Ne place să cr
edem că suntem liberi, că nu depindem de nimic. Chiar ne simţim fericiţi când scăpăm de strânsorile temporare. Răsuflăm uşuraţi şi prindem aripi. Doar până la următoarea schimbare a direcţiei vântului. Cât despre libertate... în majoritatea cazurilor e doar aparentă.
- De curând, o bună prietenă şi-a pierdut banalul telefon mobil, de fapt chiar două. Fiind o persoană foarte activă dar şi într-un post de coordonare, lipsa celularelor a creat iniţial panică. A urmat un oarecare blocaj al comunicării, şi deci al activităţii, iar apoi s-a aşternut liniştea. Ciudat, nu-i aşa? Dar explicabil. În haosul de ţârâituri de telefoane s-a făcut dintr-o dată linişte. O linişte suspectă şi enervantă în acelaşi timp. Această linişte nu era o experienţă nouă, ea fusese doar uitată. De durat, n-a durat mult pentru că s-au găsit rapid variante de ieşire din „impas”.
- În facultate, un profesor ne spunea – fără vreo legătură cu materia predată, dar iată că cu un impact mult mai mare decât aceasta – că noi, oamenii, cu greu putem suporta liniştea. Şi ne-a provocat la o autoobservare: câtă linişte este în jurul nostru în timpul în care nu dormim? Fir-ar, câtă dreptate avea! Dacă nu e pornit televizorul, merge radioul sau winamp-ul din calculator; dacă nu vorbim cu mama, tata, soţul, copilul sau căţelul, sigur vorbim la telefon.... Suntem legaţi ombilical de „zgomote”!
- Cum ar arăta câteva ore la locul de muncă, unde, din motive tehnice, rămânem fără curent electric???? Eu una recunosc că n-aş avea multe de făcut deoarece 95% din muncă depinde de curentul electric.
Alte exemple asemănătoare se găsesc cu caru’: cafeaua de dimineaţă fără de care nu ne putem intra în ritmul zilnic, ţigarea care ne „calmează”, rosul unghiilor idem ţigării, autoturismul fără de care nu mai ştim să ne mişcăm, bârfa de la birou sau de la colţul străzii, calmantul din geantă, calculatorul, messenger-ul, jocurile online/de noroc, etc.
Aşadar mai putem vorbi de independenţă?
E trist că ne desprindem tot mai greu de vânzoleala zgomotelor, multe dintre ele fiind pe cât de stresante, pe atât de inutile. Dar, în acelaşi timp, simţim tot mai acut nevoia de a trasa nişte limite de autoapărare, poate chiar cu riscul de a leza bunele intenţii ale celor din jurul nostru. Avem nevoie de spaţiu intim, avem nevoie de mai mult timp pentru noi cei adevăraţi, avem nevoie de linişte. După ce conştientizăm datele problemei, următorul pas inteligent ar fi să acţionăm în favoarea noastră până nu e prea târziu. Stările noastre bune sau proaste se răsfrâng asupra celor dragi şi lucrurile pot scăpa de sub control cu uşurinţă. La care se poate adăuga riscul de a nu te mai suporta pe tine însuţi. Cine e de vină? Tu, lumea, nimeni. Aşa e viaţa şi suntem dependenţi de ea cu bune şi cu rele.
P.S. Pentru că am un pahar cu vin în faţă, o să beau în cinstea relativelor noatre independenţe :) Noroc!
Am mâncat o literă, dar nu e de la vin, jur. :))
Alina, nu e de la vin. E de la dependenta de ... tastatura!
independenta de ceva..dependenta de altceva..poate avem nevoie de dependenta...independenta o dorim fata de ceva ce ne deranjeaza..probabil..deschidem ochii..vedem ce e in jurul nostru?..stim sa traim oare?..