Pentru o pictură pe corp super-reuşită, este nevoie de: - o zi cu soare - timp liber - nişte acuarele - o pensulă - 2 copii cu suficient de multă imaginaţie Rezultatul este garantat: Mai nasol a fost seara la duş, dar... nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită.
Culoare: roşu, cu varianţii de nuanţe; Miros: parfumat, profund, suficient de demenţial încât să-ţi dea 'reset' pe loc; Aspect: sănătos, lucios de sănătos; Combinaţii: după preferinţe - zahăr, iaurt, smântână, frişcă, etc.; Producţie: proprie (deci creşte valoarea calităţii); Denumire: căpşuni
Ca să-ţi dai seama că ești român, nu e suficient să ai carte de identitate românească; mai ai nevoie de nişte trăsături de bază, după cum urmează:
Mâncare: • tot ce mănânci are gust de ceapa şi usturoi; • crezi ca “urda”, “mămăliga”, “parizerul”, “telemeaua”, “zacusca” sunt feluri internaționale de mâncare; • oriunde ai pleca în afara orașului cu tren, mașină sau avion, ai la tine sandwich-uri cu salam/parizer/brânză chiar dacă drumul durează mai puțin de 2 ore;
Familie: • părinţii tăi nu aruncă niciodată nimic şi, dacă reușești să arunci ceva la gunoi, apare în mod misterios înapoi; • mama ta îţi spune că eşti slab chiar dacă ai 110 kg ; • mama ta reciclează paharele de plastic, farfuriile din carton şi pungile de la sandvișuri, spălându-le; • părinții îţi dau nume de animale când îi enervezi; • părinţii te sună şi te întreabă dacă ai mâncat, chiar daca e miezul nopții; • părinţii tăi nu realizează că tehnologia s-a îmbunătăţit şi, atunci când sună
Cât de tandru poate fi un tigru? Hai, recunoaşte că nici tu nu te-ai gândit prea des la subiectul ăsta. În plus, suntem tentaţi să nu asociem o atitudine plină de gingăşie cu regnul animal, şi cu atât mai puţin cu felinele carnivore şi feroce. Totul până la proba contrară: Ei bine, şi tigri se îmbrăţişează, după cum se vede mai sus, cel puţin exemplarele de la Grădina Zoologică Sibiu.
Piticul familiei a împlinit 6 ani - un eveniment mult aşteptat de el (petrecere, cadouri, etc.) şi destul de costisitor pentru noi, dar... numai o dată împlineşte copilul 6 ani! El s-a ales cu o grămadă considerabilă de cadouri, unele chiar ieşite din comun. Despre exclamaţiile de genul "waw", "suuuuper", "mamăăăăăăăăăăă" nici nu mai are rost să dau detalii. Revenind la cadouri, Iustin a primit (în ordine cronologică): - un tort cu maşinuţă: - jocuri: - un somn de 15 kg: - pin art mare - fotoliu gonflabil (pe care a avut ambiţia să-l umfle singur!) Faină-i viaţa la 6 ani, nu?
Tuturor ne place. Poate nu foarte des, dar ne place să stăm câteodată într-un leagăn. Să atârnăm în bătaia vântului sau să ne facem vânt singuri, iar gândurile să fugă departe... E o joacă de copii ce ne prinde bine şi nouă, oamenilor mari, care uităm prea des de lucrurile simple. Deunăzi, îmbătându-mi simţurile cu căldura, aroma şi liniştea unei dimineţi de mai într-un leagăn, am ridicat privirea în sus.... Cât de frumos se văd toate dintr-un leagăn. Şi cerul, şi soarele, şi frunzele, şi crengile...
Copiii înseamnă culoare, cel puţin pentru mine. Ei îţi colorează viaţa, arată fantastic şi haios îmbrăcaţi în multe culori şi, bineînţeles, iubesc culori. Plecând de la această credinţă, nu mică mi-a fost mirarea observând o fetiţă de grădiniţă îmbrăcată în... negru.
În iarnă am remarcat-o îmbrăcată în cizme negre, colanţi negri, geacă neagră şi şepcuţă neagră. Toate negre, dar trendy!?! Spre primăvară am zărit-o în adidasi negri cu sclipici, colanţi negri, fustiţă neagră cu paiete, pelerină gri închis. Din nou, toate la modă, dar negre. Deunăzi, în faţa grădiniţei opreşte un jeep-an. Mama şi aceeaşi fetiţă coboară din maşină: tipa în jeans, cămaşă, curea lată, pantofi cu toc şi mărgele - toate negre; fetiţa în colanţi scurţi, rochiţă cu imprimeu şi balerini - negre, evident!
Varianta că poartă doliu este exclusă, cel puţin pentru fetiţă. La 4 - 5 ani un copil nu poartă doliu. Varianta că maică-sa are o problemă (!)... e foarte probabilă. Încerc să nu judec pe nimeni, dar nu pot să nu mă întreb: copilul ce vină are???
Pe o vreme de toată ruşinea (din toate punctele de vedere - meteo, social, politic, financiar, etc), o imagine simplă e de ajuns ca să ne smulgă un surâs, să ne dea o fărâmă de optimism, să ne-ndemne să visăm...
Sfârşitul săptămânii trecute a bifat multe premiere: - primul weekend cu vreme pentru îngheţată, tricou şi pantaloni scurţi - prima nuntă la care am participat în anul acesta, iar cu această ocazia am aflat, tot în premieră, că: - dacă ospătarul scapă pe jos o furculiţă, îi face vânt cu piciorul sub masă... - în timpul petrecerii, e trendy să-ţi schimbi lentilele de contact (!!!) - pe ringul de dans poţi afla care e ultimul răcnet în materie de tanga - poţi rămâne fără voce relativ repede; în 2-3 ore, dacă te străduieşti...
3 zile mai sunt în care, printr-o semnătură, poţi lua de la stat câţiva bănuţi ca să-i dai unor oameni care chiar ştiu să-i folosească. Anul trecut ai muncit, ai fost plătit şi ai plătit, la rândul tău, taxe şi impozite. Acum, din impozitul pe venit pe care l-ai plătit, poţi direcţiona 2% către un ONG, un spital sau o asociaţie care are nevoie de sprijin şi care ţi-a câştigat încrederea. Nu e mult, nu e complicat, trebuie doar să vrei...
Formularul 230 (sau 200 dacă în 2010 ai obţinut venituri din alte surse) trebuie doar completat cu datele personale (de mână, cu majuscule) şi semnat. Pe formular nu trebuie să scrii suma ce o donezi pentru că administraţia financiară o va calcula şi o va vira conform legii. După ce ai completat, mai trebuie doar să depui formularul la administraţia financiara de care aparţii, până cel târziu în 16 mai 2011.
Ce zici, oare nu merită 'efortul' şi cei 2% un copil care suferă de cancer, un spital care are nevoie de aparatură pentru salvarea vieţilor sau o asociaţie care plantează copaci? Exemplele pot continua...
Eu am direcţionat şi anul acesta 2% spre Hospice Casa Speranţei. Dacă vrei să faci la fel, formularul îl găseşti pe site-ul lor. "Gestul tău de măreţie nu trebuie să aibă nimic măreţ!"
Scotocind printre vechiturile uitate într-un garaj de acasă, am dat peste nişte lucruri foarte interesante. Ce bine e să uiţi câteodată lucrurile într-un loc cât de cât sigur... Printre altele, am găsit un carnet din vremuri demult apuse :)). Într-o stare perfectă (după un sfert de secol!), carnetul nu e unul de note ci "de evidenţiere a activităţii pionierului"!!! Waw.C'am fost şoim şi apoi pionier al patriei, ştiam, dar c'am avut şi carnet... eh, memoria asta. M-am distrat copios răsfoindu-l şi citindu-l... Aşadar, din clasa a V-a am avut şi carnet de pionier. Nici nu mă mândresc, nici nu mă ruşinez; doar mă bucur că l-am găsit.
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi.
Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi.
Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă ci PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul circa 15 minute. După aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva. Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,
Am rămas mască! Dacă-mi zicea cineva ce s-a întâmplat, cu greu aş fi crezut; oricum, cu greu mi-a venit să cred şi ceea ce am văzut. Când însă şi ceilalţi din casă mi-au confirmat, mi-am dat seama că n-aveam vedenii. Aşadar, astăzi, 7 mai 2011, puţin înainte de ora 18:30, a nins!!! DA, A NINS în Făgăraş. Nu, nu la munte ci în oraş. În filmuleţ nu se vede foarte clar, dar îţi poţi face o idee...
După ce-a trecut ninsoarea, a început să cânte guguştiucul!
Excelentă reclamă, după părerea mea, în favoarea presei scrise. Cu toate astea, am o vagă senzaţie că lumea va continua să cumpere tot mai multe iPad-uri şi tot mai puţine ziare.
Ieri dimineaţă, puţin înainte de ora 9, am zărit pe stradă un tânăr care părea foarte concentrat în gândurile sale. După înfăţişare, aş zice că se îndrepta spre şcoală. Strada fiind aproape pustie la ora aceea, tânărul îşi vedea de gândurile sale şi chiar mişca uşor din buze. Nu m-a văzut (pentru că eram în maşină), aşa că nestingherit şi-a făcut semnul crucii! După câteva secunde a repetat gestul - o cruce ca la carte: cu trei degete, de la frunte, la piept, la umărul drept, apoi la umărul stâng. Sincer, pe mine m-a surprins. Foarte tare şi într-un mod foarte plăcut. Pe moment am simţit că dacă încă există copii cu speranţa în Dumnezeu, noi - ca naţie - încă nu suntem pierduţi...
Spre după-amiază, mă aflam iarăşi în maşină, într-o parcare. În apropiere opreşte un BMW. Şoferul coboară şi intră într-o bancă, în timp ce persoana din dreapta şoferului rămâne în maşină şi deschide geamul. După câteva secunde, din maşină zboară o hârtie făcută ghemotoc şi aterizează pe carosabil. Am crezut că nu văd bine! Pentru confirmare, imediat planează în apropiere şi o fâşie de plastic... Mitocanuleeeeeeeeeeeee, îi strig furioasă în gând şi dau să ies din maşină să-i spun vreo două de la obraz. Până să dau jos centura, până să deschid uşa şi să ies din maşină, şoferul BMW-ului a ieşit din bancă, s-a urcat din maşina lui şi şi-au văzut de drum. Am apucat doar să-l văd pe bădăranul din dreapta: un tip la vreo 35 de ani, cu ochelari de soare pe bot (afară era înnorat, normal). Cireaşa de pe tort a urmat la scurt timp după ce-au plecat: mojicul din dreapta a început să scuipe coji de seminţe pe şosea.
Frustrată - aşa m-am simţit. Frustrată că trăiesc lângă asemenea specipemene (cu milioanele, din păcate), frustrată că nu am reuşit să-i bat obrazul (nu că ar fi contat pentru el...), frustrată că noi - ca naţie - suntem pierduţi...
În hypermarket, el şi ea, pensionari, se plimbă cu coşul printre stand-uri. Ajung la raftul cu şampoane. Doamna analizează cu atenţie oferta, apoi alege un şampon pentru păr la 400 ml.
El: "De ce îţi iei un şampon aşa de mare? Ia unul mai mic că e mai ieftin!" Ea: "Lasă că ăsta e la ofertă şi o să-mi ajungă până după Crăciun."
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Întâmplarea a avut loc înainte de Paşti; am încercat să-mi alung din cap întrebări 'răutăcioase' de genul: cât de des se spală pe cap dacă un şampon îi ajunge de la Paşti până la Crăciun? Cât şampon foloseşte când se spală? etc. dar n-am reuşit! Pentru că trăiesc în România, ştiu că pensionarii n-o duc grozav cu banii, dar decât să-ţi iei un şampon pe care să-l foloseşti cu pipeta 8 - 9 luni de zile, n-ar fi mai simplu şi curat cu aceeaşi bani să iei suficiente săpunuri şi să nu te zgârceşti să le foloseşti?
Mai nasol a fost seara la duş, dar... nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită.
Mai nasol a fost seara la duş, dar... nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită.
