Moştenire

Ieri, fiu-meu (aproape 6 ani) a tăiat jaluzeaua. Nu a scurtat-o, nu a modificat-o ci a tăiat-o pur şi simplu la mijloc! Aşa i-a venit lui. A încercat băiatul foarfeca... în jaluzea.

Ulterior am înţeles că e moştenire genetică: soacră-mea a tăiat perdeaua, în copilărie, pentru a-şi face o fustă (sau rochie)!
Cumnată-mea, tot la vârstă fragedă, a împrospătat garderoba păpuşilor cu piese de vestimentaţie din perdele.

Nu ştiu ele ce-au păţit la vremea respectivă, piciul meu însă nu mai are voie la desene timp de o săptămână şi trebuie să "muncească" prin casă pentru a "plăti" stricăciunea. Corect, nu?
6 Responses
  1. Arlyio Says:

    De ce sugerezi răspunsul? :))

    Da, mult mai corect decât să-şi fi luat bătaie. Dar dacă şti că e moştenire nu ar fi trebuit nici măcar să-l pedepseşti ci să fii mândră. :)


  2. Cristiana Says:

    eu in clasa a 5-a am taiat o bucatica de 3 x 5 cm din perdea ca-mi trebuia la "atelier" cat mai multe materiale in colectia de lipit in caiet :)) si am taiat cam... din mijlocul perdelei, atata m-a dus capul :)) cat despre pedeapsa primita trebuie sa stai la curent cu ultimele in domeniu. ondine a primit replica: da tu alta pedeapsa nu stii sa-mi dai, numa asta cu televizorul si desenele? m-am plictisit de asta :)) ma rog, la el era alta treaba... caci in clasa 1 s-a format o "banda" in clasa si bateau baietii mai mari =))



  3. :)) Vrem poze cu jaluzeaua.
    Sa nu-mi spui ca a decupat o inima.


  4. elvis Says:

    eu mi-am taiat sosetele cand eram mic ... cred ca aveam vreo 5 ani... si am fost obligat sa repar dacia bunicului.. c'mon asta cu "pedeapsa" mi se pare deplasata rau... sunt tampeniile copilariei.. n-am fost batut si nici pedepsit.. si uite ca acum aproape ca ies la pensie si jur ca nu am mai taiat sosete de atunci :)) ~ oricum fiecare cu ale lui :D cheers


  5. Teo Says:

    @Arlyio
    Am aflat ulterior că-i "zestre" genetică iar pedeapsa a fost mai mult preventivă... ca să nu se mai întâmple.

    @Cristiana
    Te cred pe cuvânt! Chiar te văd în stare de asemenea ispravă :D.
    Cu pedeapsa dată am încercat să-l ating unde-l doare destul de tare. Dar având în vedere că vremea e ok, nu suferă foarte mult pentru că o zbugheşte în curte la joacă.

    @lawrenceSoft
    Mulţumesc de susţinere.

    @ Bogdan Crăciun
    Dacă decupa o inimă, sigur puneam poza pe blog, stai liniştit (cu sau fără "Laura" - ştii reclama). Iustin doar a tăiat jaluzeaua...

    @elvis
    Cu bătăile nu sunt nici eu de acord, însă pedepsele mi se par necesare câteodată. Dar, vorba ta, fiecare face ce vrea în ograda lui. Cheers!


toateBlogurile.ro