Timpul a ajuns inamicul nostru cel mai mare, sau mă înşel?
Cu toţii ne plângem că ne zboară timpul, că nu ştim când, cum şi unde a dispărut...
Ce putem face? Multe, dacă ne şi dorim suficient de mult.
"Viaţa ca o artă" este una dintre cărţile care ne poate ajuta să ne schimbăm felul de a gândi şi de (ne) percepe. Mult, puţin sau deloc - asta deja ţine de fiecare.
Scrisă de psihologul Anila Minu, cartea are darul de a te face să te regăseşti uimitor de mult; unele pagini par a fi scrise de fiecare dintre noi în parte. Ajungi să te regăseşti atât de bine printre rândurile cărţii încât parcă ţi-ai aşternut tu însuţi/însăţi gândurile pe hârtie...
Dar am pornit de la 'timp', aşa că mă întorc la el, prin intermediul cărţii:
Nu avem timp!
Nu putem cumpăra timp! Nu-l putem nici împrumuta, nu-l putem nici vinde şi, totuşi, cu câtă inconştienţă îl irosim. […]
Avem totul la îndemână, dar timpul pare mai departe de noi ca niciodată. Am cucerit spaţii, iar timpul pare pierdut. Am obţinut rezolvări instant şi, totuşi, ne lipseşte timpul. Avem de toate, dar nu mai avem timp să ne bucurăm de ele. […]
Avem timp să alergăm, să adunăm, să vrem, să avem, dar nu mai avem timp să fim! Nu mai avem timp pentru un strop de tandreţe, iar iubirea o măsurăm în orice altceva, mai puţin în singurul DAR cu adevărat cel mai important pentru celălalt: timpul pe care i-l oferim! Daţi celor dragi vouă timpul vostru şi le veţi arăta astfel cât de mult îi iubiţi!
De cele mai multe ori ezităm să o facem sau amânăm mereu acest lucru, crezând că mai e timp, pentru a constata în ziua în care am fi dispuşi să îl facem că, vai, este prea târziu! […]
Ne credem stăpâni absoluţi pe timpul nostru şi nu îl avem, pentru că-l irosim. Niciodată însă nu-l vom aprecia la justa lui valoare, cum o fac cei care ştiu că timpul lor este numărat în luni, zile sau poate ore.
Dacă am trăi ca şi când am şti că timpul nostru este calculat, oare cum am privi viaţa? Pentru ce ne-am face timp? Şi dacă ne-am face timp atunci pentru ce considerăm important, de ce nu începem acum?
Suntem în aceeaşi situaţie.
Şi acum timpul ne e calculat, doar că, pentru că nu ştim limita, ne amăgim că avem timp destul, deşi spunem mereu: nu avem timp! […]
Interesant, cum suntem atât de atenţi la cum ne consumăm banii, de exemplu (să nu uităm că ei pot fi reînnoiţi), dar nu acordăm atenţie felului în care ne consumăm timpul, pe care nimeni şi nimic nu-l poate înlocui… Reuşind să ne stăpânim timpul, vom descoperi că, de fapt, ne stăpânim pe noi înşine, viaţa noastră, pentru că timpul înseamnă viaţă. […]
Pentru copii, momentul prezent este plin de farmec şi nu e greu de cucerit, asta explicând şi de ce copilăria e cea mai fericită perioadă din viaţa noastră. Pe măsură ce creştem, uităm universul copilăriei. Apoi descoperim că avem timp pentru multe, dar nu şi pentru propria noastră viaţă, iar când să ne mai facem timp să trăim cum adevărat, e timpul să murim!
(„Viaţa ca o artă” – Aniela Minu)
Titlul cartii mi se pare foarte bine ales. Intr-adevar, sa stii sa traiesti este o arta.