa, ca de la o femeie la femeie! ce are politica cu celulita? absolut nimic! e ca si cu paiul din ochiul celuilalt! trebuie sa ii transmitem doamnei udrea ca programul ei nu a fost pe placul cuiva de pe blogguri.. va fi foarte afectata:))
N-o doare nici măcar în cot, sunt sigură. Cât despre legătura dintre politică şi celulită... nu ştiu ce te-a făcut să crezi că ar exista. Nu din punctul meu de vedere. Aparatul foto a surprins un amănunt puţin mai altfel şi mi-am permis să-l inserez în postare. Să înţeleg că eşti fan Udrea?!!!!
Eu, ca si cetatean al orasului, nu stiu ce sa pricep din ... nedescalecarea doamnei la Fagaras. Ca nu s-a gasit cineva sa o pofteasca sau sa o primeasca sau sa-i spuna ca la Fagaras exista un castel medieval - un obiectiv insemnat pentru turismul judetului si al tarii pana la urma (cand spun cineva ma refer la personalul sfatuitor al doamnei,la reprezentantii PDL SI PNL locali si judeteni - PRESEDINTI, PRIMARI, CONSILIERI ALESI DE CETATENI IN DIVERSE CONSILII LOCALE SAU JUDETENE. Poate sunt eu naiv dar inainte de toate doamna e ministru in guvernul actual, de unde speram sa ne vina ceva fonduri pt Fagaras. Ce fac politicienii nostri locali si judeteni? unde sunt? se uita dupa celulita? Nu cred. Chestia cu celulita si alte rautati le pun pe seama carcotelilor intre femei si pe seama simpatiilor politice. Nu cunosc personajul si nu ma intereseaza, putea fi orice reprezentant PDL pus in functia de ministru - daca din propire initiativa nu a oprit in Fagaras ii acord cartonasul rosu, pe care oricum il primesc din partea mea si toti reprezentantii nostri enumerati mai sus.
@anonim
Povestea cu venirea ministrului este ceva mai complicată. Amănuntele sunt bazate doar pe spusele altora, deci nu le ridic la rang de adevăr absolut. Astfel, d-na ministru a fost invitată de o organizaţie apolitică să viziteze Cetatea şi Herghelia pentru că au nevoie de sprijin. Se pare că a şi confirmat vizita, doar că între timp totul a fost politizat de mai marii de la Braşov, care au schimbat opririle din traseu. Şi atunci, să nu-ţi vină să-i faci praf pe toţi?
Cât priveşte "răutatea" cu celulita, ei bine, intenţia a fost doar de a demonstra că e o femeie ca majoritatea. Oricum, am fost foarte puţin răutăcioasă comparativ cu exprimarea unui politician local, culmea coleg de partid al d-nei Udrea. Acesta a afirmat că punctul ei forte este.... încălţămintea, în rest nimic!!!
Mie imi place Udrea ca femeie, felul in care se imbraca, in care face pe ministrul... faptul ca a facut unele dintre cele mai bune pictoriale din the One, pantofii cu care tine ultima coperta de revista, faptul ca a lansat Traista Bucovineana pe care o poarta cu un trench Burberry, pantofi Dior, esarfa Louis Vuiton. Mi a placut postul cu celulita si nu mi plac barbatii care se baga in carcotelile femeilor...
Atat? Asta e toata "ironia"? Oul? La un personaj cum e Udrea atata s-a gasit de ironizat? Vai de capu' nostru.
Cat despre Cetatea Fagarasului, "obiectivul turistic" de mare importanta internationala, va dau o informatie care o sa va intristeze: nu exista decat in capul vostru. Ce poate face un turist/vizitator la Cetate? Ce poate vizita? Crama?
Din postarea asta eu nu am inteles decat ca autorul este un provicial desavarsit.
@ Minded
Cetatea nu are multe de oferit "datorită" personajelor care s-au perindat pe la conducerea oraşului, a instituţiilor, a ministerelor. Crede-mă că la capitolul istorie, Cetatea chiar are ce oferi. Din păcate, la fel ca şi multe alte obiective istorice, nu este pusă în evidenţă.
Da, ai dreptate, sunt "un provincial". Dar n-aş da provincia pe 10 mii de oraşe ca Bucureştiul.
Minded... eu apreciez oamenii care nu i catalogheaza pe altii si, particularizand, pe cei care stiu despre cetatea Fagarasului ceva mai mult decat "Crama". Cand o sa ai timp o data o sa ti povestesc despre legenda Fecioarei de Fier, nascuta aici, intre zidurile astea care adapostesc si CRAMA ta. A doua legenda din Romania, dupa cea cu Dracula... A, si eu sunt "de la tara"!Cu drag ...
aaa... e buna,e "blonda",ai sta bine in haine taranesti,(de unde s ar trage)...dar nu ne incalzeste cu nimic prezenta ei...parca ar tine cuiva de foame...(unu ditre ceilalti care omul de rand nu l baga in seama decat la alegeri cand se dau sarmale,mici,zahar,vin si alte cele)